Tot ceea ce se întâmplă este o consecință a faptelor noastre sau o încercare primită de la Dumnezeu ca să ne întărească.
Această viață umană este doar o etapă de pregătire pentru viața adevărată. Viața începe cu adevărat atunci când intrăm în eternitate. Toate suferințele, durerile, bolile și încercările noastre din această viață nu sunt întâmplătoare.
Pentru catastrofele naturale, bolile moștenite sau oamenii răi nu este nimeni de vină. Creștinismul susține că oamenii răi sunt doar instrumente în mâinile voinței bune și înțelepte a lui Dumnezeu.
Această viață este o pregătire, oricare ar fi ea. Fiecare persoană în această viață trebuie să treacă prin încercări care vor fi benefice pentru ea. Suferințele de care au parte oamenii nu sunt o pedeapsă sau o răzbunare din partea lui Dumnezeu, ci medicamente necesare pentru ca ei să poată intra în viața veșnică.
Ce înseamnă să intri în viața veșnică? De ce nu poți intra în ea fără să suferi? Omul a fost creat pentru a domni în acest lume. Aici ne confruntăm cu o problemă sau o întrebare enormă: cui poți încredința domnia vieții veșnice? Doar celui care înțelege în cele din urmă că poate fi stăpân doar dacă cineva îi încredințează acest regat.
Acesta este sensul vieții umane: să înțelegem că fără Dumnezeu, fără cel care ne dă totul, suntem de fapt neputincioși. Cu El suntem puternici, suntem regi.
Suferințele pe care le îndură oamenii nu sunt întâmplătoare. Totul este determinat de starea noastră spirituală, iar pentru a ne vindeca, fiecărui om îi sunt necesare condiții diferite.
Unul suferă mult în viață din cauza bolilor, în timp ce altuia îi este dată bogăția și gloria. În ambele cazuri, oamenilor li se oferă oportunități de a-și da seama că totul în această realitate terestră este trecător.
Ce înseamnă suferința și trăirile intense pentru o persoană credincioasă? Suferința nu este o nedreptate din partea lui Dumnezeu. Dacă crezi asta și te consideri bun, atunci suferi.
Experiența vieții, chiar și experiența legată de suferință și încercări, este necesară doar pentru ca omul să înțeleagă că se pregătește pentru a domni. Dar nimeni nu poate domni cu mândrie, crezând că nu are nevoie de Dumnezeu. O astfel de persoană este izgonită din Rai.
Dacă o persoană se raportează la suferință și încercări în mod corespunzător, ea se întoarce spre ea însăși, își examinează viața, își vede păcatele și apoi spune: “Primesc ce merit!”
Cel care ajunge la această stare primește ceea ce a primit tâlharul cel drept. Amintește-ți ce i-a spus Isus: “Astăzi vei fi cu mine în Rai.”
Viața pe Pământ este scurtă. Cine înțelege că primește ceea ce îi revine pentru faptele sale se raportează diferit la toate aceste suferințe.
Să presupunem că doi oameni suferă de o boală. Unul nu înțelege de ce se întâmplă asta, blestemă soarta și totul în jur, izbucnește de furie, disperare și tristețe. Celălalt îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că știe de ce i se întâmplă asta. Viața lui capătă cu totul altă semnificație.
Care este valoarea creștinismului în ceea ce privește relația cu oamenii? Un om credincios se uită la viața sa, se analizează, se evaluează din perspectiva poruncilor lui Dumnezeu. Se privește pe sine.
Când văd tot ceea ce se află în jurul meu și încerc să lupt împotriva tuturor acestor lucruri (minciuna, judecata, ipocrizia, mânia) și văd că nu pot reuși, cum să mă raportez acum la ceilalți oameni, în care văd aceleași lucruri?
Alcoolicii nu se judecă niciodată unul pe altul, ci caută ocazia să bea împreună o sticlă în plus. Bolnavii din spital nu se judecă unul pe altul, ci își arată compasiune și se ajută reciproc.
La fel se întâmplă și în plan spiritual. Când îmi văd greșelile, nu pot judeca pe alții. Isaac Sirul a scris: “Fericit este omul care s-a cunoscut pe sine.”
