Nimic nu este prea tarziu, pentru ca poate exista un nou inceput oricand!

"Poți vorbi cu cineva ani la rândul, în fiecare zi, și totuși, nu va însemna atât de mult că ceea ce poți avea când stai în fața cuiva, fără să spui nimic cu vorbele, totuși să simți acea persoană cu inima ta, să simți că cunoști acea persoană dintotdeauna…conexiunile sunt făcute cu inima, nu cu limba." - C. JoyBell C. Dialogurile rezolva neintelegerile dintre noi. Fie ele marunte, fie grele, acute sau persistente. Dojenile, certurile, reprosurile, explicatiile dor. Insa tacerile sfasie. Inca nu stiu sa fac fata tacerilor. Inca nu am invatat sa trec usor sau mai usor peste scrisorile fara raspuns, peste indoielile nespulberate, peste plansul neimpartasit, ascuns bine dupa masca mincinoasa a nepasarii. Cateodata a voiosiei autoimpuse. Inca vreau explicatii. Vrea sa stiu. Am nevoie de certitudini. Ca de aer curat, ca de izbaviri nesperate. Nu conteaza cat de greu de suportat sunt raspunsurile pe care le caut, pe care le astept, pe care chiar le cersesc cateodata. Vreau sa am sansa unei destainuiri, motivul invocat al indepartarilor, sa gasesc sursa tristetilor si abandonurilor, deznodamantul motivat al iubirilor, ca sa ma pot vindeca, ca sa pot intelege, dar mai ales ca sa pot ierta sau sa ma iert pe mine insami. Sa pot merge mai departe fara povara imensa a necunoscutului. Tacerea ma sfasie brutal. Imi bantuie noptile cu prea multe ganduri carora nu pot sa le fac fata. Valul lasat peste fapte si vorbe ma impiedica sa vad adevarul. Ma face sa compun prea multe scenarii fara rost, cu algoritmi complicati si cu ecuatii nesfarsite a caror rezolvare nu o intrevad aproape niciodata de una singura, fara feed-back-ul asteptat. Solutiile pe care le intuiesc ma coplesesc si ma sperie prin numar, prin posibilitati nesfarsite de interpretare sau reinterpretare. Necunoscutele ma incoltesc din toate partile, ma imping nemilos sa retraiesc totul inca o data si sa recompun trecutul ca si cum ar fi prezent, chiar si viitor. Nu stiu, nu pot sa inteleg tacerea. Nu imi e de ajuns sa ma agat de priviri, de gesturi, de sperante, de rutina. Eu nu pot pleca mai departe fara linistea pe care doar adevarata fata a adevarului mi-o poate garanta. De ce? De ce acum? De unde? Intrebari simple, cu care parca ne-am nascut pe buze dar pe care le rostesc din ce in ce mai greu, asteptand in zadar sa se subinteleaga setea uriasa de a sorbi un raspuns, de a mi se invoca un motiv. Vreau sa am sansa – chiar de e una singura si ultima – sa ma apar sau sa ma acuz, caci pana si condamnatul la moarte are sansa unei ultime dorinte. Tacerea e fuga. Tacerea e mai mult decat spatele intors ostentativ. Tacerea e condamnare pe viata la intrebari care nu se vor sterge nicicand. Tacerea nu are nimic de a face cu adevarul, cu speranta, cu omul. Tacerea premeditata e lovitura fatala care ucide incet, dar sigur, condamnandu-ne pe viata sa rascolim cenusa unui foc la care odata ne-am incalzit impreuna inimile, vorbind … "Suntem oameni, nu îngeri. Simţurile ne pun în comunicare cu lumea şi, simultan, ne închid în noi înşine: senzaţiile sunt subiective şi indicibile. Gândirea şi limbajul sunt punţi, dar, tocmai pentru că sunt punţi, nu suprimă distanţa dintre noi şi realitatea exterioară. Cu această excepţie, se poate spune că poezia, serbarea şi dragostea sunt forme de comunicare concretă, adică de comuniune. " - Octavio Paz
Publicitate

“Există suflete pe lumea stă care au darul de găsi fericirea oriunde și de a o lăsa în urmă atunci când pleacă.” – Frederick Faber

Dumnezeu a creat oamenii si le-a oferit tot ce le trebuia. Insa iata ce s-a intamplat.

Dumnezeu i-a creat pe oameni, le-a oferit posibilitatea de a comunica si de a gandi, i-a lasat sa locuiasca in Paradis, la poalele unor munti verzi, cu cascade. Le-a oferit viata vesnica si le-a permis sa se dezvolte; se astepta ca oamenii sa aspire la acest lucru.

Timpul a trecut, dar oamenii nu s-au dezvoltat.

Ei nu au mers dincolo de locul in care stateau si nici nu au urcat pe munte. Nu priveau nici catre cer si nici nu stiau cum sa iubeasca… asa ca au devenit tristi.

Creatorul a decis sa afle care era problema. El s-a transformat in om si a devenit, la randul lui, un calator… a ajuns in satul oamenilor lui. Inainte de apus, toti oamenii s-au asezat in jurul calatorului pentru a vorbi cu el.

Dumnezeu le-a spus ca exista viata dincolo de satul lor.

