Nu ai nevoie de cineva care se întoarce. Ai nevoie de cineva care nu pleacă

Nu ai nevoie de cineva care se întoarce. Ai nevoie de cineva care nu pleacă

Publicat de Larisa Moldovan pe 1 March 2021 in Dezvoltare PersonalaLecții de viațăPersonalitatePsihologieRelatiiSfaturi

De multe ori stau și mă gândesc la oamenii care se întorc la cineva după ce iau decizia să plece. De obicei, stăteam și așteptam până când persoana își dădea seama că a fost doar confuză și că este nefericită fără mine. Apoi mi-am dat seama că cel mai bun om este cel care nu pleacă niciodată.

Cel care nu pleacă niciodată, chiar și atunci când vremurile sunt grele și când treci prin perioade dificile, cel care nu pleacă niciodată, chiar dacă alți oameni încearcă să-l ademenească, cel care decide să rămână alături de tine în fiecare zi.

Meriți pe cineva care nu pleacă, nici măcar atunci când îi spui ceva de care ți-e rușine, despre care ai promis că nu vei spune nimănui. Nici măcar atunci când îi spui ce insecurități ai despre tine și ce urăști la trecutul tău.

Meriți pe cineva care nu pleacă când îi spui cât de mult îl iubești, cât de mult îți dorești să-l faci fericit și cum te face să te simți. Cât de special este pentru tine și că vrei să îți petreci restul vieții alături de el.

Meriți pe cineva care rămâne, indiferent cât de pasional îți arăți dragostea sau cât de timid îți exprimi emoțiile. Meriți pe cineva care nu se teme de puterea iubirii tale.

Meriți pe cineva care nu pleacă, chiar dacă și-a găsit un loc de muncă mai bun sau a câștigat mai mulți bani și și-a cumpărat o mașină nouă. Cineva care nu pleacă când dă de succes, cineva care poate obține orice, dar totuși te alege pe tine pentru că îți înțelege valoarea, pentru că știe deja că ce are lângă el este mai mult decât suficient.

Meriți pe cineva care nu pleacă niciodată când lucrurile devin puțin mai dificile, când viața te încearcă, când îți este greu și nu știi ce să faci în continuare. Meriți pe cineva care să-ți amintească cum să supraviețuiești în această lume, pe cineva care îți amintește de puterea ta, capacitățile și potențialul tău, cineva care îți amintește că va fi mereu acolo și te va ajuta în toate situațiile.

Deși toată lumea are o persoană pe care ar vrea să o aibă înapoi, ceea ce ar trebui cu adevărat să ne dorim este cineva care nu pleacă niciodată. Nu cel care a plecat și apoi a decis să se întoarcă, ci cel care putea pleca, dar a decis să rămână, acesta este genul de persoană pe care meriți.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!