Cred că toată lumea a auzit măcar o singură dată de cuvântul “nirvana”, dar puțini pot explica ce înseamnă cu adevărat. În cel mai bun caz, oamenii înțeleg acest termen ca fiind “ceva foarte bun”, fericire supremă, extaz. Totuși, aceasta este doar o aproximare foarte sumară.
În continuare vom explica ce înseamnă această noțiune și cum se poate atinge nirvana în conformitate cu învățăturile budiste.
Ce reprezintă nirvana?
În budism, nirvana este o noțiune cheie pe care se bazează acest sistem filosofic străvechi. Ea există și în alte religii, cum ar fi hinduismul, brahmanismul și jainismul.
Principalul obstacol în definirea concretă a nirvanei constă în faptul că cercetătorii se contrazic până și în ziua de azi cu privire la esența sa. Cuvântul provine din sanscrită și se formează din cuvântul “nir”, care înseamnă “stingere”.
Budismul înțelege acest lucru astfel: așa cum uleiul se arde treptat într-o candelă, la fel și la om, pe măsură ce se apropie de nirvana, toate dorințele și aspirațiile care duc la suferință se epuizează și se sting.
Se pot identifica trei definiții ale nirvanei în budism:
1. Libertatea de suferință, dorințe și patimi;
2. Ieșirea din samsara – ciclul nașterilor și deceselor;
3. Scopul final în practicile yoga și meditație.
Samsara și karma
Budiștii cred că existența omului și a oricărei alte ființe vii este implicată în ciclul samsara. De acesta este legat conceptul de karma – legea universală a cauzei și efectului. Faptele unei persoane din viața actuală determină în ce situație se va naște în viața următoare. Gândurile și faptele nedrepte și rele aduc rezultate negative și invers.
Cu toate acestea, ciclul samsara poate fi rupt, iar sufletul poate fi eliberat din cercul reîncarnărilor. Pentru a face acest lucru, este necesar să se atingă starea de iluminare (trezire, conștientizare): bodhi. Dacă o persoană reușește să facă acest lucru, sufletul merge către nirvana și nu se mai renaște. Acesta ar trebui să fie scopul principal al vieții fiecărei persoane.
Primul care a atins bodhi este considerat Buddha. La început, el se numea Siddhartha Gautama, iar numele de Buddha (care înseamnă “cel trezit”) l-a primit după ce a atins iluminarea. Îndrumarea sa învață oamenii cum să atingă același lucru: să-și trezească conștiința și să o elibereze de influența karmei.
Se poate interpreta nirvana ca pe un rai în acest caz? Nu cu totul. Deși nirvana este considerată cea mai mare fericire și scopul principal al existenței, nu se poate pune semn de egalitate între ea și rai. Raiul poate fi descris prin multe epitete pozitive, dar nirvana – nu. Atingerea ei este o experiență transcendentală (inaccesibilă simțurilor).
Nirvana este în afara spațiului, timpului și vieții umane. Despre cineva care a ajuns în nirvana nu se poate spune că există sau că nu există, deoarece niciunul dintre aspecte nu se aplică ei. Ea nu este nici bună, nici rea, nu este existență sau non-existență, nu este eternă sau non-eternă. Nu este un zeu sau o substanță.
Din acest motiv, unii interpreți au definit nirvana ca “nimic”. Cu toate acestea, budiștii se opun acestui lucru. Cele mai apropiate cuvinte în limbajul oamenilor pentru a o descrie (dacă ar putea fi descrisă) sunt liniștea, eliberarea, încetarea suferinței.
Tipuri de nirvana
Există două tipuri distincte:
1. Nirvana “cu rest” (în timpul vieții);
2. Nirvana “fără rest” (finală).
În primul caz, ființa vie sparge cercul samsara, dar continuă să existe fizic până la sfârșitul vieții sale. “Restul” este corpul său fizic. După moarte, sufletul său nu se mai renaște.
Nirvana “fără rest” înseamnă o plecare totală. Se crede că Buddha mai întâi a atins nirvana “cu rest”, deoarece a continuat să existe fizic și să propage învățăturile sale. Apoi, la sfârșitul vieții sale, el s-a apropiat de nirvana “fără rest” – o plecare definitivă în pace absolută.
Cum să atingi nirvana?
În budism, există Calea Nobilă cu Opt Aripi, descrisă de Buddha și care duce la nirvana. Aceasta constă în trei practici:
1. Shila (educarea moralității): vorbirea corectă, acțiunile și modul de viață corect;
2. Samadhi (educarea minții): eforturi și concentrare corecte;
3. Prajna (educarea înțelepciunii): intenții și viziuni corecte.
Toate cele trei practici trebuie să fie realizate simultan și pe parcursul vieții. Numai astfel sufletul poate avea speranța de a atinge iluminarea și de a ieși din cercul reîncarnărilor.
