Cu toţii am trăit cel puţin o dată în viaţă un sentiment de tip „déja vu” (deja văzut).
Se poate întîmpla în vreme ce mergi pe o stradă pe care n-ai mai fost niciodată. Preţ de o clipă, imaginea străzii îţi pare „deja cunoscută, deja văzută”.
Sentimentul de a fi văzut ceea ce vezi pentru prima oară în plan fizic este scurt, dar atît de copleşitor prin registrul de senzaţii pe care-l trezeşte în inima ta încît rămîne înscris pentru totdeauna în memorie.
Uneori poţi să citeşti cîteva cuvinte într-un ziar şi cuvintele acelea să răsune în trăirile tale în ritmurile unora deja cunoscute sau cunoscute cîndva, de mult… mult timp. Nu-i în “déjà vu” o simplă amintire.
Intuiţia trăitorului ştie cu precizie diferenţa dintre amintire şi acel sentiment de cunoaştere anterioară. Totul se întîmplă fulgurat, încredibil de rapid şi de puternic în conştiinţa trăitorului, suprinsă în faţa imaginii deja văzute.
Dar noi nu avem asemenea trăiri doar privind un peisaj, citind o carte, o revistă sau mergînd pe o stradă necunoscută.
Cele mai spectaculoase „déja vu-uri” au ca subiect oamenii. Sentimentul „de a-l fi cunoscut” pe acela pe care-l vezi pentru prima oară devine copleşitor. O stare diafană de bucurie, amestecată cu surpriză, încîntare şi familiaritate persistă şi, în mod obişnuit, te auzi spunînd: „Parcă ne-am mai cunoscut cîndva!”
Desigur, mintea, memoria, raţiunea şi toate obişnuitele simţuri omeneşti încep să intre în alertă, să caute explicaţii şi chiar un moment din viaţa fizică actuală în care întîlnirea s-a petrecut.
Dar, cine ştie dacă toate acestea căutări prin firele şi filtrele memoriei nu sînt tot un fel în care natura creează o legătură între oameni ce simt că se cunosc deja în viaţa lor fizică, dar care nu s-au văzut niciodată.
Nu ne-am proprus astăzi să căutăm explicaţii pentru acest minunat sentiment de a fi văzut, deja, ceea ce vezi prima oară, ci mai degrabă să păstrăm legătura cu sentimentul ce apare uneori în trăirea noastră în relaţia cu alţi oameni. Cei mai minunaţi dintre prietenii noştri ne par de la prima vedere cunoscuţi.
Simţim o diafană libertate şi bucurie în prezenţa lor chiar din primul moment al întîlnirii. Şi acest prim moment pare să ne spună, deja, cît de importantă este relaţia pe care o vom avea sau – mai bine spus – pe care am putea-o avea! Poate că nu trăim un veritabil sentiment „déja vu” la prima întîlnire, dar putem avea un sentiment înrudit, o stare de bucurie şi un sentiment de a ne cunoaşte, pur şi simplu.
Ceea ce simţim la prima întîlnire, atracţia imediată şi frumuseţea percepţiei reciproce par a fi un soi de „anunţ ancestral”, un fel al sufletului de a ne spune: „fii atent, această fiinţă îţi aduce o experienţă interesantă de viaţă”.
Şi un astfel de sentiment este un soi de „déja vu”, resimţit, însă, puţin mai estompat în ce priveşte „sentimentul de a mai fi fost cîndva”.
Noi trecem adesea cu prea mare uşurinţă peste aceste sclipiri ale inteligenţei spiritului, poate le şi negăm sau nu le permitem să ne aducă în viaţă ceea ce am putea primi sau ceea ce sîntem anunţaţi prin sentimentul însuşi că ar fi posibil.
Alegerea noastră de a observa, a fi atenţi, a vibra în ritmul unui sentiment interior frumos de tip „déja vu” ne poate conduce către partenerul de viaţă pe care-l visăm sau către relaţii de prietenie cu suflete ce ne pot reflecta cele mai frumoase calităţi.
Străfulgerarea uluitoare a intuiţiei de-o clipă, ce se iveşte în trăire sub forma unei întîlniri ce se repetă, ar putea fi semnul prin care însăşi inima noastră ne spune că avem în faţă o fiinţă specială şi o posibilă relaţie specială.
De alegerea noastră depinde ceea ce urmează, iar ceea ce urmează îndemnurilor inimii este întotdeauna important şi ne poate influenţa întreaga viaţă.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
