Idea de limite personale s-a înrădăcinat atât de mult în viața noastră, iar societatea în mare parte a acceptat această idee atât de mult, încât pare că acest concept va intra în curând în programa școlară.
O majoritate covârșitoare a psihologilor și „imitatorilor” de psihologie cântă cu entuziasm cântece despre necesitatea „limitelor personale” pentru a atinge „fericirea și armonia”.
Eu am stat de vorbă cu unul dintre foarte puținii specialiști care privesc cu mare scepticism ideea de „limite personale”. El consideră această idee dăunătoare și chiar, ciudat să spun, periculoasă. Deoarece în lumea reală, „limitele personale” duc oamenii în direcția opusă iubirii și rațiunii.
Ideea de „Limite personale” a capturat majoritatea minților de pe planetă.
Să spunem imediat, dacă cititorul respectabil nu este de acord cu mine, nu este nevoie să se agite inutil și să ia în considerare cu mare seriozitate raționamentele mele. Dacă nu vreți să vă schimbați opiniile și convingerile, nu vă faceți griji, opiniile voastre rămân la voi.
În plus, dacă este important pentru voi să vă aliniați la opinia majorității, este puțin probabil să vă placă acest articol, deoarece vorbesc despre ceea ce nu se potrivește cu opinia general acceptată.
Psihologul cu care am vorbit era convins că „limitele personale” nu oferă protecție și siguranță reală. Din punctul lui de vedere, ideea de „limite personale” este o iluzie dăunătoare pe care mulți o folosesc cu fervoare și plăcere ca o scuză pentru a evita rezolvarea conflictelor și pentru a se ascunde în „căsuța” propriei lor imperfecțiuni.
Din observațiile lui, ideea comună a „limitelor personale” nu a adus oamenilor sentimentul de siguranță și bunăstare, ci a contribuit la dezbinarea oamenilor în societatea modernă, deoarece nu mai există ideea de toleranță.
Psihologul mi-a explicat 5 motive pentru care consideră că ideea de „limite personale” creează mai multe probleme decât rezolvă:
1. Obstacol pentru comunicare și relații în general
Limitele personale pot servi ca bariere pentru comunicarea deschisă și sinceră între oameni. Ele pot fi un obstacol în calea comunicării deschise și profunde. Limitele personale pot împiedica schimbul liber de opinii, idei și sentimente.
În loc să-și exprime deschis gândurile și sentimentele, oamenii pot ascunde în spatele limitelor lor, ceea ce duce în cele din urmă la neînțelegere și pierderea oportunităților de a dezvolta relații mai profunde.
2. Izolare și singurătate
Stabilirea limitelor personale poate duce la izolare și singurătate, deoarece indivizii pot fi mai puțin predispuși să comunice și să-și împărtășească trăirile, de teama de a-și încălca limitele. Oamenii care încearcă să se protejeze de daune pot stabili limite care îi separă de o mare parte a interacțiunii sociale.
Aceasta poate duce la faptul că devin mai puțin disponibili pentru cei apropiați și, în același timp, se implică mai puțin în viața altor oameni. Ca rezultat, acești oameni pot pierde legăturile umane semnificative, ceea ce amplifică sentimentul de izolare.
Limitele personale pot duce la sentimentul de singurătate. De teama încălcării limitelor personale, oamenii pot fi mai puțin predispuși să comunice și să-și împărtășească trăirile lor.
Aceasta reduce oportunitățile pentru o schimbare emoțională profundă și înțelegere reciprocă, care reprezintă fundamentul relațiilor strânse. Fără această schimbare, o persoană poate începe să se simtă singură, chiar și în prezența altor oameni.
3. Susținerea egocentrismului
Dacă fiecare persoană este mereu preocupată de protejarea propriilor limite personale, acest lucru poate sprijini egoismul și egocentrismul, când atenția individului este concentrată exclusiv asupra propriului bine personal.
Este credința că „Eu sunt cel mai important lucru din lume”. Egocentrismul (ca fundament și ca rezultat al limitelor personale) împreună cu „limitele personale” propriu-zise oferă o bază solidă pentru a se menține într-o stare imatură și copilărească.
4. Limitarea dezvoltării personale
Limitele personale pot restricționa, de asemenea, creșterea și dezvoltarea personală. Ieșirea din zonele lor de confort este o parte importantă a învățării și creșterii, dar limitele personale pot împiedica acest lucru, creând iluzia de protecție față de situațiile noi și potențial dificile.
Când oamenii încearcă să-și păstreze limitele, pot rata oportunități importante pentru dezvoltarea personală și profesională.
5. Rolul de victimă
Limitele personale pot consolida rolul de victimă, în cazul în care ele amplifică ideea că lumea este periculoasă și ceilalți oameni reprezintă o amenințare.
Dacă o persoană percepe orice conflict în relațiile cu cei din jur ca o încălcare a „limitelor personale”, el poate deveni tot mai înrădăcinat în convingerea că el este o victimă constantă, o victimă a agresiunii din partea celor din jur.
Acest lucru, la rândul său, poate duce la intensificarea suferinței sale, deoarece trăiește într-o stare constantă de „victimă”. Persoanele cu convingeri puternice de victimă, precum „toată lumea mă atacă”, „toată lumea este împotriva mea”, sunt principalii fani ai ideii de „limite personale”.
„Limitele personale” nu se referă la Acceptare și, desigur, nu se referă la Iubire. Este despre rezolvarea ușoară a conflictelor. Ai respins, ai plecat și problema „este rezolvată”. Ai tras o linie cu creta pe podea în jurul tău și gata, sunt în zona mea de confort.
Se presupune că nicio energie negativă nu va intra înăuntrul granițelor marcate. Dar există o problemă: energia negativă va intra cu siguranță! Fără excepție, din păcate, va intra.
Pentru că nicio „limită personală” nu poate salva o persoană de incapacitatea de a ajunge la un acord, de conflictele interne infantile, de frica de viață, de iresponsabilitate și de imaturitate psihologică.
Adevărata protecție psihologică nu se realizează prin fugă și separare, ci prin formarea de atitudini corecte în fața situațiilor. Trebuie să știm cum să gestionăm situația, nu să o evităm.
