Ciudat, dar adevărat: în societate aproape nimeni nu pune întrebări cu adevărat importante. Oamenii se interesează de funcție, salariu, vacanță, marca mașinii, starea civilă. Cel mult — de mâncarea preferată. Dar ce spun toate acestea despre o persoană? Aproape nimic. Aceste întrebări desenează doar un portret social, o carcasă, un set de șabloane.
Poți răspunde sincer și detaliat la fiecare dintre ele, iar interlocutorul va crede că „te-a cunoscut”. Dar, de fapt, nu a aflat nimic. Pentru că esența unei persoane nu se reflectă niciodată în cifrele veniturilor, marca mașinii sau geografia vacanțelor. Toate acestea sunt doar un costum în care el merge temporar pe drumul vieții.
Nimănui nu-i trece prin minte să întrebe: ce simți când privești stelele într-o noapte de vară? Ce trăiești atunci când asculți foșnetul vântului sau sunetul ploii? Ce gânduri apar în tine când cerul pictează apusuri sau răsărituri de o frumusețe incredibilă?
Tocmai aceste întrebări deschid ușa spre autentic. Pentru că doar prin sentimente, prin profunzimea percepției poți vedea cu adevărat omul.
De ce oamenii nu întreabă despre asta? Pentru că le este frică. Le este teamă să ajungă pe un teritoriu unde nu există șabloane pregătite. La întrebarea „cu ce lucrezi?” poți răspunde într-o frază, iar conversația continuă firesc. Dar dacă întrebi „ce ai simțit aseară când te întorceai acasă?”, e posibil ca interlocutorul să se fi gândit pentru prima dată la asta. Și să nu aibă un răspuns. Iar lipsa unui răspuns sperie.
Lumea este organizată astfel încât suntem mereu ocupați cu menținerea formalităților. Știm cum să schimbăm cărți de vizită, cum să discutăm despre cumpărături, cum să vorbim despre noi într-un mod „social corect”. Dar am uitat să întrebăm despre ceea ce este viu.
Și aici apare un paradox: ceea ce arată cu adevărat omul, nu-i trece nimănui prin cap să întrebe. Important nu este ce ai, ci cum vezi lumea. Nu de câte ori ți-ai schimbat mașina, ci ce simți atunci când privești răsăritul. Tocmai asta te face unic.
Oamenii fug de aceste întrebări pentru că le este frică să se întâlnească cu profunzimea — a lor și a altora. Dar tocmai această profunzime este motivul pentru care trăim.
De aceea, dacă vrei cu adevărat să cunoști o persoană — nu o întreba despre salariu sau despre planurile de vacanță. Întreab-o: „Ce te face să te simți viu? Când ai observat ultima dată frumusețea? Ce ți-a făcut inima să tresară?” Și vei afla mai mult decât în ani de conversații formale.
Iar dacă vrei să te cunoști pe tine — încetează să răspunzi doar la întrebările despre exterior. Întreabă-te: „Ce simt atunci când lumea încremenește brusc în frumusețea ei? Și cine sunt eu în acel moment?”
Pentru că asta — este adevăratul „eu”.