Creatorul: “Vreti sa mergeti acolo? Veti vedea cum traiesc si oamenii din alte locuri.”

Oamenii au raspuns cu tristete in glas: “Nu, nu putem. Suntem deja batrani. Este prea departe pentru noi.”

Creatorul: “Atunci haideti sa urcam pana in varful muntilor. Veti privi lumea de sus!”

Oamenii suspinand: “Este prea tarziu. Nu mai avem energie.”
Creatorul, uitandu-se catre cer: “Uitati-va catre cer… si va voi spune despre viata in Imparatia Cerurilor.”

Oamenii au raspuns din nou: “Este tarziu… mintea noastra nu poate intelege povestea ta.”

Publicitate

Calatorul a devenit trist… el a decis sa ridice moralul oamenilor: “Hai sa cantam un cantec.”

A inceput cu cateva versuri… insa oamenii au vazut cum Soarele apune.

“Este tarziu, este timpul sa dormim.” – au spus ei in cor, in timp ce se indreptau catre colibele lor.

Creatorul a stricat catre ei: “Oameni buni, atunci cand viata este infinita… niciodata nu este tarziu!”

Dar ei nu s-au mai intors. Atunci Creatorul si-a spus “Voi lua aceste cuvinte de limitare de la oameni: tarziu, nu, imposibil, departe, mare, greu, dificil… si voi pune in inima lor bucuria infinita. Poate ca ei vor intelege legea mea: NIMIC NU ESTE PREA TARZIU pentru ca nu exista un sfarsit, exista doar un inceput.”

“Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.” – Maica Teresa

Publicitate
Alte Articole
Pilde
"Inima omului este ca și pământul: poți semăna, poți planta, poți construi ce vrei la suprafață, dar ea va continua să aibă florile și fructele sale." - Victor Hugo Cercetarile din ultimii ani ne poarta catre un nou nivel al intelegerii existentei noastre. Inima este un organ fascinant care are propria sa 'viata', generand o energie incredibila care ne tine in legatura cu ceilalti si cu intregul Univers. Inima este un organ incredibil, ea da viata transportand oxigen si nutriente in tot corpul nostru, prin intermediul sangelui, dupa un ritm extrem de precis. Cercetatorii afla acum ca aceasta masinarie incredibila, de marimea unui pumn, si nu mai grea de 300 de gr, poseda un nivel de inteligenta pe care abia acum incep sa o inteleaga. Cercetarile arata ca inima joaca un rol extrem de important in activitatea noastra mentala, fizica si emotionala, activitate care pana acum nici nu era banuita. 15 curiozitati ABSOLUT incredibile despre inima! Dupa douazeci de ani de cercetari, Institutul HearthMath a descoperit ca inima este un organ senzorial care se comporta ca un centru foarte sofisticat al existentei fiecarei fiinte umane. 1. Pana nu de mult, oamenii credeu ca cel mai important organ este creierul, dar campul magnetic al inimii este de 5000 de ori mai puternic decat cel al Creierului, au demonstrat recent, oamenii de stiinta. 2. In starea fetala, inima se formeaza inaintea creierului. 3. In medie, o inima bate de 110,000 de ori pe zi, de 40 de milioane de ori pe an si de 3,5 bilioane de ori intr-o viata. 4. Intr-o ora, inima produce energia necesara pentru a ridica 907.185 kg la o inaltime de 0, 9144 metri. Intr-o ora si 15 minute, inima poate ridica o Toyota Prius! 5. Sursa batailor inimii este inima insasi, iar nu creierul. Inima bate de la sine. Atunci cand se efectueaza un transplant de inima, aceasta nu poate fi conectata cu creierul. 6. Impulsul electric al fiecarei batai de inima poate fi masurat de la aproximativ 1, 200 m distanta de corp! 7. Impulsul electric al inimii este de 40-60 de ori mai puternic decat cel al creierului. Este cu mult mai puternic decat impulsul electric al oricarui organism din corp. 8. Inima trimite mai multe informatii catre creier decat creierul catre inima. 9. Sistemul vascular al inimii masoara 60.000 de mile lungime (96.5606 km) si poate inconjura pamantul de doua ori. 10. Celule miocardice de la oameni diferiti puse impreuna, se acomodeaza, stabilesc legaturi si reusesc sa functioneze la unison, ca un intreg, au descoperit cercetatorii. In cazul celulelor nervoase, aceste principii nu sunt valabile. 11. Electricitatea pe care o genereaza inima poate fi detectata si masurata in patternurile creierului unei persoane aflata in apropiere. 12. Inima are de fapt propriul sau creier. Un creier care genereaza de 50 de ori mai multa energie electrica si de cinci mii de ori mai multa putere magnetica decat creierul. 13. Undele creierului unei mame se conecteaza la bataile inimii bebelusului ei. 14. Cand o persoana se simte stresata, coplesita, anxioasa, nesigura si tematoare, inima trimite semnale haotice si incoerente catre creier/minte, atragand stresul. 15. Atunci cand in mod sincer simti speranta si compasiune, inima ta transmite semnale coerente si armonioase catre creier, inlocuind sentimentul izolarii de ceilalti, cu senzatia apropierii. "Inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor şi de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima." -Liviu Rebreanu