Exista oare un lucru mai firesc decat acesta – ca mama si tatal sa se ingrijeasca prin rugaciune de copiii lor? Ei le doresc binele, doresc sa-i creasca asa cum se cuvine. Doresc sa le ofere o educatie solida, sa le randuiasca bine viata, sa-i vada intotdeauna sanatosi, bucurosi, plini de virtute si de cinste.
Insa nu totul atarna de buna lor dorinta. Copiii pot sa apuce pe o cale gresita, sa refuze orice educatie, sa devina desfranati, sa cada si sa se inece in mocirla pacatelor. Parintii credinciosi simt toate acestea. Ei stiu ca fara Dumnezeu nu pot sa-i pazeasca pe copiii lor, astfel ca se roaga cu osardie pentru ei, straduindu-se sa aprinda credinta in sufletele acestora.
Fericite sunt acele familii in care parintii sunt credinciosi, iar copiii sunt crescuti intru credinta! Acolo parintii se roaga pentru copiii lor, iar copiii se roaga pentru parintii lor. Acolo Dumnezeu tine carma corabiei familiei si o indreapta catre limanul cel ceresc. Acolo Hristos ajuta in boli si in necazuri. Acolo Sfantul Duh acopera si in bucurii, si in necazurile ce se ivesc.
S-a imbolnavit, de pilda, copilul. Medicul isi implineste datoria. Insa primejdia atarna in continuare deasupra plapandei fapturi a lui Dumnezeu. Parintii constientizeaza foarte bine acest fapt. Lacrimile mamei si ale tatalui care plang inaintea icoanelor ajuta nu arareori. Dumnezeu il intoarce pe copil la viata. Recunostinta catre El e una fara de sfarsit.
**********
In trecut, cand parintii se rugau cu osardie pentru copiii lor si ii cresteau in frica lui Dumnezeu, in credinta si in evlavie, copiii le rasplateau cu dragoste si cu rugaciune pentru ei. Insa, pe masura ce parintii au incetat sa se mai roage pentru copiii lor si sa-i creasca in credinta crestin-ortodoxa, si copiii au incetat sa-i mai cinsteasca pe parinti si sa li se supuna!
Exista cazuri in care parintii ii cresc pe copii in credinta si in virtute. Sub influenta strazii insa, a duhului de necredinta din societate, nu arareori copiii se leapada de credinta, inceteaza sa asculte sfaturile cele bune, apuca pe o cale rea si devin cei mai mari vrajmasi ai parintilor lor. Mamele isi frang mainile, plang, se roaga, insa copiii isi bat joc de aceasta si isi vad de ale lor. Ce-ar fi de facut in cazul dat? Oare sa se lepede si maicile de credinta pentru ca nu vad un ajutor cat mai grabnic de la Dumnezeu? Nu! Ele trebuie sa continue sa se roage, nadajduind ca, mai devreme ori mai tarziu,
Dumnezeu le va auzi. Sfanta Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat ani multi pentru fiul ei ratacit, fara sa vada insa vreo izbanda intru aceasta. Atunci, ea s-a adresat episcopului locului, care a mangaiat-o si in chip prorocesc i-a spus: „Nu se poate ca fiul unor asemenea lacrimi ale mamei sa fie lasat de Dumnezeu sa piara!” Si, intr-adevar, Fericitul Augustin, dupa o vreme, s-a intors la Hristos si si-a afierosit intreaga viata Lui, devenind unul dintre marii dascali ai Bisericii.
Din pacate, rare sunt intamplarile in care copiii se intorc la Dumnezeu inca din timpul vietii parintilor, sub influenta rugaciunilor lor fierbinti, a lacrimilor amare si a sfaturilor bune. Cei mai multi fii si cele mai multe fiice, atrasi fiind de satisfactiile unei vieti usuratice, ii dispretuiesc pe parintii doborati de necazuri si astfel ii baga in mormant.
Exista insa cazuri cand, dupa moartea parintilor, unii copii se pocaiesc si-si indreapta viata. Parintii se duc din aceasta viata cu ochii deschisi… Greaua pierdere cu-tremura insa inimile tinere care isi amintesc de dragostea parinteasca, de jertfelnicie si de virtute. Samanta buna, semanata odinioara in sufletele copiilor, incolteste abia acum si da rodul cel bun. „Mult prea tarziu!” – vor spune unii.
Nu! Niciodata nu e prea tarziu, cata vreme omul se pocaieste! Tarzie este pocainta dupa moartea celui vinovat. „insa parintii nu pot sa se bucure de pocainta copiilor lor!” Aceasta nu-i adevarat – vom raspunde -, caci se spune ca mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (v. Lc. 15, 17). Prin „cer” se inteleg nu doar ingerii lui Dumnezeu, ci si oamenii drepti, care s-au dus dincolo, printre care pot sa se afle si parintii credinciosi, chinuiti, care au trait atatea amaruri si necazuri din partea copiilor lor neascultatori, care le-au raspuns lor cu rau la bine. Oare o asemenea dragoste neinteresata nu va primi ca rasplata imparatia cerurilor?! Parintii plecati la cer, dupa moartea lor, sunt vii la Dumnezeu si se bucura nesfarsit, chiar daca indreptarea copiilor lor e una tarzie.
Un mare scriitor, care in tineretea sa a fost necredincios, a pierdut-o pe iubita lui mama. Vestea mortii l-a aflat departe de ea. Cand a citit ultima ei scrisoare, in care mama il sfatuia sa se intoarca la Dumnezeu, a fost cutremurat de acest glas, venit parca de dincolo de mormant… „Am plans… si am crezut!” – scrie el. Din acea clipa, si-a afierosit marele dar al scrisului spre slava credintei in Dumnezeu:
In vremurile noastre atat de confuze se intalneste si un alt fenomen – copiii cred in Hristos si imbratiseaza poruncile Lui, sufera din pricina necredintei parintilor lor, ii invata cele ale credintei si se roaga cu osardie pentru intoarcerea lor la Dumnezeu. Si cat de mare este bucuria in familia in care copiii ii rasplatesc pentru faptul ca i-au nascut trupeste – prin aceea ca ei folosesc la nasterea lor duhovniceasca!
