Nu considera boala ca pe o pedeapsa

“Cred ca fiecare om are un numar finit de batai ale inimii. Eu nu intentionez sa irosesc nici una de-a mea.” Neil Armstrong Adesea aflăm cât de puternici suntem cu adevărat în momentele de incertitudine pe care viaţa ni le scoate în cale. Evenimentele neplanificate – disponibilizări, deces, boală sau divorţ – ne pot distruge lumea în orice moment. Apoi, apar întrebările “Ar trebui să stau sau să plec?”, “Ar trebui să fac economii sau să cheltuiesc?”, “Ar trebui să iert sau să uit?”, “Ar trebui să mă mut sau nu?”. Relaţiile romantice, locurile de muncă, chiar şi locurile în care trăim au un termen de expirare. Uneori, ne ataşăm prea mult de lucruri motivaţi negativ fiind de frica de necunoscut. Probabil cea mai mare frică a noastră este reprezentată de frica de necunoscut, motiv pentru care foarte mulţi dintre noi încercăm să controlăm multe dintre aspectele vieţii pe care nu le putem controla. Cu toate acestea, rezultatul este întotdeauna acelaşi: durere, frustrare şi vinovăţie. Iată care sunt cele 20 de semne care-ţi atrag atenţia că a venit momentul să te detaşezi şi să mergi mai departe: 1. Atunci când gândurile tale sunt îndreptate mai mult către trecut decât către momentul prezent. 2. Atunci când situaţia actuală îţi provoacă mai multă durere decât bucurie. 3. Atunci când aştepţi, speri şi te rogi pentru ca o persoană, un loc sau o situaţie să se schimbe. 4. Atunci când eşti nemulţumit, plictisit şi plin de resentimente. 5. Atunci când tiparul persistă în ciuda încercărilor tale repetate de a schimba ceva. 6. Atunci când te simţi singur, neascultat sau când nu eşti tratat într-un mod respectuos. 7. Atunci când situaţia, persoana sau locul inhibă procesul personal de dezvoltare personală. 8. Atunci când aştepţi, sperând că lucrurile se vor îmbunătăţi. 9. Atunci când plângi mai mult decât râzi şi mai mult decât iubeşti. 10. Atunci când te simţi epuizat emoţional, fizic şi spiritual. 11. Atunci când bucuria şi pasiunea te-au părăsit. 12. Atunci când convingerile fundamentale s-au schimbat şi când sacrifici cine eşti cu adevărat. 13. Atunci când nu te mai distrezi. 14. Atunci când te temi că nu o să vină vremuri mai bune pentru tine. 15. Atunci când te pierzi pe tine însuţi şi încetezi să mai visezi. 16. Atunci când eşti paralizat de frica de necunoscut. 17. Atunci când te străduieşti să zâmbeşti pentru a masca suferinţa interioară. 18. Atunci când simţi că eşti ataşat de ceva de care ar trebui să te eliberezi. 19. Atunci când gândul la libertatea de o situaţie anume ţi se pare expansiv. 20. Atunci când crezi într-o viaţă mult mai bună pentru tine însuţi. Este periculos pentru fericirea sufletului tău să crezi că toate relațiile pot fi reparate indiferent de situație. Nu poți schimba alte persoane indiferent cât de mult încerci. Da, le poți influența, însă alegerea de a se schimba trebuie să vină de la ele, nu de la tine. Nu poți forța pe nimeni să se schimbe. De aceea, trebuie să accepți că este timpul să mergi mai departe și să deschizi un nou capitol în viața ta pentru că, indiferent de ce ai face, o persoană se va schimba doar dacă este interesată să se schimbe. Această renunțare poate părea chiar crudă pentru anumite persoane, mai ales dacă există o puternică legătură emoțională. Însă realitatea este că trebuie să ai grijă de tine, de inima ta. Nu este un act de egoism să arzi podurile care te leagă de persoanele toxice din viața ta.... ci din contră, este un semn al iubirii de sine și al respectului pentru nevoile tale personale. Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Unii consideră boala ca fiind o pedeapsă pentru păcate; aceasta este o dovadă de slăbire psihică. Omul bolnav se reface mai greu când consideră că a fost bătut de Dumnezeu, şi că Atotputernicul i-a dat boala în chip de pedeapsă.

Dar dacă boala nu este o pedeapsă pentru păcate, ce este atunci? Putem vorbi despre boală ca fiind o oprire de la păcat o informare, o atenţionare că am încălcat o lege.

