Dragostea ne poate vindeca acolo unde medicii nu pot face nimic. Iubirea vindeca, iubirea face minuni, iubirea te transforma. Iubirea este forta de care avem nevoie in fiecare zi.

O pilda frumoasa despre a doua sansa, te invit sa o citesti cu mult drag. După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu: – Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă, Doamne, că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine! În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus: – Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat? – Sigur că da, zise omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat! – Bine! A mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului. – Ce faceţi ?! Strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi ?! Ţipa omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele. În clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii. – Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici! – Nu se poate! I-a răspuns îngerul. – Cum aşa? Doar n-am nicio vină, firul s-a rupt din cauza lor! – Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt. În viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoana. Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege? Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

Totul sau nimic?

O femeie care îşi pierde încrederea în bărbatul iubit devine o femeie puternică. Chiar dacă iniţial lumea ei se prăbuşeşte, iar ea se simte cea mai vulnerabilă fiinţă, după un timp, ea învaţă că nu bărbatul de lângă ea era cel care o definea. Cu fiecare care zi care trece, învaţă să se pună pe sine pe primul loc şi învaţă să se privească pe ea însăşi cu alţi ochi. Încrederea în oameni, dar mai ales încrederea pe care i-o oferi omului de care te îndrăgosteşti, este ceva ce acorzi în totalitate o singură dată în viaţă. Când vine vorba de încredere nu există jumătăţi de măsură. Nu mai există a două şansă. Sau, dacă există, nu mai este ca prima. „Te iubesc” nu va mai fi niciodată „Te iubesc” şi atât, pentru că va fi urmat de o mulţime de întrebări generate de nesiguranţă. Fiecare cuvânt şi gest de iubire va fi trecut prin sita îndoielii, căci încrederea pe care o ai a doua oară este precum un vas spart, pe care l-ai lipit ca un meşter nepriceput. Şi, cel mai probabil, într-o zi se va sparge din nou. O femeie care îşi pierde încrederea în bărbatul iubit devine o femeie puternică. Dar înainte de asta va termina de plâns tot ce are în suflet de plâns. Şi nu va mai iubi la fel. Nu va mai crede nici măcar jumătate din ce i se va spune. Nu va mai simţi niciodată că iubirea ei e în siguranţă. Va trăi mereu cu un dor în suflet…dorul de femeia îndrăgostită şi credulă, de dinaintea primei trădări. Eu? Eu nu mai cred de mult în a doua şansă. A doua şansă e mai degrabă un mod prin care îţi produci singur suferinţă. Încrederea nu se mai recuperează, oricât te-ai strădui tu să ierţi sau celălalt să demonstreze că s-a schimbat. E ca şi cum rochia ta preferată s-a rupt în cel mai vizibil loc şi te apuci să o coşi, numai ca să o mai porţi de câteva ori, pentru că îţi pare atât de rău să o arunci. Cusătura, oricât de fină ar fi, e acolo, e vizibilă, îţi aminteşte că rochia ta perfectă e acum defectă. Şi nu o vei mai purta niciodată cu aceeaşi plăcere, pentru că nu o vei mai vedea niciodată cu aceeaşi ochi. Aşa e şi cu „a doua şansă”. Exact aşa. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Dragostea este sentimentul pe care puțini îl simt cu adevărat în decursul unei vieți. Agitația din zilele de astăzi ne permite prea puțin timp pentru a analiza alternative simple la problemele cotidiene. Ne simțim într-o continuă căutare a persoanei potrivite, când, de fapt, aceasta poate fi mai aproape decât speram.

Singurătatea și nefericirea în dragoste au fost subiectul a infinite cercetări și supoziții, doar pentru a găsi leacul pentru fericirea oamenilor. Poeții și filosofii au găsit în iubire inspirație pentru munca lor, dar nu și fericire, oamenii de știință au clasificat sentimentul ca un elixir al tinereții și vieții îndelungate, dar nici aceștia nu au putut inventa un elixir al dragostei.

Puterea de a iubi stă, așadar, în fiecare, în capacitatea de a abandona suspiciunile și de a oferi încredere și apreciere dezinteresată unei alte persoane. În lipsa dragostei, organismul uman se ofilește, sufocat de depresie și așteptări nerealiste.

