Articole

Într-adevăr viața nu e ușoară, dar nici nu trebuie să fie așa!

Publicitate

“Nu contează cât de încet mergi atâta timp cât nu te oprești.” – Confuci

Aproape zilnic ascult câte o poveste despre oameni obișnuiți ale căror trăiri devin emoționante din cauza zbuciumului prin care trec sau au trecut.

Venim pe lume gata să ne construim povestea vieții și aflăm pe parcurs că deja avem o poveste în spate pe care am adus-o cu noi. Poate fi povestea mamei, a strămoșilor, însă nu-i putem nega prezența.

Trăim cu speranța că mâine va fi mai bine, speranță ilogică și deșartă, atât timp cât nu facem nimic pentru a fi mai bine. Există oameni care nu-și scriu povestea cu condeiul trăirilor, ci privesc prosternați cum altcineva le-o scrie, ba chiar le-o dictează și nu se arată deloc deranjați de faptul că viața lor e pusă pe pilon automat. Însă există oameni care nu se mulțumesc să fie spectatori inconștienți, ci vor cu orice preț să obțină rolul de protagonist, de personaj principal în propria lor viață.

Îi admir pe aceși oameni, le admir voința, acel suflu interior care nu-i lasă să rămână pe vecie în groapa în care au căzut cândva. O energie de natură divină îi animă, îi impulsionează, se zbat, se luptă, se detașează și în cele din urmă reușesc, căci adevărata victorie în viață constă în a cuceri o lume, dar nu lumea din afară, ci lumea ta interioară.

Într-adevăr viața nu e ușoară, dar nici nu trebuie să fie așa. Încerci, cazi, te ridici, poate iar încerci și iar cazi. Însă vine o vreme când nu mai încerci, ci pur și simplu faci ceea ce vine din tine, când nu te mai strădui să devii, ci pur și simplu ești. Și vine o vreme când nu mai cazi pentru că te ridici atât de repede încât nu o mai poți numi căzătură.

Cu fiecare pas pe care îl faci spre depășirea propriilor tale limite ai mai adăugat un capitol la povestea vieții tale, ai mai pus o cărămidă la construirea fundației ființei tale. Cu fiecare act de voință aparent minor, cu fiecare încercare însoțită de plâns sau de umor ai mai obținut o mică victorie. Și dacă cu fiecare căzătură sau cu fiecare lovitură îți mai depășești o frică, de fiecare dată când te ridici afli ceva nou despre tine descoperind puterea care zace înăuntrul tău.

Publicitate

Cel care îți spune asta e un om simplu căruia i s-au tăiat deseori aripile, dar care n-a încetat să creadă nicio clipă că aripile sunt înăuntrul său și nu în afara sa. Dacă o simplă omidă știe asta, a sosit timpul să conștientizezi și tu acest lucru.

de Adela Moldovan

15 de citate inspiraționale care-ți vor da putere în cele mai grele momente din viața ta

1. Ai fost dat în această viață, pentru că ești suficient de puternic ca să o trăiești.

2. Nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat. Sunt ceea ce am ales să devin.

3. Uită trecutul, iartă-te și ia-o de la capăt chiar acum.

4. De fiecare dată când de îndoiești de cât de departe poți merge, amintește-ți cât de departe ai ajuns. Amintește-ți toate lucrurile cu care te-ai confruntat, toate bătăliile pe care l-ai câștigat și toate fricile pe care le-ai depășit.

5. Creșterea este dureroasă. Schimbarea este dureroasă. Dar nu este nimic mai dureros decât să fii blocat acolo unde nu aparții.

6. Nu vreau să mă salvezi. Vreau să fii lângă mine în timp ce singură mă salvez.

7. Speranța este unicul lucru mai puternic decât frica.

8. Nu te lăsa devastat. Fii deschis. Începe de acolo.

9. Voi găsi putere în durere.

10. Nu-ți cere scuze pentru că ești sensibil sau emoțional. Lasă-i pe ceilalți să știe că ai o inimă mare. Afișarea emoțiilor este un semn al puterii.

11. A fi iubit profund îți oferă putere; a iubi profund îți oferă curaj.

12. Atragi ceea ce ești, nu ceea ce vrei. Dacă vrei ceva minunat, atunci fii minunat.

13. Ai voie să țipi, ai voie să plângi, dar nu ai voie să renunți.

14. Pune-te în locul meu și mergi prin viața pe care o trăiesc, și dacă reușești să ajungi atât de departe ca și mine, poate atunci vei vedea cât de puternic sunt.

15. Dacă ești suficient de norocos să fii diferit, nu te schimba niciodată.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate