Cateva lucruri pe care ar trebui sa le invete femeile de la barbati

Cateva lucruri pe care ar trebui sa le invete femeile de la barbati

Publicat de Larisa Moldovan pe 2 November 2017 in Dezvoltare Personala

Dacă vrem să trecem prin viață cu mai multă seninătate, merită să învățăm câte ceva de la bărbați. Ca, de exemplu, că o situație neplăcută poate fi, pur și simplu, ignorată. Sau că trebuie să-ți ajuți prietenul cel mai bun. Dar să fii mereu la dispoziția cuiva, asta nu! Bărbații mai știu cum să-și pună în practică anumite dorințe și cum să evite stresul.

Iată ce putem învăța de la ei:

Sunt loiali prietenilor

În general, bărbații nu își vorbesc de rău prietenii, nu bârfesc și nu îi critică. De obicei, sunt foarte loiali prietenilor șui dosponibili mereu să le sară în ajutor.

Nu iau lucrurile prea în serios

Noi, femeile, avem obiceiul de a exagera. Dintr-un lucru mărunt, facem o mare tragedie şi mai şi credem în ea. Nu se întâmplă să uităm ziua de naştere a soacrei, nici nu luăm de la alimentara lapte gras în loc de lapte degresat, de aceea ni se pare de neconceput ca el să încurce aceste lucruri. Şi totuşi, bărbaţii o fac. Soluţia? Gândeşte-te de două ori înainte de a te supăra pentru aceste nimicuri şi vezi dacă toată cearta are vreun sens. Chiar e aşa tragic că a uitat aniversarea nunţii? Crezi că data viitoare îşi va aduce aminte? Probabil că nu. Şi, până la urmă, nici nu e aşa o mare catastrofă. Învaţă să nu mai faci din ţânţar armăsar.

Nu planifică totul

Obiceiul de a analiza mult ne caracterizează pe toate. Fie că e vorba de serviciu, bărbaţi, oferte de concediu sau căutarea unei locuinţe, femeile fac planuri pe termen lung. În cazul în care planul A nu iese, există un plan B care salvează situaţia. Mai mult chiar, pentru situaţii cu totul speciale, există şi un plan C. Asta ne dă nouă un oarecare sentiment de siguranţă – ne simţim pregătite pentru orice s-ar întâmpla. Dar operaţiunea de a planifica totul este extrem de obositoare şi ne ocupă mintea încontinuu. Bărbaţii lasă lucrurile să decurgă de la sine şi nu trasează decât linii schematice ale viitorului. Învaţă să trăieşti şi să iubeşti simplu, aşa cum face el.

Sunt independenți financiar

Bărbații (mulți dintre ei) sunt independenți financiari și nu își pierd viața (ca unele femei) să aștepte ca cineva să îi întrețină.

Iubesc libertatea

Femeile au tendinţa instinctivă de a se se implica prea mult în relaţia de cuplu. Partenerul de viaţă devine centrul universului, iar restul trece în plan secund. Bărbaţii, în schimb, sunt ceva mai relaxaţi. Lumea lor nu se limitează la partenera de viaţă. Păstrează legături strânse cu prietenii, aceştia constituind un motiv de evadare, care nu interferează cu viaţa de cuplu. Asta nu e neapărat rău. Lasă-l să aibă libertatea de care are nevoie şi bucură-te şi tu de a ta. Ieşi cu prietenele la o cafea sau la un film, fără să te mustre conştiinţa că faci ceva fără el. Libertatea se află, până la urmă, în strânsă legătură cu încrederea reciprocă şi ambele sunt la fel de importante.

Nu sunt falși

Bărbații (unii, bineînțeles) nu se preocupă atât de mult să pară cine nu sunt, să se prefacă. De regulă, se bucură de viață mai mult decât femeile. În schimb, multe femei obișnuiesc să se victimizeze.

Sunt mai cumpătați

Uneori îi invidiem pe bărbaţi pentru cât de calmi şi relaxaţi sunt. Când intervine o ceartă, ei pot să îşi stăpânească sentimentele aproape în totalitate şi pot să ofere sau măcar să caute soluţii la situaţia apărută. În schimb, noi preferăm să acuzăm şi să tragem concluzii cât mai generale din cazuri particulare. Fiecare conflict poate escalada într-o ceartă cu lacrimi şi ridicări de ton. Încearcă să fii mai pragmatică. Nu te impacienta atunci când vezi că discuţia degenerează într-o ceartă şi întrerupe-o. Ideea e să găsiţi o soluţie care să vă mulţumească pe amândoi, iar isteriile nu sunt de niciun ajutor. Cedează şi tu din când în când.

