“Sunteţi aici pentru a permite scopului divin al universului să se dezvăluie. Aceasta este dimensiunea reală a importanţei voastre.” – Eckhart Tolle
Orice lucru care ne invita sa ne pierdem bucuria ar putea fi privit ca unul.. de care nu mai avem nevoie.
Chiar daca cea mai mare dintre iubirile omenesti pare sa curga pe apa sambetei, chiar daca..toate lucrurile ni s-ar narui si toata agoniseala ni s-ar duce in neant intr-o zi, ar trebui sa pastram in minte si in inima un singur tel; acela de a ne pastra..bucuria existentei. Caci Viata este schimbare si tot ce se schimba ne poate incita catre trairile negative, ne pot invita sa renuntam la dorinta de a trai.
Toate starile de rau, toata negativitatea mentala tind sa ne ia bucuria de a fi. Cele mai nobile idealuri au devenit momeli intinse parca special pentru a-l duce pe erou in cea mai neagra disperare. Dar disperarea nu inseamna viata, cat intunericul din care viata se scurge si din care energia bucuriei, ce hraneste celulele creierului si ale trupului omenesc, pare sa lipseasca.
Viata nu se poate hrani cu disperare, nici cu furie, nici cu nemultumire, nici cu durere. Viata este o expresie fidela a Bucuriei si a Iubirii. De aceea ne pierdem Viata pe masura ce ne pierdem Bucuria de a fi, pur si simplu.
Bucuria transmite o vibratie a carei putere.. nu poate fi inteleasa cu mintea, dar actiunea ei poate fi vazuta in tot ce a creat omul mai bun pe Pamant. Fara bucurie, entuziasm si speranta, fara iubire si fara puterea ce te ajuta in interiorul tau sa zbori si sa muti si muntii din loc, pici in negura mintii disperate, in care nu mai vezi decit.. propriul tau intuneric.
Si daca Dumnezeu ti-ar sta langa umeri, nu-l vei putea vedea, pentru ca Dumnezeu poate fi vazut numai din Bucuria pe care o poti simti singur. Numai din propriul tau suflet plin de viata poti percepe existenta lui Dumnezeu si poti recunoaste deziluzia ca pe o iluzie a mintii.
Daca cel mai iubit om te-a parasit, daca ai pierdut tot ce era mai de pret pe lume pentru tine, daca dusmanii te-au incoltit si daca simti ca totul s-a prabusit in jurul tau, aminteste-ti sa te intorci in tine insuti si sa asculti glasul Vietii, care te indeamna sa pastrezi bucuria de a trai, orice ar fi.
Lasa lucrurile lumii sa se schimbe, permite-le oamenilor sa fie calai, daca ei aleg aceasta, permite-i oricui sa fie ceea ce alege, dar tu alege Bucuria.
Priveste soarele, frunzele pline de viata, ce se misca in adierea catifelata a vantului si conceteaza-te la Bucuria neconditionata a naturii.
La bucuria existentei, ce se exprima prin frumusetea florilor, a norilor sau a soarelui. Nu-i permite nici unui lucru sa-ti ia viata, dar permite oricarui lucru sa plece din viata ta si ramai in urma lui bucuros pentru simplul fapt ca existi. Caci aceasta vibratie a Bucuriei este lumina vietii si puterea prin care Dumnezeu intra in manifestare. Aceasta este puterea care creaza miracolele zi de zi si indeparteaza din experienta ta ceea ce ti-a creat suferinta.
Pastreaza bucuria orice ar fi, caci ea este energia care invinge obstacolele fara ca tu sa misti prea multe degete in acest scop.