Motto: “Pentr-un gelos, şi-un fulg uşor ca vântul e o dovadă tot atât de mare ca slova din Scriptură.” (William Shakespeare)
Chiar dicționarul explicativ ne defineşte gelozia “din dragoste” drept un sentiment chinuitor și obsedant pe care îl provoacă în sufletul cuiva bănuiala sau certitudinea că ființa iubită îi este necredincioasă. Ca sorginte, gelozia are rădăcini comune cu invidia, deşi nu toţi oamenii geloşi par a fi invidioşi. și asta pentru că obiectul geloziei lor este o ființă pe care, chipurile, o iubesc. Invidioșii pot urî pe oricine, fără discriminare. Geloșii nu realizează că iubirea lor seamănă, ca două picături de apă, cu ura și rezultatul sforțărilor lor de iubire mai degrabă îndepărtează, decât să apropie.
Nu se poate spune că, la începutul unei relații, un oarecare grad de gelozie nu dă mai multă sare și piper relației și nu face parte din juramintele alea eterne cu “vom fi împreună până la moarte.” La cuplurile mai vechi în care sentimentul se perpetuează și se adâncește, el trebuie însă să dea de gândit, până nu deteriorează situația.
Gelozia este o emoţie din categoria celor negative care amprentează personalitatea invidului pe termen foarte lung şi derivă dintr-o deficienţă de autocontrol, şi aş forţa nota incriminând aici chiar și o lipsă de educație. Scuza comună a oamenilor geloși, atunci când li se atrage atenția că obiceiul lor este patologic, este: “ce să mă fac, dacă nu mă pot abține!” Ei bine, cînd nu te poți abține, înseamnă că educația este cea care îți lipsește, în condițiile în care îți lași voința să zburde pe unde vrea ea, neîngrădită! Eu cred că gelozia se formează și se întreține prin condiționare și cei care suferă de ea și-o alimentează de unii singuri. Nu se naște nimeni gelos, devii gelos din egoism și proastă creștere. Îmi cer scuze față de eventualii geloși care citesc acest text, pentru aceste vorbe grele, dar poate îi ajută să se trezească și să realizeze în ce fundătură a relației lor au intrat, nutrind astfel de sentimente.
La persoana geloasă, acest sentiment poate genera un comportament aberant care duce, în final, la ruptura de cuplu. Învinovățirea continuă a partenerului de trădare, sfârșește fie prin determinarea celui învinovățit să calce în străchini, măcar pentru a ști de ce este suspectat, fie, în cazul persoanelor prea oneste, să-și ia lumea în cap și să-l părăsească pe gelosul obsesiv. Oricât de iubitor ai fi și oricât de binevoitor în perpetuarea relației te-ai dovedi, traiul lângă o persoană obsedată de control și de trădare devine imposibil.
De cele mai multe ori, gelozia nu are obiect, iar trădarea există numai în mintea celui gelos, otrăvindu-i existenţa. Să trăieşti zi de zi în incertitudine și populat de suspiciune este, de-a dreptul, morbid până la urmă geloșii devenind cazuri clinice. Psihologii obișnuiesc să susțină că geloșii nu au încredere în ei înșiși și de aceea ajung așa; eu aș zice că, mai degrabă, au o părere mult prea bună despre ei și nu suportă să nu fie adulați și respectați (în accepția lor legată de respect, bine-nțeles!).
Motivele care stărnesc gelozia, atât la bărbați, cât și la femei (căci am uitat să amintesc faptul că astfel de sentimente bolnăvicioase apar, în egală măsură, atît la bărbați, cât și la femei) sunt, de cele mai multe ori, ilare: faptul că ai răspuns la salutul cuiva, faptul că alt bărbat ți-a spus sărutmâna, că n-ai privit în jos când ți s-a adresat cineva, că ai atins, în trecere și din greșeală, pe cineva, că ai fost privită de o persoană pe care n-o cunoști. Dar ce tensiuni nasc astfel de scene în cuplu! Și când te gândești că toate acestea se fac în numele “iubirii” necondiționate pe care ți-o poartă celălalt. Dacă ar fi să asemuiesc gelozia cu ceva, aș asemăna-o cu seceta, căci pârjolește și pustiește totul lăsând în urmă un teren arid ce nu mai hrănește nimic.
Ce nu realizează geloșii e că persoana cealaltă nu le aparține fizic, pentru simplul fapt că formează un cuplu și că au un act de căsătorie ținut undeva, într-un sertar. Că nu prin astfel de simțiri poți face pe cineva să te iubească și să te respecte; că, purtându-se așa îl exasperează pe celălalt până la suprasaturație; că într-o relație nu trebuie să ceri confirmări despre sentimentele celuilalt în fiecare minut și că celălalt are și el nevoie de propriul lui spațiu vital ca să respire. Că adevărata iubire nu rezistă înlănțuită, dimpotrivă. Că, mai ales în iubire, nu trebuie să fie egoist, căci iubirea are nevoie de doi și de respect reciproc și acceptarea alterității. Că iubirea trebuie hrănită din ambele părți, ca s-o întreții, dacă nu s-o amplifici.
Cum să te tratezi de gelozie, atunci?! În același mod în care te-ai și “infectat” cu ea! În primul rând, să-ți recunoști greșeala și să ți-o asumi. Îți mai trebuie un proces de “decondiționare” și multă meditație la ce te așteaptă, dacă nu renunți la proastele obiceiuri. Îți trebuie voință, atitudine și respect. Mai ales respect față de obiectul geloziei tale. Cum spune un vechi proverb arab: “Dragostea priveste cu claritate, ura are un simt de observatie mai ascutit, dar gelozia este cea mai pătrunzatoare pentru că este alcatuită din dragoste si ura.” Trebuie, deci, meditat, până se ajunge la claritate.
