Fii recunoscator pentru ceea ce ai sau ce esti in viata

Publicitate

Motto: „Cultivați obiceiul de a fi recunoscător pentru orice lucru bun care vine la voi și să mulțumiți continuu. Și pentru că toate lucrurile au contribuit la dezvoltarea voastră, ar trebui să fiți recunoscător pentru toate lucrurile din viața voastră „. ( Ralph Waldo Emerson)

Într-adevăr nu îți ia mult timp sau efort pentru a începe cultivarea unei vieți în care să fii recunoscător. Trebuie doar să începi. Iată șase moduri prin care ne putem arăta recunoștința noastră în fiecare zi:

1. Ține un jurnal al recunoștinței

Astfel se vor consolida gânduri pozitive, care ajută la trecerea creierului de la tendința naturală de a se concentra asupra lucrurilor negative spre cele pozitive.

2. Creează-ți timp pentru a petrece cu oameni care contează cu adevărat pentru Tine

Și arată-le cât de mult înseamnă pentru Tine! Arătând recunoștință pentru alții, și spunându-le cât de mult îi prețuiești, Te va face sa te simți bine!

3. Realizează în fiecare zi o sesiune de Recunoștință

Pur și simplu ia-ți câteva minute în fiecare zi pentru a mulțumi pentru orice sau oricine ești recunoscător. Poți să stai liniștit cu ochii închiși, să-i vizualizezi pe toți cei cărora le ești recunoscător și să le mulțumești. Acest act, singur, poate face o diferență imensă în starea Ta de bine.

4. Fii politicos cu ceilalți

Spune „te rog” sau „mulțumesc”, ajută alte persoane făcând gesturi mici. Ajută o persoană în vârstă să-și care bagajul de exemplu sau deschide ușa unei persoane poftind-o politicos să intre inaintea ta. Aceste mici gesturi de bunătate nu-i va ajuta doar pe ceilalți, ci Te va face și pe Tine să te șimți mai bine.

5. Bucură-te de lucrurile mici

Simplul act de a încetini puțin din continua Ta agitație și a te bucura de lucrurile mici din viață pot avea un impact enorm pentru starea ta de spirit! Savurează mirosul de cafea un pic mai mult timp, stai jos în timp ce mănânci masa de prânz și bucură-te întradevăr de ceea ce mănânci. Dă-ți voie zi de zi să găsești bucăți mici de fericire și bucurie. Toate acestea se adună!

6. Privește binecuvântările din viața Ta ca ceea ce sunt, binecuvântări

În loc să privești lucrurile din viața Ta ca și când ți s-ar cuveni, privește-le ca pe niște cadouri și fii recunoscător pentru că sunt în viața ta. Dacă ai adăpost, hrană, apă potabilă curată, acestea sunt daruri. Binecuvântări adevărate. Nu un drept. E la fel de simplu ca schimbarea gândurilor tale. Schimbați-vă gândurile și veți schimba lumea.

După cum ai putut constata, cultivarea recunoștinței nu necesită schimbarea stilului de viață. Pur și simplu, începând cu una sau două din aceste sugestii poți crește bunăstarea și fericirea ta foarte mult.

Tu cum cultivi RECUNOȘTINȚA în fiecare zi?

Recunoştinţa: un dar ce creşte pe măsură ce îl dăruieşti

Recunoştinţa este una dintre forţele speciale din viaţă care creşte pe măsură ce o dăruieşti. Recunoştinţa este o energie a tărâmului spiritual asemănătoare cu flacăra unei lumânări. Pe măsură ce “o dăruim”, flacăra lumânării, aprinzând alte lumânări, lumina sa ca şi recunoştinţa creşte. De fapt, doar cu lumânarea noastră am putea aprinde un număr nelimitat de lumânări, ajutând la iluminarea lumii din jurul nostru. Cu cât suntem mai recunoscători, cu atât dăm mai departe din lumina noastră şi cu cât este mai mare această lumină, cu atât mai multe miracole vom vedea în vieţile noastre.