Cine ne garantează că vom scăpa de boli iubind?

Este plin de inspirație și adevăr cuvântul Sfântului Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. (…) Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul (…)”.

Sfântul Pavel ne arată cum iubirea este un sentiment binecuvântat de către Dumnezeu, doar prin faptul că este bogată în esența ei de unele dintre cele mai apreciate virtuți pe care le-ar putea avea un om. Nu există om care să nu poată iubi, chiar dacă se simte la capătul răbdării. În fața acestui sentiment din care ia naștere însăși viața pot sta doar trufia, egoismul, dușmănia aproapelui.

Nu vorbim doar de dragostea romantică, semnificația se extinde asupra iubirii de divinitate și a creației acesteia. Ne putem iubi munca, dar acest lucru nu ne ferește de factorii negativi care ne alterează sănătatea trupului și sufletului.

Încearcă însă să-ți îndrepți aprecierea către exteriorul tău. Cu fiecare faptă bună dezinteresată pe care o faci, starea ta se va îmbunătăți miraculos. Când ne naștem suntem singuri, când terminăm această viață, tot singuri ne găsim. Dumnezeu ne-a trimis o alinare care ne face mai rezistenți în fața încercărilor vieții: iubirea. Decât să dai bani mulți pe medicamente, încearcă un remediu deosebit și gratuit în același timp…

Publicitate

Este complicat să iubești?

Oamenii simpli și sfinții deopotrivă au porțile deschise spre acest bun de preț. „Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul”, spunea Iisus în Evanghelia de după Ioan. Sentimentul înălțător de iubire ține bolile departe de noi, astfel putem suporta suferința mai ușor.

Au fost odata doi tineri care se iubeau foarte mult. Dupa o vreme, barbatul a decis ca este timpul sa faca pasul cel mare, asa ca a cumparat un inel si, cu toate emotiile din lume, a cerut-o de sotie.

Iubirea vindeca

El: “Am nevoie de tine… pentru toata viata!”

Ea: “De ce?”

El: “Pentru ca te iubesc. Si pentru ca nu pot trai nicio clipa fara tine.”

La scurt timp cei doi s-au casatorit. Erau cei mai fericiti oameni din lume. Insa, in doar cativa ani, rutina s-a instalat. Nici macar venirea celor doi copii nu i-a mai putut apropia. Au inceput sa se rareasca florile, cadourile, declaratiile de dragoste si chiar si momentele intime.

Anii treceau, copiii cresteau si, odata cu ei, cresteau si problemele. A urmat mersul la scoala, adolescenta, casatoria. Copiii au plecat din casa parinteasa, lasandu-si parintii singuri.

Cei doi imbatraneau si se distantau tot mai mult. Erau zile in care nici macar nu isi mai vorbeau (pentru ca nu aveau nimic sa isi spuna).

Batranica s-a imbolnavit si a ajuns la spital. Era o situatie foarte dificila, iar medicii i-au spus ca nu mai are nicio sansa si l-au sfatuit pe batranel sa se pregateasca de ce era mai rau. In acel moment, barbatul si-a dat seama de greseala pe care o facuse. El s-a dus imediat la sotia lui, s-a apropiat de patul ei, a luat-o de mana si i-a spus:

“Tu nu vei muri… nu acum!”

Ea: “De ce?”

El: “Pentru ca te iubesc! Vreau sa lupti, vreau sa avem o batranete fericita. Nu te da batuta!”

Pe obrajii zbarciti de trecerea timpului si de problemele vietii curgeau siroaie de lacrimi. In acel moment batranica si-a dat seama ca are motive sa traiasca si a luptat pentru viata ei. In cateva saptamani ea s-a vindecat, a mers acasa… si cei doi au trait ani frumosi si fericiti impreuna.

Morala: Nu iti lasa niciodata partenerul la greu. Lupta alaturi de el in bataliile vietii. Dragii mei, iubirea vindeca, iubirea face minuni, iubirea te transforma. Iubirea este forta de care avem nevoie in fiecare zi.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole