Inima mamei e cel mai curat loc din lume

Inima mamei e cel mai curat loc din lume

Publicat de Larisa Moldovan pe 6 October 2020 in De SufletPilde

O mamă credincioasă avea un băiat care, cu toate sfaturile şi îndemnurile ei, părăsi calea credinţei şi se depărta de Dumnezeu, rămânând cu sufletul împietrit.

Într-o zi mama scrise o scrisoare şi o încredinţă băiatului, rugându-l s-o ducă la preotul lor.

Pe drum, băiatul, biruit de gândul de a afla ce scrie mama lui preotului, o desfăcu şi citi următoarele: „Părinte, am ajuns la capătul suferinţei mele. Băiatul meu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu şi tot ce am făcut ca să-l aduc pe calea cea bună a fost zadarnic; vă rog din suflet să faceţi rugăciuni către Bunul Dumnezeu că, dacă e nevoie să scap viaţa copilului meu, să mi-o ia pe a mea. Vreau cu preţul vieţii mele să se întoarcă din nou la credinţă.”

Atât de adânc a fost mişcat în suflet, băiatul la citirea acestor rânduri, încât nu mai duse scrisoarea la preot, ci întorcându-se în grabă acasă zise mamei:

— Mamă dragă, Dumnezeu nu ţi-a primit jertfa vieţii tale, fiindcă nu este nevoie…

Şi pe loc a rupt scrisoarea.

Atunci mama, înţelegând tâlcul vorbelor băiatului, cu lacrimi de fericire, îl îmbrăţişă cu dragostea ei de mamă.

Iată cum o mamă credincioasă este în stare să-şi jertfească viaţa pentru fericirea copilului ei.

Citate despre mama

Munca mamelor, dedicarea și implicarea lor pentru binele familiei sunt proverbiale. Atât înţelepciunea populară le preţuieşte, cât şi scriitorii şi oamenii celebri. Iată mai jos câteva dintre cele mai frumoase proverbe, maxime sau citate despre mame.

„Adevărata mamă nu este cea care-i dă viaţă copilului, ci bună creştere” (Sfântul Ioan Gura de Aur)

„Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, aşa ca a creat mamele” (proverb evreiesc)

„Mama este începutul tuturor începuturilor” (Grigore Vieru)

„Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele şi în inimile copiilor” (William Makepeace Thackeray)

„Mama este banca la care ne depunem toate rănile şi toate grijile” (Thomas De Witt Talmage)

„Fără mamă nu se poate iubi. Fără mamă nu se poate muri.” ( Hermann Hesse)

„O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori” (Johann Friedrich Herbart)

„Nu cărţile cresc oameni, ci mamele” (August Strindberg)

„Inima mamei este sala de clasă a copilului” (Henry Ward Beecher)

„Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama” (Abraham Lincoln)

„Atunci când există o mamă în casă lucrurile merg bine” (Amos Bronson Alcott)

„Există o fiinţă minunată faţă de care vom rămâne întotdeauna datori: mama”( Nikolai Alexeevich Ostrovsky)

„Inima mamei este un adânc abis la capătul căruia găseşti de fiecare dată iertare” (Honoré de Balzac)



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!