Subiectul abuzului asupra copiilor este dureros. Iar adulții care permit jignirile și acțiunile violente merită cea mai severă pedeapsă. Cu toate acestea, psihologii susțin că, cauza cruzimii în acest caz poate fi trauma din copilărie a părinților înșiși.
Copiii primesc ceea ce mama lor a trăit în copilărie. Abilitatea de a trăi și de a vindeca trauma psihică a unui copil este o abilitate rară. Există o serie de subiecte așa-numite „incomode”. Despre care mulți preferă să tacă pur și simplu, să nu scoată la lumină fenomenele inestetice ale vieții noastre de zi cu zi. Un astfel de subiect este abuzul asupra copiilor, violența.
Copilăria unei mame îi va afecta copiii
Episoadele zilnice nesemnificative de violență sunt obișnuite, nu sunt percepute de noi ca violență. Ele sunt prezente invizibil în viața copilului, creându-i caracterul. Problema abuzului fizic asupra copiilor este adesea ridicată când vine vorba de dreptul penal.
Câtă violență a fost în copilăria ta?
A fost propria ta copilărie fericită? A existat violență?
Să facem un exercițiu simplu. Doar răspunde, de la ce vârstă îți amintești clar de tine?
Dacă chiar de la naștere și mai devreme (poate exista și o amintire intrauterină), atunci poți fi numit o persoană fericită, ești extrem de norocos cu părinții tăi. Ai o soartă bună, strălucitoare.
De regulă, începem să ne amintim trecutul de la 3-4 ani și chiar mai târziu. Acei ani pe care cineva pare să-i fi șters din memorie sunt considerați „închiși” în psihologie. O persoană nu vrea să-și amintească de ei, pentru că în acel moment era durere, stres, frică în viața sa.
Mecanismul natural de protecție mentală se activează, așa că nu ne amintim nimic din acel moment. Dar asta nu înseamnă că nu există nimic în sfera subconștientă și că nu afectează viața prezentă.
Cum se întâmplă că femeile drăguțe care se străduiesc să nască, să aibă o familie puternică, să se transforme într-o sursă de durere și groază pentru propriii copii, să le ruineze viața și să-și rupă psihicul?
Experții cred că doar o femeie care a fost rănită își rănește propriul copil. Ceea ce se vede și se aude în copilărie este direct imprimat în subconștient ca un program distructiv. Dacă o astfel de femeie dă naștere sau, prin voința împrejurărilor, interacționează cu copiii (profesor de grădiniță, asistentă), ea începe să se comporte așa cum s-au comportat adulții față de ea în copilărie.
Autocontrol și atitudini morale
Când autocontrolul și principiile morale sunt la un nivel înalt, o femeie poate face față impactului negativ al memoriei ei subconștiente. Atunci aceasta se străduiește să se comporte adecvat cu copilul. Însă în această situație, conștiința se luptă să-și contracareze subconștientul. Amintirea durerii și a fricii tinde să pătrundă în conștiință, să fie trăită cu adevărat. Acest proces continuă 24 de ore pe zi.
Și, ca urmare, comunicarea cu un copil nu aduce o satisfacție adecvată, ci doar oboseală și epuizare psihologică. Iar când autocontrolul nu este suficient, sau nu există atitudini morale, atunci realizează pe deplin ceea ce este ascuns în subconștient încă din copilărie.
Neputința completă și lipsa de apărare a copilului în astfel de situații, când nu poate răspunde, ci doar să tacă și să plângă, se va reflecta ulterior în copiii săi. Psihologia, rudele și prietenii oferă recomandări despre cum să crești corect un copil. În inimile noastre, fiecare dintre noi știe cum să o facă corect.
De ce, în acele momente, sfaturile sensibile nu funcționează, memoria iese brusc din subconștient iar o persoană face ceva ce nu ar fi trebuit să fie făcut niciodată?
Fiind aproape de un copil, se activează involuntar amintirile de la această vârstă în memoria subconștientă. Ele rezonează cu copilul care se află în prezent în apropiere. Acest lucru provoacă în mod automat tensiune.
Doar o mamă fericită și doar o femeie va avea puterea să iubească, să prețuiască un copil, să aibă grijă de el. Cu cât acordați mai multă grijă și atenție, cu atât vă veți simți mai mult energia și satisfacția.
