“Nu vedem oamenii așa cum sunt ei, ci așa cum suntem noi înșine,” spune Immanuel Kant.
O autopercepție scăzută împiedică o persoană să judece obiectiv oamenii din jurul ei. Acest fenomen se numește proiecție negativă. Este o modalitate de apărare prin care le atribuim altor persoane propriile noastre defecte și slăbiciuni.
În cazul unui conflict emoțional, proiectăm asupra altor persoane propriile noastre sentimente și gânduri pe care le considerăm inacceptabile pentru noi înșine.
Proiecția negativă gestionează conflictul emoțional generat de problemele interioare, transferând asupra altora emoțiile și gândurile noastre pe care nu le putem accepta ca fiind ale noastre din cauza anxietății și durerii asociate cu ele. Ne este mult mai ușor să le îndreptăm complet către altcineva, convigându-ne că, de fapt, sunt emoțiile și gândurile lor.
În mare parte, munca asupra dezvoltării personale constă în eliberarea de astfel de proiecții și stabilirea unei limite clare între versiunea din imaginația noastră a ceea ce se întâmplă și ceea ce se întâmplă cu adevărat.
Astfel, evităm diluarea faptelor reale și, implicit, depășirea conflictului care există doar în interiorul nostru.
Mecanisme de apărare ale eului uman
Proiectăm pe alte persoane defectele noastre de caracter pentru a menține o imagine pozitivă despre noi înșine. Autopercepția și mecanismele de apărare joacă un rol fundamental în protejarea eului. Mecanismele de apărare ale eului sunt strategii pe care le utilizăm subconștient pentru a menține o imagine pozitivă despre noi înșine.
Creierul uman a dezvoltat diferite moduri de a se proteja de ceea ce poate fi prea dureros sau inacceptabil pentru el. Toate acestea sunt strategii de prevenire a suferinței cauzate de anumite evenimente și sentimente asociate cu ele. Aceste mecanisme ne protejează atunci când nu vrem să recunoaștem un anumit aspect negativ al propriei noastre personalități sau când acesta poate distruge imaginea noastră despre noi înșine.
Problema apare atunci când, din cauza utilizării constante a acestor mecanisme de apărare, acestea devin automate. Ne este dificil să renunțăm la acest obicei, chiar dacă acesta poate fi declanșat dezechilibrul anumitor aspecte ale dezvoltării noastre.
Nu este nimic greșit în a folosi uneori aceste mecanisme. Ceea ce contează este să știm să le identificăm și să luptăm împotriva lor, astfel încât, în final, să evităm distorsionarea realității sub influența propriului ego. În caz contrar, aceste strategii de apărare se vor întoarce împotriva noastră, distorsionând semnificativ percepția noastră.
Mecanisme de apărare ale omului ne fac mai puternici în momentele de slăbiciune și se slăbesc atunci când devenim mai puternici.
Ceea ce vedem la alții spune multe despre noi înșine.
Cei din jurul nostru servesc ca oglindă pentru mintea noastră, în care vedem reflexia diferitelor calități sau aspecte ale propriei noastre persoane. Dacă ceva nu ne place la altă persoană, avem un sentiment de dezaprobare și negare, ceea ce poate indica faptul că acest aspect al personalității noastre nu ne satisface într-un fel sau altul.
Proiecția psihologică ne face să credem că defectul există în afara noastră, adică în altă persoană.
Atunci când mintea conștientizează o amenințare la adresa sănătății sale psihice, ea transferă trăsăturile inacceptabile către subiecții externi.
Prin urmare, mintea ne înșală pe noi înșine, extinzând toate amenințările dincolo de limitele noastre. Astfel de proiecții se aplică atât la stările negative, cum ar fi ura, supărarea și invidia, cât și la cele pozitive, cum ar fi admirația, idealizarea și entuziasmul.
În final, atunci când începem să criticăm excesiv alte persoane, este foarte posibil să criticăm, de fapt, ceea ce nu ne place la noi înșine.
