Kant nu poate fi numit credincios, dar nici ateu nu a fost. Kant nu neagă existența Lui Dumnezeu, dar consideră că nu este posibil să se demonstreze existența lui prin rațiunea umană. Este cunoscut faptul că filosoful german a respins toate cele cinci dovezi ale existenței Lui Dumnezeu formulate de Toma d’Aquino. Cu toate acestea, în lucrarea sa “Critica rațiunii practice“, Kant a formulat o demonstrație morală a existenței Creatorului. Despre aceasta va fi vorba în acest articol.
“Omul nu ar putea fi liber dacă ar avea doar un corp”
Astfel, Kant începe demonstrația existenței Lui Dumnezeu cu o concluzie bine cunoscută: totul în lume are o cauză. Legea cauzalității este una dintre legile fundamentale ale creației. Esența sa constă în faptul că întotdeauna există o cauză care generează acțiuni ulterioare. Totul este supus acestei legi.
Prin urmare, dacă presupunem că fiecare acțiune a noastră are propria sa cauză, atunci nu trebuie să răsplătim persoana pentru fapta eroică sau să o pedepsim pentru crimă, ci “cauza” care a generat acțiunea respectivă. Cu toate acestea, spre deosebire de acest lucru, nu aducem acuze zăpezii care se află pe stradă și împiedică circulația. Nemulțumirea va fi îndreptată către muncitorul de la întreținerea străzilor, care, dintr-un motiv oarecare, nu și-a îndeplinit responsabilitățile și nu a curățat strada.
Deci, în acest caz, muncitorul acționează liber – poate să facă o anumită acțiune sau alta. În schimb, zăpada nu poate face asta. Pe de altă parte, dacă observăm acțiunile oamenilor, putem descoperi motivele pentru care iau anumite decizii. Cu toate acestea, indiferent de asta, fiecare om are timp înainte de a întreprinde orice acțiune, timp care îi oferă posibilitatea de a face o alegere liberă și de a lua o decizie sau alta. Asta este ceea ce se numește libertate.
Cu alte cuvinte, acolo unde lipsește libertatea, lipsește și responsabilitatea, nu există nici drepturi, nici moralitate. Astfel, Kant susținea că a nu recunoaște libertatea umană este același lucru cu a respinge întreaga moralitate.
Mai departe, Kant argumentează că omul nu ar putea fi liber dacă ar avea doar un corp. În acest caz, am fi supuși legilor stricte ale creației și am acționa conform cum ne-ar cere ele. Dar faptul libertății umane este evident, spunea Kant. Dacă acest lucru este adevărat, atunci în om trebuie să existe un element nematerial, care să nu depindă de legile creației. Această parte este sufletul.
Imortalitatea sufletului și existența unui standard moral
Faptul libertății umane îl conduce pe Kant la noi reflecții. Dacă omul ar avea doar un corp și nu ar avea libertate, atunci moralitatea ar lipsi. Dar, bazându-se pe existența libertății, gânditorul ajunge la concluzia că omul are în sine moralitatea, care stă la baza naturii sale interioare. Kant numește această moralitate autonomă.
Desigur, fiecare dintre noi poate oferi multe exemple în care oamenii fac fapte bune pentru că obțin un beneficiu material în schimb. Dacă oamenii nu ar face acest bine, ar suporta responsabilitatea și pedeapsa.
Cu toate acestea, fiecare dintre noi cunoaște și alte exemple în care oamenii acționează din motive interioare. De exemplu, când o persoană decide să salveze pe cineva de la moarte și își pierde propria viață în proces. Ce îl determină să facă o astfel de acțiune? Cel care salvează înțelege că se expune unui mare risc. Astfel de acțiuni sunt explicate doar prin prezența unei surse interioare a comportamentului moral în om, spunea Kant. Astfel, moralitatea autonomă există în fiecare dintre noi ca un program de bază înnăscut, activat instinctiv.
Prezența moralității autonome în om îl conduce pe Kant la concluzia că sufletul este nemuritor. Filosoful ajunge la această concluzie astfel: programul nostru pe care îl avem din naștere (pe care îl numim conștiință) ne dictează mereu cum ar trebui să acționăm în conformitate cu un anumit standard moral comun. Însă pot cerințele programului nostru interior să ne impună să acționăm într-un anumit fel, dacă sufletul uman este muritor și imperfect? Cu siguranță, nu. Prin urmare, potrivit cuvintelor lui Kant, existența unui standard moral implică și imortalitatea sufletului uman.
În cele din urmă, Kant ajunge la principala sa demonstrație. Programul nostru interior (conștiința) nu ne îndeamnă doar să aducem bine în această lume, ci și să avem un simț al dreptății. Acest sentiment există în fiecare om. Dar mereu triumfă dreptatea în viață?
Kant a observat că, dacă dreptatea nu este atinsă în viața pământească, atunci ea se realizează dincolo de granițele lumii noastre. De aici putem presupune existența unei ființe care se ridică deasupra lumii noastre. Această ființă nu este doar Creatorul acestei lumi, ci și sursa normelor morale. Astfel, Kant ajunge la concluzia că dreptatea există doar în prezența Creatorului. Iar sentimentele noastre pe care le primim la naștere îndreaptă acțiunile omului.
Desigur, chiar și argumentația morală a lui Kant a fost supusă criticilor, ceea ce confirmă din nou ideea filosofului că nu este posibil să demonstrezi existența Lui Dumnezeu cu rațiunea umană. În același timp, Kant însuși spunea că există două lucruri care îl conving de existența Lui Dumnezeu – cerul înstelat deasupra capului și legea dreptății din interiorul nostru.
