“Mainile lui Dumnezeu” – O pilda frumoasa pe care am descoperit-o zilele trecute pe intenet!

Publicitate

“Unii trăiesc fără nici un ideal, fără nici o țintă. Trec prin lume ca niște fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.” — Seneca

Citeste o frumoasa poveste care circula pe internet. Te va impresiona cu siguranta si te va face sa te gandesti la darurile nepretuite pe care ni le-a oferit Dumnezeu:

Mainile

Un batran, probabil in varsta de 90 de ani sau mai mult, statea pe o banca in parc fara ca nimeni sa il vada. Statea nemiscat, tinandu-si insa capul aplecat si uitandu-se la mainile sale. Cand m-am asezat langa el, nu mi-a constientizat prezenta si cu cat stateam mai mult, cu atat ma intrebam daca este bine.

In cele din urma, nevrand sa il deranjez, insa vrand totodata sa ma asigur ca este in regula, l-am intrebat daca se simte bine. Si-a ridicat privirea, s-a uitat la mine si a zambit. “Da, sunt bine, multumesc ca ai intrebat”, a spus el cu o voce patrunzatoare si senina.

“Domn scump, nu am vrut sa va deranjez, insa stateati aici holbandu-va la mainile dvs si am vrut sa ma asigur ca sunteti bine,” i-am explicat.

“Te-ai mai uitat vreodata la mainile tale?”, m-a intrebat. Vreau sa spun… te-ai uitat cu adevarat la mainile tale? Mi-am deschis palmele incet si am privit fix la ele. Mi-am intors mainile pe-o parte si pe alta, ridicand apoi palmele si coborandu-le.

“Nu, cred ca nu m-am uitat niciodata cu adevarat la mainile mele”, i-am spus in timp ce incercam sa ghicesc unde vrea sa ajunga.

Apoi a zambit si a spus povestea urmatoare: “Opreste-te si gandeste-te un moment la mainile pe care le ai, cum ti-au fost de ajutor de-a lungul anilor. Aceste maini, desi ridate, zbarcite si fara vlaga au fost uneltele pe care le-am folosit toata viata mea ca sa ajung, sa pun mana si sa imbratisez viata. M-au sprijinit si m-au prins cand m-am prabusit pe podea in copilarie. Mi-au pus mancare in gura si haine pe spatele meu. Cand eram copil, mama mi-a spus sa le indoi in rugaciune.

Mi-au legat sireturile la pantofi si mi-au tras cizmele. Au sters lacrimile copiilor mei si au mangaiat dragostea vietii mele. Mi-au tinut pusca si mi-au sters lacrimile cand am plecat la razboi.

Publicitate

Au fost murdare, harsaite si jupuite, umflate si incovoiate. Au fost agitate si neindemanatice cand am incercat sa imi tin fiul nou-nascut. Decorate cu inelul de nunta au aratat lumii intregii ca eram casatorit si ca iubeam pe cineva special. Au scris scrisorile pentru acasa si au tremurat si s-au zguduit cand mi-am ingropat parintii si sotia si mi-am condus fiica la altar.

Cu toate acestea, au fost puternice si sigure cand mi-am tras amicul afara dintr-o transee si cand am ridicat plugul de pe piciorul celui mai bun prieten. Au tinut copii, au consolat vecini si au tremurat in pumni de manie cand nu am inteles.

Mi-au acoperit fata, mi-au pieptanat parul, m-au spalat si mi-au curatat restul corpului meu. Au fost lipicioase si umede, incovoiate si frante, uscate si sangerande. Si pana in ziua de astazi, cand nimic din mine nu mai functioneaza cum ar trebui, cu ajutorul acestor maini ma ridic si ma asez. Si din nou continua sa se indoaie in rugaciune.

Aceste maini sunt dovada locurilor in care am fost si a duritatii vietii mele.

Insa si mai important este ca aceste maini vor fi cele pe care Dumnezeu le va cauta si le va strange atunci cand ma va conduce acasa.

Si Lui nu ii va pasa unde au fost aceste maini si ce au facut.

Ii va pasa cui i-au apartinut aceste maini si cat de mult iubeste aceste maini. Si cu aceste maini ma va ridica langa el si acolo voi folosi aceste maini pentru a atinge fata lui Dumnezeu.”

Fara indoiala ca nu ma voi mai uita niciodata la mainile mele in acelasi mod. Nu l-am mai vazut niciodata pe batran dupa ce am plecat din parc in acea zi, insa nu o sa-l uit niciodata, nu o sa uit nici cuvintele pe care le-a spus.

Cand mainile mele sunt ranite sau pline de rani sau cand mangai fata copilului meu sau a sotiei mele, ma gandesc la barbatul din parc. Cred ca a fost mangaiat si dezmierdat si tinut de mainile lui Dumnezeu.

Si eu vreau sa ating fata lui Dumnezeu si sa-i simt mainile pe fata mea. Multumesc, Doamne, pentru mainile pe care mi le-ai dat .

