Daca si tie ti-a starnit curiozitatea, parcurge randurile urmatoare pentru a afla ce presupune terapia cu ingeri.
Despre prezenta ingerilor in viata noastra
Inca de mici am fost invatati ca ingerii fac parte din viata noastra, ca fiecare dintre noi are un inger pazitor care il protejeaza si pe care il poate chema in ajutor ori de cate ori simte nevoia. Ajunsi la maturitate, fostii copilasi si-au amintit de ingerii care le-au calauzit copilaria si li s-au incredintat din nou, in ciuda varstei. Asa s-a ajuns la situatia in care oameni obisnuiti sau persoane publice sustin cu tarie ca invocarea ingerilor ori de cate ori se confrunta cu necazuri nu ramane fara raspuns.
In definitiv, totul se reduce la o chestiune de convingere. Daca esti convinsa ca ingerii exista in viata fiecaruia dintre noi, ai sanse reale sa atingi pacea spirituala si vindecarea trupeasca. In caz contrar, terapia cu ingeri nu va avea efect. Desigur, probabil ca in acest din urma caz, nici nu vei apela la ea.
Cand ar trebui sa apelam la terapia cu ingeri
Daca suferi de vreo boala, indiferent cat de usoara ar fi aceasta, sau daca esti tot timpul stresata, poate n-ar fi rau sa incerci terapia cu ingeri. Aceasta este, de fapt, o meditatie asistata de ghizi specializati, care reprezinta canalele de comunicare cu ingerii.
Unul dintre principalele motive pentru care oamenii apeleaza la aceasta forma de vindecare il reprezinta problemele de sanatate grave. In timp ce, cu siguranta, exista multe persoane care contesta eficienta acestei metode de vindecare, cei care sufera de boli grave sau care au persoane apropiate cu astfel de boli se agata de orice speranta pentru a-si aduce sau a le aduce celor suferinzi alinare. Constiinta faptului ca exista o conexiune intre trup si spirit poate fi un motiv bun pentru a practica meditatia. Meditatia ne ajuta sa ne descoperim pe noi insine si sa devenim constienti de potentialul nostru.
Cum se desfasoara terapia cu ingeri
La inceputul meditatiei, va trebui sa-ti indrepti gandul spre Dumnezeu si sa-I ceri Lui sa-ti trimita exact acel inger care detine rezolvarea problemei tale. Este important sa nu uiti sa adaugi in cererea ta catre Divinitate ca vrei ca dorinta sa ti se indeplineasca sau problema sa ti se rezolve numai daca aceasta este voia Domnului si daca este spre binele tau. De multe ori, solutia pe care ne-am dori-o la problemele cu care ne confruntam nu este si cea mai buna pentru noi. Trebuie sa avem credinta ca Dumnezeu stie ce e mai bine pentru noi.
Apoi i te adresezi ingerului in cuvinte simple, rugandu-l din inima sa te reprezinte in fata lui Dumnezeu pentru ca astfel sa gasesti rezolvare la problema ta.
Ce ingeri ne vin in ajutor
Pentru fiecare tip de problema pe care il avem, exista un anumit inger:
Ingerul Mihail ne ajuta sa vizualizam etapele pe care trebuie sa le urmam intr-o anumita problema, sa ne clarificam lucruri, sa scapam de frici sau sa ne curatam de energii negative. Energia lui este albastra.
Ingerul Gabriel ne ajuta in problemele legate de familie si, de asemenea, sa comunicam cu usurinta si sa ne gasim cuvintele care sa ne scoata din incurcaturi.
Ingerul Rafael vindeca suferintele trupesti si ne protejeaza atunci cand plecam la drum. Energia lui este de culoare verde smarald. Atunci cand ne doare ceva, este suficient sa vizualizam locul dureros scaldat in culoarea verde.
Ingerul Uriel ne ajuta sa ne concentram pe problema care ne framanta, sa vedem lucrurile limpede, sa luam cea mai buna decizie.
Ingerul Chamuel ne ofera sprijin in problemele de natura amoroasa, dar si in problema iubirii de sine. In plus, ne ajuta sa gasim obiectele pierdute. Energia lui este verde deschis.
Ingerul Jeremiel ne ajuta sa ne punem ordine in ganduri, sa nu mai traim in trecut, ci in prezent, dar si sa iertam, atat pe noi, cat si pe ceilalti.
Pe ingerul Zadkiel il putem invoca atunci cand ne confruntam cu probleme de memorie. Este de mare ajutor cand avem examene. Culoarea energiei sale este violeta.
Ai apela vreodata la terapia cu ingeri si daca da, in ce situatie?