Ce inseamna implinirea sufleteasca ? Oare inseamna ca te poti numi un om fericit? Sau poate ca este doar drumul spre fericirea absoluta? Care sunt lucrurile care ne aduc aceasta satisfactie? Ce anume ne poate inalta spiritul si elibera sufletul de povara greutatilor si a gandurile negre? Oare faptele bune? Oare credinta, generozitatea, iubirea?
Oare acestea sunt de ajuns, sau trebuie sa facem mai mult pentru a avea parte de acest sentiment extrem de rar si valoros? Nimeni nu stie cu certitudine fiindca toti ne aflam in cautatea acelui unic lucru menit sa aduca in viata noastra fericirea. Este foarte greu sa te simti un om implinit sufleteste, indeosebi pentru simplul fapt ca nu exista zi din viata noastra in care sa nu comitem greseli, in care sa nu suparam oameni, in care sa nu ne credem mai importanti decat altii, in care sa ne punem pe noi inaintea nevoilor celorlati, La fel de dificil este sa ramai un om corect si bun, fiindca esti inconjurat mereu de mizerii si nedreptati.
De cate ori nu am ranit persoanele dragi noua, de cate ori nu am strigat, certat, suparat sau invinovatit pe cei din jurul nostru, atunci cand ne-am simtit tradati. De cate ori nu am renuntat la a mai crede si la a mai spera si am urmat o cale laturalnica pentru simplul fapt ca ne doream acel lucru mai repede. De multe ori. Uneori, ne mintim, numindu-ne impliniti sufleteste. Uneori, ne mintim fiindca ne-ar placea sa credem ca sufletul nostru a cunoscut in sfarsit pacea si armonia eliberatoare si poate ca de cele mai multe ori chiar ajungem sa simtim acest lucru. Insa, ca si in cazul unui drog, efectul inceteaza in cele din urma.
Toata euforia si multumirea pe care o simteai va disparea, se va ridica ca un fum usor si cenusiu, si vei ramane la fel ca si pana atunci. Gol pe dinauntru. Dezamagit. Bolnav. Nu este suficient sa pari ceea ce nu esti, nu este indeajuns sa dai o parte din tine. Ca sa ajungi la stadiul de fericire absoluta la care toti speram ca vom ajunge candva, va trebui sa dam totul, sa ne transformam complet, sa incetam sa mai fim cei care suntem. Daca privim cu atentie la viata noastra constatam ca este ciclica. Invatam lectii de-a lungul vietii noastre pe care le punem in aplicare, si uneori incercam sa facem mai mult de atat, sa fim mai buni decat au fost parintii nostrii, mai culti, mai bogati, mai de toate. Fiindca, asa suntem facuti sa credem. Daca am stabilit un anume standard pe care l-am ajuns in vietile noastre, atunci ne-am atins scopul.
Lucrurile sunt atat de simple. Insa, datorita avantului nostru, le trecem cu vederea. Poti gasi fericirea si daca stai intr-un bordei, sau intr-un cort in natura. Nu conteaza cine esti sau cat de cult si de bogat poti deveni in viata, conteaza ce esti. Aceasta este marea intrebare. Si ce suntem in final? Simpli oameni in cautarea perfectiunii. Fiindca fericirea este fara doar si poate perfectiunea. Ea poate fi cunoscuta doar de acele suflete speciale, care in ciuda tuturor greutatilor, in ciuda tututor obstacolelor, au ramas la fel de tinere si la fel de frumoase. Nu s-au murdarit, nici impovarat cu faptele lor, ci s-au curatat si s-au eliberat.
Nu spun ca nu sunt momente in viata noastra cand simtim cu adeverat ca plutim, ca suntem fericiti, ca suntem impliniti, dar in final sunt doar momente. Momente, fara de care, viata noastra ar fi anosta, plictisitoare, trista, deprimanta. Chiar daca sunt putine, chiar daca nu dureaza o vesnicie, acele momente fac ca viata noastra sa fie mai usoara, mai calma, mai placuta. Chiar daca nu suntem pana la adanci batraneti fericiti, cel putin ne putem bucura de momentul nostru de implinire. Si putem spera. Intotdeauna, ne ramane speranta.