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Pilde

Casa Maicii Domnului din Efes – Un izvor vindecator

Publicitate

Casa Maicii Domnului, aflata intr-un frumos parc localizat intre Efes si Seljuk, este socotita, conform traditiei locului, drept locul in care Fecioara Maria si-a petrecut ultimii ani ai vietii pamantesti. Locul, inconjurat de un brau gros de plante si pomi, este considerat sfant atat de crestini cat si de musulmani. Linistea asezarii nu poate fi tulburata nici macar de multimile de pelerini ce vin zilnic aici pentru inchinare .

Casa Maicii Domnului din Efes – traditie si istorie

Conform traditiei crestine, Maica Domnului a fost adusa in Efes de catre Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, la scurt timp dupa Invierea din morti a Domnului Hristos, aici urmand a locui pana la Adormirea ei.

Casa Maicii Domnului din Efes – izvorul vindecator

Izvorul care curge pe sub podeauna acestei case se crede ca este vindecator, multime de vizitatori sustinand ca au fost vindecati de anumite suferinte. In interiorul casei se afla o multime de cruciulite, bratari si inele, lasate in urma de cei care s-au vindecat aici.

Sursa : wikipedia / crestinortodox.ro (foto).

Cum vieţuia Maica Domnului în lume

Dorinţa de a nu fi în prim-plan, adică o adâncă smerenie, a Fecioarei Maria, cea care este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii“, a făcut să nu avem astăzi prea multe informaţii despre ea – nici în ceea ce priveşte lucrurile pe care le vorbea cu Apostolii pe care îi însoţea în călătoriile de propovăduire a creştinismului abia născut, nici despre felul ei de a fi. Există, totuşi, o descriere a Fecioarei Maria.

Publicitate

Această mărturie despre Maica Domnului a ajuns la noi datorită lui Epifanie Monahul, autorul lucrării „Cuvânt despre viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi anii ei“. Iată cum este zugrăvită Maica Domnului în această lucrare: „De statură era mijlocie, iar unii spun că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea culoarea grâului, părul blonziu, ochii frumoşi de culoarea alunii aurii, sprâncene negre, nasul drept, mâinile, degetele şi faţa lungi, plină de graţie şi frumuseţe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatinsă de moliciune, având o smerenie covârşitoare, de aceea, cum însăşi a zis, a căutat spre ea Dumnezeu (Lc. 1, 46-48); iubea şi purta haine nevopsite, martor fiind sfântul ei văl (mapharion)“.

Tot Monahul Epifanie mai lasă posterităţii informaţii despre felul ei de a fi: „Iar purtarea ei era aceasta: serioasă în toate, vorbind puţin, repede la ascultare, plăcută la vorbă, lipsită de îndrăzneală faţă de orice om, fără să râdă, netulburată, fără să se mânie, închinătoare, respectuoasă, cinstind şi închinându-se oricărui om, astfel încât toţi se mirau de înţelegerea şi vorba ei“. Alt mare sfânt care a cercetat viaţa Sfintei Fecioare a fost Sfântul Maxim Mărturisitorul.

El tâlcuieşte de la prorocul David: „Faptul că «e înveşmântată în văl de aur şi gătită în culori felurite» (Ps. 44, 11) vrea să ne arate că harurile şi podoabele Fericitei Fecioare sunt şi ele felurite şi toate sunt aduse şi gătite de unicul Duh Sfânt“. „De aceea, Scriptura vorbeşte despre înfăţişarea ei trupească şi despre podoabele ei, fiindcă totul la ea a fost minunat, faimos şi vestit. (…) S-a îmbrăcat în frumuseţe şi s-a încins în tărie şi, de aceea, este potrivit să rostim despre ea şi cuvântul următor: «S-a bucurat în zilele de pe urmă» (Ps. 29, 44) ca Împărăteasă a toate“.

Despre frumuseţea interioară a Fecioarei, tot el spune: „Femei fără număr au avut bogăţii spirituale sau materiale. Multe au avut putere, dar tu le-ai întrecut pe toate prin fire şi prin cunoaştere, ai sporit mai mult decât toate în harul dumnezeiesc printr-o naştere mai presus de fire“. Iată câteva feluri în care Profetul David o descrie pe Fecioara Maria: „Muntele lui Dumnezeu în care a binevoit Dumnezeu să locuiască“, „Chivotul sfinţirii pentru odihna Domnului“, „Sionul care a plăcut lui Dumnezeu şi pe care Şi l-a ales drept sălaş“.

Mama Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Elisabeta, care era verişoară cu Fecioara Maria, a recunoscut în ea pe Maica lui Hristos, după semnul că pruncul – Înaintemergătorul încă nenăscut – i-a săltat în pântece de bucurie când a apărut Fecioara în pragul casei ei, ocazie cu care i-a adresat cuvintele celebre: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău!“ Fecioara Maria a spus atunci şi cuvinte profetice despre sine, dar şi cuvinte care transcend situaţia sa şi răsfiră peste lume o adâncă învăţătură despre raportul corect dintre om şi Dumnezeu: „Măreşte sufletul meu pe Domnul.

Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipita pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac“ (Luca 1, 46-55).

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Articole