Dezvoltare personala: 3 pasi simpli care te ajuta sa iti imbunatatesti stima de sine

Respectul de sine este precum un acoperis deasupra capului, potrivit lui Nathaniel Branden. Acesta trebuie sa fie puternic, pentru ca persoana in cauza sa isi poata construi viata pe care si-o doreste.

Construirea stimei de sine este un proces lung si complex. O stima de sine solida iti asigura succesul in viata si te ajuta sa te faci remarcata.

Iata 3 pasi simpli care te ajuta sa iti imbunatatesti stima de sine:

1. Renuntarea la ideea ca orice om trebuie sa fie perfect

Este important sa ai o parere foarte buna despre tine si sa lucrezi la imaginea ta, dar renunta la ideea ca orice om trebuie sa fie perfect. Este necesar sa iti eliberezi mintea si sa te accepti “asa cum esti”. “Perfect” nu este un termen mostenit din partea unei societati care ne impiedica sa ne urmarim idealurile. Zilnic, te lovesti de tot felul de situatii care te descurajeaza si care te fac sa crezi ca nimic din ceea ce faci nu este bine.

Totul este insa o iluzie, pentru ca perfectiunea nu exista. Incearca sa gasesti o persoana perfecta, vei descoperi ca aceasta nu exista. Fiecare om face greseli si intotdeauna va fi ceva de imbunatatit. Intr-o lume a contrastelor si a contrariilor, trebuie sa inveti sa te accepti asa cum esti si sa te transformi in persoana pe care o iubesti cel mai mult. Atat timp cat te simti bine in pielea ta si iti place ceea ce faci, nimeni si nimic nu ar trebui sa schimbe aceste lucruri.

2. Acceptarea de sine

Un alt proces important in construirea stimei de sine este acceptarea de sine. Indiferent ce iti doresti sa schimbi in viata ta sau la tine, trebuie in primul rand sa accepti cine esti cu adevarat. Acceptarea este intotdeauna solutia recomandata in orice situatie. Atat timp cat esti impacata cu alegerile pe care le-ai facut pana in acest moment, vei reusi sa capeti mai multa incredere in tine si sa evoluezi. Nu trebuie sa te impotmolesti in primele probleme pe care nu le poti schimba, pentru ca trebuie sa intelegi ca nu depinde totul de tine. Schimba doar ceea ce sta in puterea ta sa schimbi si concentreaza-te asupra obiectivelor pe care le ai in viata. Tine minte, acceptarea reprezinta starea mentala in care privim lucrurile dintr-un punct de vedere neutru. Cu alte cuvinte, o stare proasta de spirit nu te va ajuta sa iei deciziile cele mai bune. In schimb, poti face unele schimbari in momentul in care nu te vei mai gandi prea mult la consecinte sau in momentul in care vei reusi sa fii impartiala.

3. Descoperirea convingerilor personale

Un alt pas important al procesului de construire a stimei de sine este reprezentat de descoperirea acelor convingeri adanc inradacinate care te fac sa traiesti viata pe pilot automat. Este foarte important sa faci un mic exercitiu cu tine, plecand de la a-ti nota pe o hartie tot ce crezi despre tine. Afirmatiile pozitive te ajuta sa devii o persoana puternica, sa constientizezi care sunt punctele la care lucrezi si sa ai obiective bine definite. Adreseaza-ti intrebari, dar nu te gandi prea mult la raspunsurile pe care le vei da. Trebuie sa accesezi acel nivel al subconstientului tau care te ajuta sa descoperi pentru ce lupti in viata, care sunt acele lucruri pe care ti le doresti cu adevarat. Credintele pozitive te ajuta sa evoluezi si sa ajungi in punctul dorit. In schimb, credintele negative sau comparatia cu ceilalti nu te vor ajuta deloc sa iti construiesti stima de sine. Din contra, te vor tine pe loc si astfel vei fi in dezavantaj.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!