Universul este o imensă oglindă, ceea ce exprimăm înspre el ni se întoarce înapoi. Dacă este iubire şi recunoştinţă, vom primi înapoi aceleaşi lucruri. Dacă este dezamăgire şi deznădejde, vom primi înapoi exact aceste lucruri. Este incredibil cât de uşor putem să ne schimbăm destinul şi starea de spirit prin simplu fapt de a alege să credem. Bogat nu este acela care are mai mult, ci acela care ştie să se mulţumească cu ce are.

Ne exprimăm recunoştinţa prin cuvinte, dar şi prin fapte

Publicitate

Ne arătăm recunoştinţa – aprindem alte lumânări – în două moduri: prin fapte şi prin cuvinte. Cuvintele pline de bunătate şi de încurajare, de mulţumire şi apreciere ating inimile altora aprinzându-le flacăra, iluminându-le viaţa. Actele de caritate şi faptele de dragoste şi bunătate, prin focul intenţiei lor, aprind de asemenea lumânările altora. Trebuie să ne exprimăm recunoştinţa atât prin cuvinte, dar şi prin fapte. Acest lucru îl putem face şi faţă de Dumnezeu: respectându-i legile, studiind cuvintele Sale, exersând bunătatea şi generozitatea faţă de alţii, prin rugăciune sau meditaţie pentru toate binecuvântările pe care le revarsă asupra noastră sau pur şi simplu încercând să fim mai buni.

Adevărata avere este recunoştinţa

Când ne gândim că apetitul şi nevoile noastre sunt nelimitate şi de nesăturat, realizăm adevărul de netăgăduit: adevărata avere este să fii mulţumit cu ce ai – adică să fii recunoscător pentru ce ai. Nevoile noastre se revarsă dintr-un izvor etern, atât de mare cât setea pentru viaţa însăşi. Dacă ne bazăm fericirea pe ceva ce este posibil să avem cândva, să cucerim, să îmblânzim sau să posedăm cândva, nu vom cunoaşte împlinirea în momentul de faţă, în prezent.

Pacea interioară este posibilă atunci când realizăm absurditatea de a aştepta următorul job, următoarea maşină, următoarea promovare sau relaţie care să ne facă fericiţi. Adevărata avere este recunoştinţa. Capacitatea noastră de a aprecia toate darurile pe care le avem este esenţială pentru pacea noastră emoţională şi spirituală. Iar această pace este cea mai importantă. Este umplerea acelui gol pe care îl simţim noaptea când ne aşezăm capul pe pernă, acea nelinişte constantă care nu ne dă pace.

Faceţi o listă cu toate lucrurile pentru care sunteţi recunoscători

De obicei apreciem lucrurile atunci când nu le mai avem şi astfel lucrurile simple de zi cu zi le luăm de-a gata. Astfel de exemple pot fi cele mai simple detalii la care nu te-ai gândit probabil niciodată: un duş cald dimineaţa, apa curată de băut, aerul condiţionat în zilele caniculare, prietenii şi familia care te iubesc, o porţie bună de râs, un film sau o melodie care te inspiră, o lecţie învăţată sau o carte bună de citit, sănătatea, un acoperiş deasupra capului, o maşină care te duce din punctul A în punctul B, zâmbetul copiilor tăi, o îmbrăţişare, o bătaie pe umăr, etc. Această listă este ca o declaraţie financiară în lumea spirituală. Este un cont al valorii noastre spirituale. În mod incredibil, ne putem creşte contul spiritual prin simplu fapt de a aprecia ceea ce avem[…] Concentrându-ne aprecierea pe ceea ce avem deja, averea noastră se multiplică.

Iată câteva întrebări care te vor ajuta să te concentrezi pentru ce trebuie să fii recunoscător. Pe lângă acţiunea de a scrie lucrurile pentru care eşti recunoscător, atunci când treci prin vremuri mai grele, încearcă să răspunzi la următoarele întrebări. Acest lucru te va ajuta să te concetrezi asupra lucrurilor minunate pentru care ar trebui să fii recunoscător. În timp ce te concentrezi pe ce ai deja, observă cum averea ta spirituală se înmulţeşte.

  1. Ce pot învăţa din asta?
  2. Cum pot să folosesc această situaţie ca să cresc?
  3. Care este binecuvântarea din asta?
  4. Ce pot lua din situaţia asta pentru a mă face mai puternic?
  5. Care este oportunitatea pentru mine din asta?
  6. Ce posibilităţi deschide pentru mine situaţia aceasta?
  7. Pentru ce sunt recunoscător?

