Relațiile dintre copii și părinți pot fi complicate în unele cazuri. În mod deosebit, este dificil să le faci față unor adolescenți care nu te ascultă.
Fără îndoială, responsabilitatea pentru relațiile complicate cu copiii cade în mare parte pe umerii părinților, pentru că nu degeaba se spune că “copiii sunt oglinda părinților”, și mai exact, “copiii sunt oglinda problemelor părintești”.
Oricât de mult ar încerca părinții să își învețe copiii, aceștia nu vor acționa în concordanță cu învățăturile, ci vor absorbi ca un burete ceea ce văd în jurul lor și se vor comporta în funcție de comportamentul adulților și îl vor “oglindi”.
Cu trecerea timpului, relațiile deja complicate de multe ori se deteriorează, înțelegerea reciprocă se pierde, iar certurile apar din nimicuri.
Pentru fiecare dintre noi, privirea, gestul sau replica, rostită aparent la furie de către cel mai drag om – tatăl sau mama, are o semnificație specială și poate provoca uneori o durere cumplită, lăsând o amprentă sau declanșând o furie care ulterior se transformă într-un sentiment de vinovăție.
Cu cât este mai mare iubirea și atașamentul față de părinți, cu atât mai puternice vor fi aceste emoții negative. În acele momente, rănile de copil adânc îngropate ies la suprafață, amintiri despre ceea ce, în opinia copilului, i-a lipsit de la părinți. Copilul adesea pune mai mult accent pe ceea ce crede că nu a primit decât pe ceea ce a primit.
Astfel, copiii deveniți adulți încearcă să-și schimbe părinții și să obțină de la ei atenția și grija de care consideră că au fost privați. Uneori, oamenii deja trec de la o extremă la alta. Dacă în copilărie părinții li se păreau cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai puternici, cei mai inteligenți, atunci resentimentele copilului îl pot face să uite tot ce este bun și îl pot face să îi vadă pe părinți ca niște monștri și răufăcători.
Dar nu există oameni perfecți, chiar și o persoană obișnuită are atât defecte și probleme, cât și calități și trăsături pozitive. Fiecare părinte, fie el tată sau mamă, poate oferi copilului său doar ceea ce are, poate oferi atât de multă iubire cât există în sufletul său și o poate exprima așa cum știe.
Oscar Wilde a spus odată: “Copiii își iubesc părinții; dar apoi cresc și îi judecă, iar uneori îi iartă”.
Poți să-ți petreci întreaga viață reproșându-le părinților și dând vina pe ei pentru neîmplinirile tale sau poți să-ți amintești că fiecare adult este responsabil pentru propria viață, să accepți ceea ce a fost și să renunți să ceri seama bătrânilor tăi.
Dacă nu poți schimba părinții, atunci trebuie să încerci să schimbi modul în care te raportezi la ei: să înveți să îi asculți pe cei apropiați, să înveți să vorbești despre ceea ce îi preocupă și să acorzi mai puțină atenție observațiilor lor.
Mai ales că odată cu înaintarea în vârstă, omul renunță să se mai lupte așa de mult pentru dreptate, deci dacă o persoană în vârstă a greșit în mod evident, nu are sens să încerci să îi demonstrezi greșeala – este o sarcină inutilă.
În același timp, nu permiteți să fiți manipulați, să fiți controlați în exces și să fiți supravegheați. Amintește-ți: modul în care te raportezi la părinții tăi va influența modul în care copiii tăi se vor raporta la tine în viitor.
Doar atunci când resentimentele și furia din suflet cedează locul înțelegerii și compasiunii, maturitatea vine, aducând cu ea liniște interioară și armonie.
