De ce ne este greu sa spunem adevarul in fata unei persoane

Publicitate

“Minciună este sâmburele care dă roade în toate pământurile, de aceea poate se cultivă cu atâta plăcere pretutindeni. Roadele ei însă sunt amare și seci.” – Vasile Conta

Am preferat întotdeauna adevărul spus “verde în faţă”, necosmetizat, indiferent cât de mult doare. L-am spus şi am pretenţia să mi se spună chiar dacă mă doboară. În final mă ridic la loc.

Este întotdeauna preferabil unei minciuni sau şuşotelilor spuse pe la colţuri. Am învăţat acest lucru din copilărie când, de frică să nu fiu certată, “omiteam” să spun părinţilor mai ales ce mergea rău la grădiniţă/şcoală.

Partea proastă e că tot aflau… aveam un noroc “chior” să se întâlnească pe stradă cu învăţătoarea/ profesoara şi să “afle”. Şi ieşea mai rău, fiindcă nu spusesem la timp. Aşa că, de atunci am decretat: mai bine să-l spui cu prima ocazie.

Nu ştiu de ce oamenilor le este frică să-l spună şi să-l audă? De ce nu recunosc lucruri care ar putea însemna ceva, care ar putea schimba totul. E grav să nu spui ce nu-ţi place la omul cu care îţi împarţi viaţa şi să te afunzi în minciună. E grav să nu spui ce nu-ţi place la oamenii de care eşti înconjurat, cunoştinţe sau prieteni (prea puţini).

În orice relaţie trebuie să existe sinceritate, fără ea nu ajungi nicăieri. De ce trebuie să te prefaci că nu te rănesc faptele şi vorbele celor din jur, că nu te doare? Ideal e să nu dai cu bumerangul (deşi cam acesta e stilul meu), dar să spui totuşi tot ceea ce te nemulţumeşte. N-ai de unde să ştii, poate reuşeşti să schimbi ceva în bine.

Pe unii îi vei pierde şi vei ajunge la concluzia că oricum ţi-ai pierdut timpul investind în ei. Dar unii (câţiva, cei care contează) vor rămâne. Alături de tine. Şi vor avea, la rândul lor, curajul să-ţi spună adevărul despre tine, despre greşelile tale, despre ce trebuie să corectezi.

Publicitate

Cu siguranţă niciunul dintre noi nu este perfect şi are nevoie din când în când de “palma” care să-l trezească la realitate.

Când vine vorba de prietenie, oamenii au impresia că discuţiile jenante trebuie evitate şi că trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem. Eu nu am reuşit să duc până la capăt o astfel de prietenie. Care, în final, se bazează pe minciuni.

Eu cred în prietenia bazată pe altruism, sinceritate, comunicare maximă, pe săritul în ajutor la nevoie, pe luarea de atitudine în public în cazul în care prietenii sunt “atacaţi”. Fără să-mi fie frică că voi fi bârfită sau trădată. Şi aş vrea să primesc acelaşi lucru în schimb. Aş vrea să ştiu că există oameni care să sară şi ei “la bătaie” pentru mine.

Prietenia are căutare încă în zilele noastre tocmai din cauză că este atât de rară. Câţi dintre noi se pot lăuda că au măcar un prieten adevărat? Unul singur! Ar fi de ajuns.

E o virtute să poţi spune adevărul în zilele noastre. Dar trebuie să înveţi să o faci în aşa fel încât să nu-l “dărâmi” de tot pe celălalt. Le poţi zâmbi duşmanilor la nevoie, poţi evita conflicte, dar nu poţi avea prieteni adevăraţi dacă nu eşti sincer cu ei.

“De ce să eziţi? Riscă! Riscă totul! Nu te mai lua după alţii, după vorbele lor. Fă lucrul cel mai greu de pe acest pământ. Îndrăzneşte să fii tu însuţi. Înfruntă adevărul.” (Katherine Mansfield)

“Cea mai obișnuită minciună este aceea pe care ne-o spunem nouă înșine.” – Friedrich Wilhelm Nietzsche

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala

Suntem conectati non-stop la internet, vorbim mult mai usor cu lemea, dar ne simtim din ce in ce mai singuri.

