Gruparea stelară NGC 4755 este adesea denumită ,,Cutia de bijuterii”, deoarece stelele sale arată ca niște safire cu rubine rare și diamante prin telescop. Cu toate acestea, nu există smaralde. Se pare că pur și simplu nu există stele verzi în spațiu.
Pentru majoritatea oamenilor, dacă se uită cu ochiul liber, stelele se văd roșii sau albe. Când telescoapele sunt folosite pentru a crește luminozitatea, unele dintre aceste stele aparent albe devin portocalii sau albastre, iar unele pot deveni galbene. Absența stelelor de culoarea centrală a curcubeului nu indică un decalaj în proprietățile fizice ale stelelor, ci despre caracteristicile percepției.
Majoritatea culorilor care pot fi văzute pe Pământ se datorează chimiei de suprafață a obiectelor, care determină ce lungimi de undă de lumină sunt reflectate și care sunt absorbite. Cu toate acestea, stelele sunt diferite. Culoarea lor depinde de temperatură.
Stelele reci (3700 grade Kelvin și mai jos) emit lumină în principal în partea roșie a spectrului (mai mare de 625 nanometri), precum și în domeniul infraroșu invizibil pentru noi. Spre deosebire de asocierile noastre de albastru cu rece și roșu cu cald, atunci când stelele se încălzesc, ele emit lungimi de undă mai scurte de lumină, motiv pentru care cele mai fierbinți stele, precum Sirius, apar complet albastre.
Relația dintre temperatura maximă și lungimea de undă este determinată de legea deplasării Wein. Conform formulei sale, o stea de 5500 Kelvin va emite maximum 527 de nanometri de radiație aproape în centrul părții verzi a spectrului.
Absența stelelor verzi pare acum și mai misterioasă. Stele cu această temperatură există cu siguranță – la urma urmei, fotosfera Soarelui, care determină lumina lor, nu este departe de temperatura de 5,720 K – așa că de ce nu sunt verzi?
Punctul cheie al răspunsului este că stelele nu emit doar lumină în partea de sus a formei lor, ca un șir care produce sunet de o lungime de undă. Un vârf este doar un vârf, stelele produc întotdeauna mulți fotoni cu lungime de undă mai lungă și câțiva fotoni cu lungime de undă mai scurtă.
Dacă ochii noștri ar fi concentrați doar pe lungimea de undă maximă, am vedea că stelele precum soarele par verzi, dar se comportă diferit. Când întâlnim un amestec de verde și galben la care se adaugă roșu și albastru, vedem acest amestec ca fiind alb.
Observăm același proces atunci când un obiect de pe Pământ este încălzit. Mai întâi luminează roșu, apoi portocaliu, apoi alb. Dacă avem o sursă de căldură suficient de puternică, poate chiar să strălucească albastru, dar nu și verde.
Putem vedea stele verzi dacă trecem lumina printr-un filtru care taie alte lungimi de undă, dar aceasta este de fapt o culoare falsă. Cu toate acestea, universul are câteva trucuri în mânecă.
Iluziile optice populare ne determină să privim forme multicolore și să vedem resturi ciudate contrastante după ce privim în altă parte, în timp ce conurile noastre oculare obosesc să fie supraîncărcate de culoare.
Antares este o stea atât de strălucitoare și roșie încât numele ei înseamnă literalmente „rivalul lui Marte” (greacă „Ares”). Însoțitorul său mult mai slab, Antares B, este alb. Cu toate acestea, atunci când este văzut în același câmp vizual, Antares B apare verde din cauza contrastului. Descrieri similare au fost date pentru alți sateliți albi de stele roșii mai strălucitoare.
Iarba sau frunzele vii ni se par verzi, deoarece aceasta este aproape singura lungime de undă a luminii solare pe care ni-o reflectă. Unele obiecte din spațiu sunt similare, cum ar fi o cometă verde rară.
Pe lângă curbele netede ale emițătorilor de căldură, precum Soarele, elementele individuale emit anumite linii spectrale datorită tranzițiilor energetice ale electronilor lor. Unele dintre ele, precum calciul, ies în evidență în special în verde. Cu toate acestea, alte culori de lumină sunt de obicei suficiente pentru a crea un efect de alb general, atâta timp cât lumina nu este descompusă în componentele sale.
