“Există suflete pe lumea stă care au darul de găsi fericirea oriunde și de a o lăsa în urmă atunci când pleacă.” – Frederick Faber
Dumnezeu a creat oamenii si le-a oferit tot ce le trebuia. Insa iata ce s-a intamplat.
Dumnezeu i-a creat pe oameni, le-a oferit posibilitatea de a comunica si de a gandi, i-a lasat sa locuiasca in Paradis, la poalele unor munti verzi, cu cascade. Le-a oferit viata vesnica si le-a permis sa se dezvolte; se astepta ca oamenii sa aspire la acest lucru.
Timpul a trecut, dar oamenii nu s-au dezvoltat.
Ei nu au mers dincolo de locul in care stateau si nici nu au urcat pe munte. Nu priveau nici catre cer si nici nu stiau cum sa iubeasca… asa ca au devenit tristi.
Creatorul a decis sa afle care era problema. El s-a transformat in om si a devenit, la randul lui, un calator… a ajuns in satul oamenilor lui. Inainte de apus, toti oamenii s-au asezat in jurul calatorului pentru a vorbi cu el.
Dumnezeu le-a spus ca exista viata dincolo de satul lor.
Creatorul: “Vreti sa mergeti acolo? Veti vedea cum traiesc si oamenii din alte locuri.”
Oamenii au raspuns cu tristete in glas: “Nu, nu putem. Suntem deja batrani. Este prea departe pentru noi.”
Creatorul: “Atunci haideti sa urcam pana in varful muntilor. Veti privi lumea de sus!”
Oamenii suspinand: “Este prea tarziu. Nu mai avem energie.”
Creatorul, uitandu-se catre cer: “Uitati-va catre cer… si va voi spune despre viata in Imparatia Cerurilor.”
Oamenii au raspuns din nou: “Este tarziu… mintea noastra nu poate intelege povestea ta.”
Calatorul a devenit trist… el a decis sa ridice moralul oamenilor: “Hai sa cantam un cantec.”
A inceput cu cateva versuri… insa oamenii au vazut cum Soarele apune.
“Este tarziu, este timpul sa dormim.” – au spus ei in cor, in timp ce se indreptau catre colibele lor.
Creatorul a stricat catre ei: “Oameni buni, atunci cand viata este infinita… niciodata nu este tarziu!”
Dar ei nu s-au mai intors. Atunci Creatorul si-a spus “Voi lua aceste cuvinte de limitare de la oameni: tarziu, nu, imposibil, departe, mare, greu, dificil… si voi pune in inima lor bucuria infinita. Poate ca ei vor intelege legea mea: NIMIC NU ESTE PREA TARZIU pentru ca nu exista un sfarsit, exista doar un inceput.”
“Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.” – Maica Teresa
