Încă din copilărie auzim fraza: “Iubește-ți aproapele tău ca pe tine însuți“… Dar în loc să învățăm să ne iubim pe noi înșine, primim o gamă largă de indicații și exemple despre cum… să nu ne iubim pe noi înșine. Oamenii din mediul nostru înconjurător ne arată în mod sistematic defectele și se asigură că lista lor se fixează eficient în memoria noastră.
În copilărie, nu avem suficiente cunoștințe despre cum să gestionăm critica pe care o primim atunci când greșim, deși greșim pentru că ne chinuim să învățăm, nu știm cum să avem grijă de noi înșine în acele momente. De aceea construim ziduri pentru a ne proteja de suferință și judecata celorlalți.
Adaptăm comportamentul nostru la așteptările oamenilor din jur și acoperim rănile emoționale adânci cu un strat gros de mecanisme de protecție.
De exemplu, furia nu este de obicei bine primită de cei din jur, așa că o sublimăm în forme mai acceptabile… cum ar fi dorința de a fi perfecți, controlul total sau grija de a fi amabili cu toți în orice situație.
În urma anilor de antrenament în astfel de moduri, uităm cine suntem cu adevărat… Ne identificăm cu imaginea pe care am creat-o pentru a supraviețui în circumstanțe care nu promovează acceptarea de sine.
Ascundem aspectele noastre întunecate în adâncul subconștientului, dar le vedem în mod clar la alții și… le judecăm nemilos.
Putem iubi alți oameni doar în măsura în care ne iubim pe noi înșine. Fiecare relație apropiată cu altă persoană ne oferă ocazia să vedem ceea ce am negat și am subestimat în noi înșine.
Fiecare dezechilibru în relații ne aduce cunoaștere despre noi înșine. Dacă începem să privim aspectele noastre reprimate cu bunătate, vom avea șansa de a experimenta bunătatea sinceră față de ceilalți.
Unul dintre motivele pentru care suntem îndrumați să ne concentrăm asupra fericirii celorlalți este că empatia și grija față de ceilalți sunt calități valoroase în societate. Învățăm să fim buni prieteni, parteneri sau membri ai comunității prin învățarea să ne păstrăm ego-ul în frâu și să fim atenți la nevoile și dorințele celorlalți.
Cu toate acestea, este important să găsim un echilibru sănătos între grijă pentru ceilalți și grija de sine. Iubirea și grija de sine nu ar trebui să fie ignorate sau neglijate. De fapt, este esențial să ne iubim și să ne respectăm pe noi înșine pentru a fi în măsură să oferim în mod autentic dragoste și sprijin altora.
Neglijarea nevoilor și dorințelor personale poate duce la epuizare emoțională și fizică. În plus, grija de sine și dezvoltarea personală ne pot ajuta să fim mai buni în relațiile noastre cu ceilalți. Atunci când suntem fericiți și sănătoși, putem oferi mai mult celorlalți și putem avea relații mai pozitive și mai împlinite.
În concluzie, să știm cum să-i facem pe ceilalți fericiți este important, dar nu ar trebui să fie în detrimentul propriilor noastre nevoi și fericire. Găsirea unui echilibru între grija de sine și grija față de ceilalți este cheia pentru o viață echilibrată și împlinită. Este o călătorie personală de auto-descoperire și creștere care poate aduce beneficii atât pentru noi înșine, cât și pentru cei din jurul nostru.
