Suferința și dragostea sunt sentimente care sunt indispensabil legate între ele. Se întâmplă de multe ori ca iubirea să nu îți aducă numai fericire și emoții pozitive, ci să-ți aducă în același timp și suferință. De aici vine și zicala ,,Cei pe care îi iubești cel mai mult te pot răni cel mai tare”. O persoană trebuie să fie pregătită pentru orice lovitură, trebuie să fie conștientă că orice se poate întâmpla.
Iubirea poate inspira o persoană într-o clipă, iar în clipa următoare să o distrugă pe plan emoțional, să o facă să sufere. Și acesta este unul dintre cele mai puternice sentimente din câte există pe pământ. Ce legătură are atunci suferința cu iubirea? Iubirea, cu toată frumusețea, se poate transforma în suferință atunci când unei persoane i se frânge inima.
De ce aceste două concepte nu pot fi separate unul de celălalt? Ideea este că acestea au fost create direct împreună. Este imposibil să ne imaginăm o floare fără o nuanță verde, un copac fără scoarță, un câine fără blană. Așadar, este imposibil să ne imaginăm iubirea fără suferință.
Dacă ar fi să privim suferința și iubirea ca pe niște lucruri mai uzuale, atunci primul ar fi un tată, iar cel de-al doilea ar fi o mamă. Aceste două sentimente opuse par a fi complet diferite, dar se completează reciproc atât de perfect.
În fuziunea suferinței și a iubirii, se naște un alt concept important, aceasta este înțelepciunea. Ea oferă unei persoane capacitatea de a gândi, de a raționa, de a înțelege tot ce se întâmplă în jurul său, de a lua decizii, de a refuza sau de a fi de acord cu ceva. Dacă o persoană nu ar experimenta durere (adică suferință) și nu ar ști să se hrănească cu sentimente (adică dragoste), atunci cu greu ar fi înzestrată cu înțelepciune. Toate aceste concepte sunt interconectate și strâns legate.
De exemplu, adolescenții se confruntă adesea cu dragostea neîmpărtășită, și acest lucru le provoacă multă suferință. Astfel, în adolescență, o persoană începe să învețe despre ceea ce înseamnă suferința și iubirea. Prin urmare, începe să gândească într-un mod complet diferit, iar ideile sale și concepția despre viață încep să se schimbe.
Cu fiecare nouă suferință, o persoană se îmbogățește din ce în ce mai mult cu înțelepciune, ea învață lucruri noi și trage concluzii. Rana care apare în interior, deși doare, adaugă experiență, ceea ce face automat o persoană mai puternică.
Rezultatul este că o persoană va dobândi o anumită înțelepciune născută prin îmbinarea iubirii și a suferinței. Poate nu își va da seama de acest lucru pe moment, dar atunci când se va confrunta cu o situație similară, va realiza că are o anumită experiență în domeniu.
Ce se întâmplă dacă nu ar exista tată sau dacă nu ar exista mamă? Ce s-ar întâmpla atunci? Este imposibil de imaginat, pentru că unul nu există fără celălalt. Sunt două concepte care nu se pot naște unul fără celălalt.
Fiecare persoană, la un moment dat în viața sa, va cunoaște atât durerea, cât și dragostea: chiar dacă o persoană le poate simți de la o vârstă fragedă, iar alta de la o vârstă matură. Toată lumea va simți, așa funcționează viața, trebuie să simți totul, întreaga gamă de emoții.
Scriitorul german Karl Berne, cunoscut în cercurile sale ca principalul publicist al citatelor, a scris odată un lucru foarte inteligent: „Suferința este tatăl înțelepciunii, iar iubirea este mama ei”.
