Intr-o relatie nu e suficient sa spui doar “Te Iubesc”, trebuie sa avem respect reciproc, sa recunoastem cand gresim, sa iertam si sa apreciem

Intr-o relatie nu e suficient sa spui doar “Te Iubesc”, trebuie sa avem respect reciproc, sa recunoastem cand gresim, sa iertam si sa apreciem

Publicat de Larisa Moldovan pe 11 April 2020 in Relatii

“Omul are nevoie de dragoste. Viața fără duioșie și fără iubire nu e decât un mecanism uscat, scârțâitor și sfâșietor.” – Victor Hugo

Iubirea pe care i-o porti cuiva este importanta in relatii, dar daca vrei sa-ti intaresti legatura, e important sa rostesti si urmatoarele 3 fraze la momentul potrivit.

“Te iubesc” este considerat cel mai important liant in relatii, fraza care va aduce instant mai aproape si va mentine conectati si fericiti. Nu e de mirare ca e importanta, avand in vedere ca e una din propozitiile pe care le-am internalizat inca din copilarie, cand parintii nostri ne repetau cat de mult ne iubesc ori de cate ori aveau ocazia. Dar sentimentele noastre de afectiune, pe care in mod clar e important sa le exprimam, sunt doar un aspect al relatiei de iubire.

Iata care sunt cele 3 fraze pe care ar trebui sa le folosim mai des si care sunt esentiale in orice relatie.

1.“Imi pare rau” – Mai devreme sau mai tarziu vei comite o greseala pentru ca imperfectiunea e adanc inradacinata in natura umana. Atunci cand comiti o greseala fata de partener si acesta sufera consecintele, recunoasterea erorii e necesara. La fel de important este sa-i arati partenerului ca intelegi ca i-ai cauzat durere. Desi multor oameni li se pare dificil sa-si exprime sentimentele si regretul in astfel de cazuri, un simplu “imi pare rau” este un punct bun de plecare.

De ce e important sa-ti ceri scuze – Terapeutii de cuplu spun ca adesea partenerul care a gresit nu e de acord cu modul cum percepe situatia cel care sufera, spunand ca intentiile sale erau bune. Acest lucru duce la conflicte si partenerii sfarsesc prin a se certa in legatura cu cine are mai multa dreptate, lucru care nu duce la nimic bun. De aceea e crucial sa-ti ceri scuze. Asa ii arati partenerului ca iti pasa ca i-ai ranit sentimentele, indiferent de faptul ca ai facut-o fara intentie, si ca iti doresti sa-ti repari greseala. In psihologie, acest lucru se numeste “tentativa de reparare” si ajuta partenerul sa-si dea seama ca nu-ti doresti sa adancesti problema, dimpotriva, vrei sa o dezamorsezi. E o strategie foarte buna, care-ti salveaza relatia de emotii otravitoare precum furia sau ura.

Conteaza si cum iti ceri scuze – Sa spui “imi cer scuze” e un mod bun de a-ti recunoaste vina, dar trebuie sa fii atenta ce cuvinte folosesti. Daca spui “imi pare rau ca te-ai simtit asa cand eu am…” practic dai vina pe partener pentru emotiile negative care au fost provocate de greseala ta. E mai intelept sa spui “imi pare rau ca te-am facut sa te simti astfel”. Asa ii validezi sentimentele si-ti e mai usor sa-ti clarifici intentiile si sa pavezi drumul catre o rezolvare pozitiva a situatiei.

“Te iert” – Sa incerci sa te revansezi pentru greselile facute este primul pas atunci cand ti-ai ranit partenerul, dar doar iertarea va pune punct conflictului. Si desi “te iert” pare usor de rostit, iertarea nu e mereu asa de usor de acordat. E posibil ca partenerul care sufera sa aiba nevoie de mai mult timp pentru a se elibera de emotiile negative si a-si recapata increderea. Dar asa cum “nu exista iubire fara iertare”, nu exista nici iertare fara iubire. Asta inseamna ca iertarea este la fel de importanta ca oferirea scuzelor iar daca iubirea dintre voi e puternica, mai devreme sau mai tarziu (trebuie sa ai rabdare) partenerul te va ierta. Iar atunci cand acest lucru se intampla, relatia devine mai sincera si partenerii mai predispusi la a-si cere iertare unul altuia in viitor.

“Sunt mandra de tine” – Nu exista iubire fara respect si admiratie si acestea se manifesta cel mai explicit atunci cand recunosti realizarile partenerului si-i lauzi reusitele. Asa ca “sunt mandra de tine” este o fraza pe care partenerului trebuie sa o auda de fiecare daca cand face ceva bine. Aratandu-i ca-l apreciezi ajuta si la intarirea legaturii emotionale.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!