„Recunoştinţa schimbă felul în care percepem viaţa şi pe noi înşine. Situaţii dificile care odată ni se păreau intolerabile, acum se transformă. În momentul în care simţim recunoştinţă, situaţiile se luminează, şi apoi putem vedea oportunităţile pentru a face schimbări. Când recunoştinţa devine un mod de viaţă, succesul, pacea, fericirea şi sănătatea sunt la ordinea zilei. Cu cât o simţi mai mult, cu atât mai multe motive găseşti ca să o simţi. Recunoştinţa este o forţă miraculoasă, precum un magnet magic, care generează şi atrage mult mai mult decât ai primit deja. Este ca o energie vie, ea îţi luminează calea pentru ca tu să devii mult mai mult decât ai experimentat deja!” Louise Hay

Recunoştinţa transformă lucrurile simple în lucruri sacre. Recunoştinţa ne dă mai mult şi atunci când avem mai puţin decât ne dorim. Multiplică-ţi bogăţia spirituală şi emoţională acum, nu mai aştepta; este ceva ce poţi face oricând, oricum, în orice situaţie te afli. Nu ai nevoie de nici un instrument, de nici un echipament special, începe acum, fii recunoscător!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala

Cum sa-t dai seama daca ti-ai gasit alesul /aleasa ? „Alesul” nu înseamnă întotdeauna lapte şi miere. Dar câtă vreme ai sentimentul că eşti unde trebuie să fii şi faci ceea ce trebuie să faci, probabil că eşti pe drumul cel bun.

Publicitate

Acum ceva vreme, m-am nimerit în vizită la un cuplu de bătrânei simpatici. Trăiesc împreună de peste 50 de ani – poartă conştiincios cele două rânduri de verighete, una galbenă şi una albă. Au copii mari, care au plecat demult la casele lor.

Au nepoţi, mari şi ei. Nu mai au nevoie de babysitting la bunici, aşa că cei doi îşi duc zilele ca-ntr-un fel de vacanţă fără sfârşit. Se gospodăresc pe roluri – ea, face curăţenie în timp ce el merge la piaţă. Gătesc împreună, după care îşi fac siesta la televizor.

Seara, joacă table sau cărţi la bucătărie, sau merg la o plimbare prin parc. Înainte de culcare, îşi iau cuminţi medicamentele – pentru că totuşi, vârsta îşi spune cuvântul. Îşi mai fac unul altuia masaj cu alifie chinezească, atunci când durerile – de mâini, de picioare, de spate – depăşesc cotele în care pot fi trecute cu vederea.

Complicitatea dintre ei mă fascinează. În timp ce îmi povestesc toate micile detalii, râd mult şi am senzaţia că îşi spun lucruri din priviri. „Şi aţi rezistat atâta timp împreună fără niciun conflict? Cum aţi ajuns la o asemenea armonie?”.

Iar încep să râdă: „Când treci prin atâtea o viaţă-ntreagă, nu mai ai nici timp, nici putere de conflicte. Am avut şi noi certuri, ca toată lumea, dar de fiecare dată am avut altceva de făcut, mai important. Le-am trecut cu vederea, am mers mai departe.”.

Dacă n-au fost cuplul perfect de la început, dacă nu s-au născut suflete-pereche, sunt sigură că s-au iertat mult. „Şi aţi ştiut de la început că o să rămâneţi toată viaţa împreună? Adică – o-ntreb pe ea – aţi avut aşa… un sentiment că v-aţi găsit Alesul, cum se spune?”.

„N-ai cum să ştii…” – mă priveşte cu zâmbet cald. El nu zice nimic. Îşi amintesc amândoi începuturile lor zbuciumate. El şi-a părăsit prima soţie ca să fie cu ea. Asta după ce ea l-a respins în repetate rânduri pentru că el era însurat. „Nu vroiam să fiu amanta nimănui. Îmi plăcea de el, dar nu atât de tare încât să trec peste principiile mele”. Până la urmă, tot le-a fost dat să fie împreună. Fapt pe care, însă, l-au aflat pe parcurs.