Publicitate

In ciuda activitatii de pe Internet, conectarea live este din ce in ce mai problematica. Pe acest fond, singuratatea a devenit epidemica, a devenit o adevarata problema de siguranta publica.

In ultimii ani am cunoscut o sumedenie de oameni singuri. Toti, fara exceptie, spuneau ca se simt foarte bine asa. In cazul femeilor cu care am intrat in contact si cu care am incercat sa construiesc relatii, pot sa va spun cu mana pe inima, fara nicio exagerare – nu le era deloc bine ‘asa’.

‘Mi-e bine asa’ era doar o scuza. Persoanele astea se aflau intr-o negare puternica a unei dorinte firesti – cea de conectare, de intimitate. Motivele erau lesne de inteles – suferintele produse de anumite alegeri gresite de viata. Asa se intampla mereu – si in cazul barbatilor si in cazul femeilor.

Uneori imbratisam singuratatea fara sa realizam efectele nocive pe care le poate avea asupra noastra. Si va rog sa nu imi serviti pilula cu ‘singuratatea e buna pentru ca te ajuta sa te cunosti’. Asta o poti face doar cu ajutor specializat.

In general, atunci cand ramai singur, treci prin toate etapele de doliu si, de foarte multe ori, te cam blochezi la negare, adica nu mai ajungi la constientizare si revenire. Ramai blocat acolo! Si te minti! Am fost acolo, asa ca scuzele nu tin!

Singuratatea poate fi o varianta buna doar atunci cand ai nevoie de timp sa te aduni. Atunci cand deja ti-ai facut curatenie in suflet si viata si te-ai adunat, nu prea ai motive sa ramai singur/a. Sigur, nu spune nimeni ca trebuie sa intri in orice relatie. Insa atunci cand te cunosti, incepi sa afli ceea ce vrei si apare si persoana care se potriveste. Daca esti deschis/a!

Daca stai in negare, persoana aia nu apare. Poti sa faci tumbe – esti blocat/a. Partea naspa este ca atunci cand ne aflam in negare, ne izolam complet de ceilalti. Nu mai avem chef sa iesim, nu mai avem chef sa vorbim cu nimeni. Picam intr-o gaura de aia urata.

Publicitate

Or aici intervin problemele actuale – prea multa lume ramane scufundata in acel hau. ‘Conectarea este un adevarat nutrient al dezvoltarii umane’, spune psihologul Michael Bader. Asa este, suntem animale sociale. In singuratate chiar nu ne descurcam foarte bine. Nu pe termen lung.

Din pacate, foarte multi oameni se simt singuri sau chiar sunt singuri.

Potrivit unui studiu american recent, un sfert dintre persoanele intervievate au declarat ca nu au cu cine sa vorbeasca despre problemele sau realizarile lor. Michael Bader sustine ca daca excluzi familia din aceasta ecuatie, procentul creste la 50%, iar daca ridici stacheta de varsta, el devine dramatic.

Oamenii singuri prezinta un risc dublu de deces prematur; rata mortalitatii persoanelor singure fiind comparabila cu cea a deceselor din cauza fumatului. In plus, singuratatea este de doua ori mai periculoasa ca obezitatea. Iar asta se intampla tocmai din cauza acelui hau care inseamna lipsa de speranta, ganduri negre etc…

Or, potrivit studiilor, acest hau poate genera consum crescut de alcool/ droguri, dar si sinucidere, mai ales pe segmentul de varsta 45-54 de ani. Oamenii au nevoie de intimitate, de conectare cu alti oameni, de interactiune, de iubire. Altfel sunt nesiguri si, in multe cazuri, dezvolta o puternica ura de sine

Asa cum spune si Bader, din pacate, oamenii redevin uniti doar la dezastre. In rest, sunt cat se poate de dezbinati, fiind prizonierii acestui ‘individualism competitiv care promoveaza sloganul fiecare pentru el’. Eu am mai scris despre singuratate, zilnic vorbesc cu oameni singuri (unii chiar singuri in relatiile lor) si nu e deloc de joaca.

Drept urmare, sunt de acord cu psihologul american, care spune ca ‘trebuie sa privim singuratatea ca pe o amenintare la adresa sanatatii publice, ca pe o amenintare la adresa structurii societatii in care traim si sa incercam sa o vindecam in cele mai sanatoase moduri posibile’.

de Andrei Vulpescu

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala