Unii oameni în vârstă, înțelepți prin experiență, consideră că nu ar trebui să ajuți pe nimeni dacă nu vrei să-ți atragi dușmani. Există chiar un proverb vechi, puțin cunoscut, care spune: „Dacă nu hrănești și nu adapi, nu-ți vei atrage dușmani!”, acest proverb este foarte adevărat.
Cu cât ajuți mai mult oamenii, împărtășești cunoștințe, abilități, resurse financiare, participi la viața lor, cu atât mai des aceștia manifestă lipsă de respect și te trădează.
Dacă te străduiești să nu te implici în viața celorlalți, atunci ei te tratează mai bine. Dacă îți menții distanța față de ei, ei, dimpotrivă, devin sincerii, își deschid sufletul în fața ta. Gândurile lor devin clare. Oamenii te respectă mai mult atunci.
Dar de ce se întâmplă asta?
Să luăm un exemplu. O persoană era destul de jos, dar cineva a ajutat-o, a învățat-o de bine și i-a oferit bunuri pe care anterior nu le avea deloc. Persoana, cu ajutorul cuiva, începe să se dezvolte, să crească, să dobândească abilități (în cel mai bun caz, dar nu întotdeauna).
Iar într-o zi, persoana realizează că poate merge mai departe de una singură, fără implicarea celui care l-a ajutat la început. Aici apare ceea ce se numește „maturitatea spiritului uman”! Pentru ca oamenii să aibă o linie de start în viață, au nevoie de un trambulină, dar mai departe, ei aleg ce vor face în continuare.
Oamenii pot păstra sau pierde maturitatea lor.
Oamenii maturi psihic, fizic și mental pot evalua ei înșiși comportamentul lor, meritele și defectele lor. Astfel, ei pot privi schimbările din viața lor cu bun simț. Oamenii care nu au această integritate a minții, a corpului și a spiritului, uită că nu au ajuns acolo singuri, că în trecut erau jos și că cineva i-a ajutat să ajungă sus.
Tu oferi oamenilor o linie de start, tu ajuți cât poți, dar mai departe ei trebuie să decidă ce vor face în continuare, ei trebuie să aibă voință și să continue pe picioarele lor.
Aici intervine problema cea mare. Că în majoritatea cazurilor, ei așteaptă ajutor în continuare, pentru că s-au obișnuit așa. Ei nu vor să se chinuie, nu vor să se străduiască să ajungă sus, ei vor aștepta totul de la tine. Iar dacă brusc te oprești din a mai ajuta, vor da vina pe tine pentru inevoluția lor. Te vor face pe tine să pari cel rău, te vor considera dușmanul lor pentru că nu îi mai ajuți.
De ce nu ar trebui întotdeauna să ajuți oamenii?
Răspunsul este simplu – deoarece trebuie să fii pregătit să oferi ajutor! Dar adesea oamenii nu sunt pregătiți, iar noi, din bunătate sufletească, devenim salvatori, ne băgăm acolo unde nu suntem rugați să intrăm, unde nu merită să intrăm.
În cele din urmă, acest ajutor ne lovește și pe noi însuși. De multe ori ajutând, ajungem să facem mai mult rău decât bine. Ajutând, o să ne facem niște dușmani de care chiar nu aveam nevoie.
Partea cea mai tristă este că noi am avut numai intenții bune.