Când eram mică, credeam că există suflete-pereche şi mă pregăteam în sinea mea să-l întâlnesc pe al meu. La scurtă vreme după ce am terminat liceul, m-am îndrăgostit la prima vedere de un băiat superb.

Cei care nu aţi avut această experienţă niciodată, credeţi-mă, ea există într-adevăr. Timpul se opreşte în loc. Spaţiul parcă se derulează frame by frame, decupând într-o zonă aureolată persoana pe care o descoperi chiar atunci.

Parcă nu-ţi mai trebuie nimic. Parcă ai găsit răspunsuri la toate întrebările. E în faţa ta şi, deodată, viaţa are sens aşa cum nici n-ai fi conceput. Cred că aş putea să mai spun multe cuvinte, fără să epuizez cu adevărat miracolul experienţei de a te îndrăgosti la prima vedere de cineva.

Publicitate

Clar, e o Întâlnire. O regăsire, de fapt. Viaţa mea a fost dată peste cap. Nici el n-a fost întru totul indiferent. Însă pentru el n-a fost nici pe departe atât de răscolitor. Ca dovadă că noi doi n-am fost niciodată împreună.

Pentru mine, el a fost atunci Alesul. Pentru el, eu nu am fost. Aşa că m-am gândit că, în afară de sentimentul respectiv că l-ai găsit, trebuie să mai existe încă ceva: reciprocitatea.

Peste câţiva ani, m-am îndrăgostit din nou. De data asta, pe nesimţite. Sentimentul s-a instalat tiptil, construit zi de zi din lucruri implicite. Niciodată nu aveam nevoie să ne spunem toate cuvintele. Gesturile – pe care le înţelegeam numai noi – plăsmuiseră o lume aparte, în care ne cufundam fermecaţi, uimiţi.

Mai reciproc de-atâta nu se putea. Eram împreună copleşiţi, recunoscători. Savuram clipele lungi în care nu vorbeam, cred că nici să respirăm nu îndrăzneam. Şi cu toate că era atunci „iubirea vieţii mele”, nici el nu avea să fie Alesul.

Mi-a luat încă o grămadă de ani şi câteva alte iubiri să înţeleg că nu poţi fi sigur niciodată că cineva îţi este Ales.

Ne place gândul de a găsi ce căutam, pentru că pare obositor să credem că această căutare nu se opreşte niciodată. Am vrea să fie ca şi cum am plecat într-o călătorie, am ajuns şi am parcat maşina.

Nu mai avem acum nimic de făcut. Putem să stăm şi să ne odihnim. Însă cât timp trăim, călătoria continuă. Avem nevoie să creştem interior. Să avem experienţe, să învăţăm cine suntem.

Omul de lângă noi ne arată asta în mare măsură. Însă el este o fiinţă diferită, cu lecţiile şi nevoile ei. Momentul întâlnirii e magic. Cele două euri au găsit ceva comun de învăţat. După care, fiecare continuă în ritmul său.

Probabilitatea ca două suflete să aibă fix aceleaşi lecţii în acelaşi timp mi se pare atât de mică! Nu am niciun suport ştiinţific când spun asta, pur şi simplu vorbesc din anii care au trecut peste mine.

Cred că singura şansă de supravieţuire longevivă a unui cuplu se bazează pe multă iubire, prietenie şi iertare. Şi nu cred că sufletele noastre încetează vreo clipă să caute în continuare, pentru că de fapt pe noi înşine ne căutăm, iar sentimentul de Ales îl trăim atunci când cel pe care l-am găsit ne completează pe deplin. Asta poate să ţină o clipă sau toată viaţa, n-ai cum să ştii.

Cunosc cazul unui cuplu în care cei doi s-au căsătorit în joacă, a doua zi după ce s-au întâlnit. Au rămas împreună zeci de ani, au copii şi nepoţi. La un moment dat, el a avut un accident vascular cerebral şi a rămas parţial paralizat. De vreo şapte ani nu poate articula niciun cuvânt şi nu se poate mişca fără ajutor.

Ea a rămas alături de el, îngrijindu-l zi de zi cu un devotament exemplar. „Alesul” nu înseamnă întotdeauna lapte şi miere. Dar câtă vreme ai sentimentul că eşti unde trebuie să fii şi faci ceea ce trebuie să faci, probabil că eşti pe drumul cel bun.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet