Se întâmplă de foarte multe ori ca, atunci când copiii nu primesc destulă atenție de la părinți, să se manifeste într-un mod greșit, pentru că ei nu știu să ceară ce au nevoie. În acest caz, ar trebui să țineți cont de următoarele lucruri:
Copiii sunt doar copii
Ne este greu să ne amintim constant că copiii sunt doar copii. Au nevoie de timpul și atenția noastră, chiar dacă nu știu să ceară asta. Au doar câțiva ani și ne așteptăm să fie raționali, să se comporte ca niște adulți, la fel ca noi. Dar aceasta este treaba noastră – să-i învățăm să-și gestioneze sentimentele.
Haideți să dăm exemplu o fetiță de 6 ani. La această vârstă, pentru că fetița poate deja să înțeleagă ce i se spune, părinții se așteaptă ca ea să se comporte ca o tânără de 16 ani: să știe când să vorbească și când să tacă, să-și asculte mama, tatăl, învățătorul și aproape orice adult cu care ea intră în contact la școală. În același timp, se așteaptă ca ea să analizeze situațiile, să facă propriile alegeri și să ia decizii independente.
Ea petrece 4 ore pe zi stând în liniște în bancă și ascultând învățătorul. În acest timp ea învață să rezolve diferite exerciții pe care i le-a dat învățătorul. Ea încearcă să își dea seama cu cine poate fi prieten și ce înseamnă să fii un prieten bun. Ea încearcă să învețe cum este să fii bun, să fii amabil. Ea încearcă să înțeleagă regulile acestei lumi… și, în același moment, i se cere să-și împartă păpușa ei Barbie preferată cu sora ei mai mică.
Uneori toate acestea devin prea mult pentru un trup și suflet atât de mic și fragil. Așadar, copilul vrea să elibereze tensiunea acumulată… dar cum și cu cine este cel mai simplu să facă asta? Cu persoana cu care se simte cel mai confortabil.
Ce putem face noi ca părinți?
Iată sfatul unui psiholog pentru copii: „Unul dintre primele lucruri pe care le spun părinților cu care lucrez este că comportamentul copilului este o formă de comunicare a acestuia cu noi, iar pentru a-i schimba comportamentul, trebuie să înțelegem ce mesaj încearcă să transmită copilul. El ne cere ajutorul, de fapt.
Cu alte cuvinte, există ceva mai profund la rădăcina comportamentului nedorit, ceva care îl declanșează sau îl perpetuează. Aceste motive ascunse sunt de obicei niște nevoi nesatisfăcute ale copilului. Iar când părinții constată ce supărări are copilul, vor să-i ofere acestuia ceea ce îi lipsește.
Cu alte cuvinte: dacă nu le place comportamentul copilului, trebuie să afle care sunt nevoile și lipsurile care declanșează un astfel de comportament. Copiii care în exterior se comportă urât, de fapt se simt neiubiți, nedoriți, lipsiți de valoare, incapabili, neputincioși.
Acești copii nu trebuie tratați cu pedepse, ci trebuie tratați cu înțelegere, compasiune și sprijin, dar mai ales, cu dragoste”.
Cum îi putem sprijini pe copii?
Când părinții înțeleg și empatizează cu sentimentele copilului, copilul învață că sentimentele lui nu sunt periculoase, sunt naturale, pot fi simțite, dar nu trebuie să acționeze sub influența lor.
De îndată ce copilul își permite să-și exprime frustrarea din cauza unei jucării sparte, durerea pentru că mama lui a fost nedreaptă, rușinea pentru că nu a putut răspunde corect la școală sau teama pentru că a fost amenințat de un coleg, emoțiile trec mai repede.
Acest lucru se întâmplă aproape ca prin farmec: de îndată ce copilul nu mai are nevoie să se apere împotriva sentimentelor vulnerabile cu ajutorul furiei, furia lui se evaporă și îi devine mai ușor să meargă mai departe cu viața.
Dimpotrivă, dacă nu creăm un spațiu sigur pentru ca copilul să experimenteze o mare varietate de sentimente, el își va pierde cumpătul și se va comporta greșit, deoarece nu are altă cale de a-și exprima sentimentele din interior.
Sfatul nostru principal este să rămâneți aproape de copil atunci când acesta se confruntă cu sentimente dificile. Fiți persoana cu care el se simte cel mai confortabil.
Dacă știți ce se întâmplă cu el în acel moment, spuneți-i cu voce tare pentru ca și el să-și dea seama. Faceți-l să spună ce are pe suflet, ascultați-l și încercați să îl înțelegeți. Arătați-i că îl înțelegeți folosind cuvintele. De exemplu: „Iubito, ești supărată pentru că ți-a căzut turnul din cuburi?”. Sau: „Ești tristă pentru că fata aceea nu a vrut să se joace cu tine?”.
În acest fel, copiii primesc „permisiune” să simtă: „Nu-i nimic, fiecare persoană mai plânge (sau se mai enervează, sau se mai supără) uneori”. Este normal, sunt aici lângă tine”. În timp ce spuneți asta, este bine să țineți copilul de mână sau să îl îmbrățișați. În acest fel, îi trimiteți un semnal despre puterea legăturii voastre părinte-copil: „Ești în siguranță. Sunt aici pentru tine”.
Acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copiii noștri, pe care, bineînțeles, dorim să-i pregătim să fie adulți grijulii, responsabili, independenți, care știu să facă față diverselor sentimente umane. La început vă poate fi foarte greu să începeți să faceți lucrurile de mai sus și să nu vă enervați și să spuneți „du-te în camera ta și gândește-te la comportamentul tău”. Însă cu timpul, cu siguranță veți învăța să gestionați situațiile cu mai multă compasiune.
