In fiecare zi viata ne invata ceva nou. De fapt viata ne invata sa mai ramanem putin in viata.

In fiecare zi viata ne invata ceva nou. De fapt viata ne invata sa mai ramanem putin in viata.

Publicat de Larisa Moldovan pe 12 June 2020 in Dezvoltare Personala

“Să ne ridicăm și să fim recunsocători pentru că, chiar dacă nu am învățat multe astăzi, am învăța măcar puțin și dacă nu am învățat puțin cel puțin nu suntem bolnavi, iar dacă suntem bolnavi, cel puțin nu am murit; așadar, să fim recunoscători.” – Buddha

In viata lucrurile sunt incolore sau colorate. Prietenii sunt falsi, obscuri sau neconditionati. Prietenia este un vesmant prea fin si scump, tors din firul nobletei.

Iubirile sunt din interes sau scoase din basme. Prin iubire daruim mereu fara sa contabilizam. Amintirile sunt trecute sau intiparite suav in suflet.

Iertarea este medicamentul fericirii, este semnul sigur prin care se poate cunoaste daca avem in suflet o picatura de iubire adevarata.

Fericirea e adevarata doar cand o imparti cu cineva. Dar orice s-ar intampla, viata merge mai departe. Uneori ai succes iar alteori inveti. Si daca inveti, mai incerci si poate data viitoare ai succes! La fel ca un expert, care pentru a ajunge expert a facut toate greselile posibile intr-un anumit domeniu. Jocul ne duce mereu tot mai departe, tot mai adanc in real.

Si filozofia noastra se reduce la o singura dogma: Sa ne jucam! Si cine hotaraste daca tot ce se intapla este normal? Normalitatea este pentru cei lipsiti de imaginatie. Nu stiu voi, dar eu prefer sa ma lipsesc de aceasta normalitate. Datoria fiecarui om este creatia. Femeia creaza copii sau arta. Barbatul, creaza doar arta. Ambii creaza. Fericirea, cand costa putin e adevarata, cand costa mult nu e fericire. Si daca ne gasim in intuneric, e bine sa aprindem o lumanare in loc sa blestemam intunericul.

Nu e corect sa traim din iluzii si asteptari. La sfarsit tot acolo ajungem si ar fi mai fain sa ne amintim de drumul parcurs, cu drag. Am invatat sa ma lipsesc de persoane inutile, care obisnuiesc sa manance din energii si sa lase un gust amar.

De fapt viata ne invata sa mai ramanem putin in viata. Sunt sigura ca, daca nu functioneaza o relatie, trebuie sa pui punct; daca un prieten ti-a gresit, trebuie sa il indepartezi; daca nu te gasesti bine la un loc de munca trebuie sa lupti ca sa schimbi ceva, sa visezi la ceva mai bun pentru tine. Cu totii avem pasiuni si trebuie sa ne gasim calea si cu totii avem dreptul sa evoluam…in iubire si in cariera.

Esti special, fiecare dintre noi e special….chiar daca uneori mai primim si putin noroi in fata, atunci cand poate avem cea mai frumoasa vara in sufletul nostru. Identifica-te, cunoaste-te, transforma-te. Devino un model pentru altii. Autenticitatea ne cheama: cine esti si ce doresti de la viata ta? Nu trebuie sa renunti la entuziasm doar pentru ca intr-o zi ti-au fost aratati coltii.

Aminteste-ti ca nimic nu tine o vesnicie. Trebuie sa primim in viata noastra ,,regenerarea” pentru a ne pregati… vor urma alte episoade, unele mai speciale, altele mai putin. Si atunci iar trebuie sa ne aparam. Dar nu conteaza, o vom face… mai bine ca inainte…

Nu e corect sa astepti minuni daca nu crezi in ele

“Oportunitățile ne înconjoară pe noi toți, apărând sau dispărând la fel de rapid, lăsând în urmă amintiri plăcute celor care au reacționat la apariția lor sau regrete celor care au fost prea ocupați pentru a se deranja să o facă.”



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!