Atacul de panică reprezintă o frica strânsă, comprimată până ajunge la starea unui arc care încearcă să se desfășoare, să iasă afară. Frica strigă: „Observă-mă! Exist! Nu mai poți să mă împingi înăuntru. Nu te lupta cu mine, ci conștientizează-mă și trăiește-mă în cele din urmă. Acceptă partea ta slabă ca parte a personalității tale.
Foarte des apare întrebarea: „Cum să învingi, să înfrângi frica în timpul unui atac de panică?”. Greșeala principală care îndepărtează oamenii tot mai mult de vindecare constă în dorința de a învinge atacul de panică și de a împinge frica înapoi în locul de unde încearcă să iasă.
Metoda de a scăpa de atacurile de panică
În esență, unul dintre mecanismele frecvente de apariție a atacurilor de panică este următorul: în timpul unui eveniment psihotraumatic, o persoană trăiește o frică foarte puternică, care este împinsă în inconștient și continuă să existe acolo până când acea persoană se află într-o altă situație care are vreo asemănare (adesea inconștientă) cu situația traumatică inițială.
Cu alte cuvinte, inconștientul reconstituie evenimentul traumatic și generează o reacție la acel eveniment, nu la ceea ce se întâmplă cu persoana în acel moment.
Organismul uman reacționează la stres prin eliberarea hormonului adrenalina, care trebuie să pregătească corpul pentru luptă sau fugă într-o situație periculoasă: inima bate mai repede, respirația accelerează. Prin urmare, ventilația plămânilor se intensifică, provocând amețeli, amorțeală a mâinilor și a picioarelor, furnicături în degete, transpirație.
Adesea apar frisoanele, senzația de greață. Persoana poate avea impresia că totul din jurul său este ireal; apare senzația că devine nebun sau că moare. Și cel mai important – frica extrem de puternică, neadecvată situației în care se află persoana în acel moment.
Tulburarea de panică este adesea o afecțiune a oamenilor puternici, rezultatul neprezentării părții slabe a personalității lor – acelei părți care există absolut în fiecare persoană și rezultatul luptei constante cu ei înșiși. În esență, una dintre principalele setări interne ale unei persoane predispuse la atacuri de panică este: „Nu trebuie să te temi!”. Există multe motive pentru asta, dar cel mai des suferă de atacuri de panică persoanele cu părinți puternici, autoritari.
În astfel de familii, adesea exista o interdicție privind exprimarea emoțiilor, iar copiii, pentru a nu-i dezamăgi pe părinți și pentru a evita pedeapsa, se străduiau mereu să se autodepășească.
Atacurile de panică sunt o problemă pentru copiii care au fost obișnuiți să nu se plângă și să nu plângă. Acești copii nu au trăit majoritatea emoțiilor negative, ci le-au împins în inconștient. Prin urmare, acea frică puternică care a servit drept declanșator pentru apariția atacurilor de panică a fost, de asemenea, rapid trimisă în inconștient, în același scenariu.
O persoană care suferă de atacuri de panică poate simți o anxietate internă, dar o controlează constant, nu îi permite să iasă la suprafață în conștiință. Acești oameni sunt obișnuiți să suporte disconfortul, și adesea le este greu să se asculte pe ei înșiși, deoarece în copilărie au primit foarte multe “trebuie” și “nu trebuie” de la părinți și foarte puține “vreau” și “pot”.
Adesea ei au devenit o „ladă fără fund” a așteptărilor părintești. Expresia “Nu trebuie să te relaxezi” merită o atenție specială, deoarece este un element important în formarea tulburării de panică. Nu întâmplător, în cuvântul “a te relaxa” este rădăcina “slab”. Inconștientul acestor persoane percepe relaxarea ca pe o slăbiciune.
În plus, părinții persoanelor predispuse la atacuri de panică au avut adesea un nivel ridicat de anxietate și au transmis copilului că lumea este foarte periculoasă, așa că nu trebuie să te relaxezi niciodată pentru a fi mereu pregătit să faci față amenințărilor.
Aceste persoane au un părinte interior foarte puternic și dominator și o legătură slabă cu copilul interior, care găzduiește emoții, dorințe autentice, capacitatea de a fi slab și fără griji.
Acești oameni au renunțat în mod inconștient la partea lor de personalitate care poate experimenta emoții puternice, se pot teme, plânge, pot fi dezamăgiți sau suferi.
Atacul de panică este frica strânsă, comprimată la fel ca un arc care încearcă să se extindă, să iasă afară. Frica strigă: „Observă-mă! Exist! Nu mai poți să mă împingi înăuntru. Nu te lupta cu mine, ci conștientizează-mă și trăiește-mă în cele din urmă. Acceptă partea ta slabă ca parte a personalității tale”.
Nimic nu slăbește o persoană mai mult decât lupta cu propriul sine. Cu toate acestea, pentru a conștientiza și trăi acele emoții care au fost închise timp îndelungat în închisoare, pentru a-ți permite să fii atât puternic, cât și slab – pentru a integra părțile proprii ale personalității într-una singură, adesea este necesar ajutorul unui specialist.
Mecanismul descris al apariției atacurilor de panică nu este, fără îndoială, universal pentru toate cazurile de atacuri de panică, dar este întâlnit foarte des.
Articolele de pe revistasufletului.net sunt destinate doar scopurilor informative și educative și nu înlocuiesc consultările medicale profesionale, diagnosticul sau tratamentul. Consultați întotdeauna medicul cu privire la orice întrebări care pot apărea legate de starea dumneavoastră de sănătate.
