“Oamenii inteligenți nu caută atât singurătatea, cât evită agitația creată de proști.” – Filosoful german Arthur Schopenhauer a obținut titlul de doctor la vârsta de doar 24 de ani. El iubea foarte mult cărțile și filosofia și trata cu grijă toate manuscrisele. În biblioteca sa se găseau aproximativ 1400 de ediții.
“Fiecare vede în celălalt doar ceea ce există în el însuși, deoarece poate să-l înțeleagă și să-l perceapă doar în măsura propriului său intelect.”
Schopenhauer a fost numit filosoful pesimismului, dar totuși era interesat de budism. Pe biroul său se afla întotdeauna o statuetă a lui Buddha. Acest lucru poate părea ciudat, deoarece budismul este în mare parte despre dorința de a trăi, iubi mediul înconjurător, natura, pe sine și, desigur, oamenii. Este despre a fi răbdător și binevoitor cu toți, despre a emana iubire. Însă toate aceste lucruri nu pare să se potrivească cu percepția filosofului că viața este groaznică.
“Cine acordă prea multă importanță părerii oamenilor le face prea multă cinste.”
El a citit mult, a studiat și a vorbit în șase limbi. A introdus conceptul de motivație. Concepția sa era că voința omului este fundamentul a tot ceea ce există, a tot ceea ce vedem și observăm, lumea întreagă este o reflecție a voinței. Și în ceea ce privește faptul că lumea este departe de perfecțiune, el credea că acest lucru se datorează în totalitate omului.
El prefera câinii mai mult decât oamenii. A fost implicat activ în mișcarea pentru protecția animalelor.
Schopenhauer credea că doar o persoană slab spirituală și intelectuală se poate simți singură în adevăratul sens al cuvântului. Cu alte cuvinte, dacă cineva este bogat spiritual și bine dezvoltat, poate să trăiască foarte bine fără ceilalți oameni.
“Oamenii inteligenți nu caută singurătatea, ci evită agitația creată de proști.”
El a devenit cu adevărat popular după moarte. În timpul vieții sale, mulți l-au evitat. Afirmațiile lui Schopenhauer păreau prea aspre pentru mulți. Cu toate acestea, pentru cei care au fost deja confruntați cu trădarea sau înșelăciunea celor dragi, concluziile sale aveau sens. Ele erau un remediu pentru durere și dezamăgire.
“Nu-i spune prietenului tău ceea ce nu ar trebui să știe dușmanul tău.”
Este sau nu panaceu? Cel mai probabil, va fi greu să fiți răniți dacă ceilalți nu știu nimic personal despre voi, ce ar putea fi folosit împotriva voastră sau care v-ar putea răni cu această informație. Cu toate acestea, cine poate fi numit cu adevărat „prieten” dacă nu îi puteți împărtăși secrete?