Într-o carte celebră, care se cheamă ”Călătorie înspre soare apune”, personajul principal este o maimuţă. O maimuţă poznaşă, născută dintr-un ou de piatră. Şi ea s-a dus să caute iniţierea. Un sfânt a ajutat-o să obţină imţierea şi, astfel, ea a devenit, nemuritoare. Insă, cu toate că era nemuritoare, maimuţa tot făcea pozne. Poate e şi situaţia omului: deşi dobândeşte atâta ştiinţă, sălbăticia din el nu dispare. Ei bine, ajungând această maimuţă, la un moment dat, în cer, face tărăboi printre sfinţi, răstoarnă nişte cazane unde se fierbea elixirul vieţii, strică nişte tocmeli. Sfinţii atunci se supără şi se plâng lui Dumnezeu că o maimuţă întoarce totul cu susul în jos. Şi atunci un Luminat a luat un cerculeţ de fier, l-a pus pe capul maimuţei şi l-a fixat bine, ca ea să nu-l poată da jos, spunându-i: „De câte ori vei călca o lege divină, cercul te va strânge!” Şi a venit maimuţa pe Pământ; cum făcea o poznă mare, cerculeţul o strângea; şi o durea capul şi se cuminţea.

Iată deci că durerea ei de cap nu era o pedeapsă, ci o informaţie că a încălcat o lege sacră, o lege împotriva vieţii. Atunci te doare capul – când încalci o lege sacră, o lege împotriva vieţii. Dacă ne-am corecta atitudinea şi n-am mai încălca legea, ne-ar lăsa imediat durerea de cap, fără pastilă şi fără doctor.

Recunostinta-metoda-de-vindecareIată deci că boala nu este pedeapsă pentru păcat, ci oprire de la păcat. S-a pus adesea întrebarea: „De ce ne îmbolnăvim?”

Un răspuns ar fi că ne îmbolnăvim ca să ne amintim de Dumnezeu. Întotdeauna când suntem bolnavi, ne amintim de Dumnezeu. Putem spune că ne îmbolnăvim ca să ne smerim, ca să ne aducem aminte că suntem trecători. În afară de asta, de ce ne mai îmbolnăvim?

Publicitate

Ne îmbolnăvim ca să smulgem tandreţe. În lumea aceasta în care toţi sunt grăbiţi, nimeni nu vrea, nu are timp să ne dea tandreţe. Atunci, inconştient, ne lăsăm bolii, ca să smulgem tandreţe, căldură. Le amintim celor din jur că ne datorează căldură, căci ei uită! Toţi uităm că datorăm ceva semenului.

Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecţie, de linişte

Definiţia păcatului de la minor la grav. Păcatul sunt grijile şi încălcarea legilor universale revelate.

Păcat înseamnă să ai griji – dacă ai griji, ai păcate. Grijile ne împuţinează liniştea, împuţinează viaţa. „Rumegarea”gândurilor slăbeşte omul.

Boala prilejuieşte întreruperea grijilor, este o oprire forţată din „mecanica păcatului”, din mecanica vieţii păcătoase.

Porunca a ll-a, un verset în Psalmul 45, sună aşa: „Opreşte-te şi cunoaşte!” („Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu” Ps. 45:10).

Considerăm această frază ca porunca a ll-a. Nu poţi ajunge la cunoaştere din mers. Noi trebuie să descoperim oprirea spirituală.

Opreşte-te şi fa un minut de introspecţie. Introspecţia derivă din liniştea interioară. Nu analiza interiorul: analiza este un viciu intelectual. Introspecţia este oglindirea lăuntrului. „oprirea” este o practică. Ea a fost dezvoltată în Filocalia, care a propus „exerciţiul celor 6 opriri”.

Acest „opreşte-te” se poate referi şi la controlul celor 6 surse de agitaţie şi dezorganizare a personalităţii.

Prima oprire este stabilitatea fizică: ea atrage după sine stabilitatea minţii.

A doua oprire este oprirea de la păcat.

A treia oprire este oprirea de la mâncarea care ne aprinde.

A patra oprire: de la adunarea cu oamenii inferiori moral – deci îndemn de a te aduna cu oameni sporiţi, cu oameni cu preocupări înalte.

Oprirea este stasis. În greceşte, stasis înseamnă exerciţiu spiritual, cum ar fi rugăciunea. Şi rugăciunea este marea oprire. Cununa opririi este anastasis. Acest termen se traduce prin: înviere, renaştere la viaţă adevărată, întărire sufletească.

”Psihoterapie isihastă”, Vasile Andru

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala