“Dacă îți place trandafirul, trebuie să-l accepți cu tot cu spinii lui. ” — Nicolae Iorga
Universul reprezinta binele nostru, daca noi credem ca suntem capabili sa cream ceea ce ne dorim. O doamna psiholog ne spune pe larg cum stau lucrurile.
“Sunt doua povestiri, care m-au convins ca Universul ne indeplineste dorintele.
Prima data cand inca eram la liceu, mi-a placut o persoana. Visam la acea persoana cu ochii deschisi si scriam in jurnal tot ce gandeam. Altceva nu aveam ce face, doarece nici macar nu stia ca exist.
Dupa cativa ani, cand m-am mutat in casa noua, am gasit intr-o cutie prafuita, jurnalul in care scriam despre acest baiat. Pe atunci scriam doar ceea ce gandeam despre el.
Cu acest baiat m-am intalnit intamplator intr-o seara, intr-un loc de distractie. Am petrecut impreuna o seara frumoasa, apoi fiecare am plecat in treaba lui, exact asa cum mi-am imaginat de atatea ori. L-am cunoscut, exact asa cum visam.
Din aceasta intamplare am inteles un anumit lucru:
Universul aude dorintele tuturor.
Am simtit pe pielea mea ca: Secretul este ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, Universul va conspira cu toata puterea sa se indeplineasca dorinta.
Se intampla totusi sa nu se indeplineasca ceea ce iti doresti foarte mult. Ce trebuie sa facem sa ni se indeplineasca dorintele?
Vizualizarea
Vizualizarea este una dintre cele mai puternice lucruri, pe care il putem face pentru succes. Este foarte important sa ne imaginam de mai multe ori lucrul dorit, pana la cele mai mici detalii.
Cand mi-am dorit o casa noua, am visat ani intregi la ea, si imi imaginam pana si cum va arata gradina. Si credeti-ma ca a fost exact asa cum mi-am imaginat-o.
Increderea si credinta
Cand pornim la un drum, trebuie sa credem in el, sa credem ca vom ajunge unde dorim.
Natura umana demostreaza ca am fost creati sa fim fericiti. Universul lucreaza pentru binele nostru si este tot timpul pregatit sa ne faca pe plac, cu conditia sa credem cu adevarat ca suntem capabili.
Emotii si bucurie
Spune-ti dorintele cu bucurie si emotie, fii intotdeauna pozitiv.
Formuleaza-ti dorintele asa cum trebuie
Poate ca aceasta este cea mai grea parte, cumva parca tot timpul uitam un mic amanunt foarte important. Din acest motiv vizualizarea ne ajuta foarte mult, pentru ca asa vezi chiar si cele mai mici detalii, pe care poate ai uitat cand ai formulat dorinta.
Nu exista o reteta exacta pentru indeplinirea dorintelor, Universul nu va va indeplini ceea ce nu va este destinat, dar cele expuse mai sus va pot ajuta in indeplinirea viselor, pentru ca Universul merita sa fie hranit cu credinta si ganduri frumoase si pozitive.”
Viata nu te intreaba niciodata daca esti pregatit pentru ceea ce iti va oferi.
Viata nu poate fi prevazuta si nici nu putem sa ne impotrivim planurilor ce le are pregatite pentru noi.
Viata nu te intreaba daca mai ai de copilarit, te maturizeaza fara sa stii.
Viata nu tine cont daca meriti sa fii rasplatit doar cu lucruri bune pentru ca tu esti un om bun si sufletist.
Viata nu stie daca esti pregatit pentru ce urmeaza, daca ai suferit suficient, daca mai poti indura inca pe atat.
Viata nu te intreaba daca mai ai rabdarea sa o iei de la capat si sa traiesti intr-un loc nou.
Viata nu stie daca esti pregatit sa renunti la cei dragi tie si sa traiesti printre straini.
Insa viata stie cand tu trebuie sa renunti la copilarit.
Viata stie cand tu trebuie sa gresesti iar pentru ca inca nu ti-ai invatat lectia.
Viata stie cand tu trebuie sa parasesti trecutul si sa te indrepti pe un alt drum.
Viata stie cand e momentul sa te desprinzi de cei dragi si sa cunosti oameni noi.
Viata stie cand sa-ti ofere o alta sansa sa fii fericit.
Viata stie cum sa aseze fiecare rand din fiecare pagina din cartea vietii tale.
Viata-ti conduce pasii spre ceea ce tu trebuie sa devii, spre omul extraordinar ce ai visat sa fii.
Viata iti da posibilitatea sa inveti din greselile de azi pentu a fi fericit maine!
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!