Și ce îi vom spune lui Dumnezeu când va veni ceasul nostru, ce îi vom răspunde?
Săracul va spune: „Doamne! Eram un om sărac și nu puteam ajuta pe nimeni și nici măcar nu aveam un cuvânt bun pentru alții și nu aveam timp să mă rog.”
Iar cel bogat va spune: „Doamne! Eram bogat, dar din moment ce nu aveam suficienți bani, eram ocupat să câștig din ce în ce mai mulți. Și nu am avut timp de fapte bune și de rugăciune.”
Și nu se poate număra câte scuze asemenea și asemănătoare aude Domnul de la oameni. Deși, este posibil ca o persoană, ajungând la Dumnezeu, să înțeleagă totul ea însăși și să nu se mai poată justifica, deoarece întreaga sa viață i se va arăta. Și prin aceasta, o persoană se va judeca pe sine și se va pedepsi pe sine. Singura sa speranță este harul lui Dumnezeu.
Domnul te va ajuta mereu, doar cere.
Nu se vor deschide celor care nu bat și nu li se va da celor care nu cer. Ce rost are să dai vina pe demoni când oamenii sunt câteodată mai răi decât demonii. Când săvârșim un păcat, nu avem pocăință pentru el și uneori chiar credem că era necesar să facem acel lucru. Cel mai rău dintre toate, ne lăudăm cu păcatele noastre și, uneori, învățăm să facă aceste păcate pe alți oameni.
Așadar, cum să nu ne întristăm și să trăim în întristare? La urma urmei, orice răufăcător care a comis o faptă rea este demn de închisoare și își ispășește pedeapsa în închisoare. Astfel că suntem pedepsiți pentru păcate cu dureri.
