Toate persoanele experimentează o formă de pierdere a memoriei legată de incapacitatea de a-și aminti evenimentele din copilărie.
Este aproape imposibil să-și amintească în detaliu viața lor din primii 3-4 ani. De ce apare această amnezie infantilă?
Funcția de protecție
De ce nu-și amintesc oamenii anii lor din copilărie, acest lucru a fost investigat încă de la începutul secolului XX de către psihologul austriac, psihiatru și neurolog Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei. După numeroase cercetări, el a ajuns la concluzia că acesta este un aspect al naturii umane care activează un mecanism de apărare psihică.
Copilul sub vârsta de 7-8 ani este practic lipsit de apărare, dependent de circumstanțe și de mediul care îi asigură supraviețuirea. Riscul de a suferi vătămări fizice sau psihice, de a muri, din momentul nașterii până la vârsta menționată, este extrem de mare.
Prin urmare, pentru a-și proteja psihicul, personalitatea omului rămâne tot acest timp la nivelul unei percepții subconștiente a realității, ceea ce înseamnă că nu există posibilitatea de a înțelege cu adevărat ce i se întâmplă și deoarece evenimentele nu sunt înțelese, ele nu sunt memorate.
Astfel, fenomenul amneziei infantile are un caracter evolutiv natural, legat de funcția de protecție a sănătății psihice a omului. Această formă de amnezie împiedică conștientizarea vulnerabilității vieții copilului și blochează amintirile, astfel încât să nu poată provoca daune psihicului său în viitor, în cazul în care în copilărie au avut loc evenimente traumatizante sau chiar mai multe.
Creier subdezvoltat
Mulți neurofiziologi au încercat, de asemenea, să înțeleagă cauza amneziei infantile, investigând structura creierului, în special a hipocampului, care este responsabil de “transportul și arhivarea” amintirilor umane.
Funcționarea părților sale pereche, situate în lobii temporali mediali ai creierului, a fost studiată timp îndelungat de neurobiologii canadieni Paul Frankland și Sheena Josselyn de la Universitatea din Toronto.
Pe baza diferitelor experimente, ei au concluzionat că dezvoltarea rapidă a multor noi conexiuni neuronale în regiunile tinere și în dezvoltare activă ale creierului blochează accesul la amintiri mai vechi.
Cu alte cuvinte, creșterea rapidă a neuronilor provoacă “suprapunerea” lor unii peste alții, astfel încât partea creierului care stoca cele mai vechi amintiri devine inaccesibilă, fiind acoperită de noi straturi de țesut.
De asemenea, conform cercetătorilor canadieni, copiii mici au cortexul prefrontal al creierului subdezvoltat, care este responsabil pentru amintirile pe termen scurt. Apoi, dezvoltarea ulterioară a acestuia, precum și creșterea “blochează” accesul la informațiile mai vechi.
În timp, neurogena încetinește, hipocampul atinge dimensiunile sale normale, iar amintirile mai vechi sunt fragmentar răspândite în “colțurile” întregului cortex cerebral. De aceea, uneori, fragmente din copilărie nu pot fi adunate într-o coerentă, chiar dacă în trecut, acestea au fost, probabil, evenimente complexe.
Incapacitatea de a vorbi
Specialiștii care studiază amneziea infantilă s-au confruntat de multe ori cu persoane care aveau amintiri fragmentare, dar clare din perioada lor de 2,5-3 ani, ceea ce părea foarte neobișnuit. Dar, de asemenea, a fost surprinzător faptul că alte persoane puteau să-și amintească din copilărie doar ceea ce privește cronologia apropiată de începutul școlii.
Cercetătorii de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, doctorul Gabriel Simcock și profesorul de psihologie Harlene Hayne, au publicat în 2002 un studiu academic comun în revista “Științele Psihologice“. Ei au descoperit că amintirea evenimentelor de către copii este strâns legată de abilitățile lor de vorbire.
Cu toate acestea, copiii încep să vorbească la vârste diferite. Unii copii pot construi propoziții complete până la vârsta de 3 ani, în timp ce alți copii, în special băieții, încep să vorbească în propoziții complete doar la 5-6 ani.
Prin urmare, primele amintiri ale acestor adulți variază în funcție de perioada copilăriei lor. Potrivit cercetătorilor din Noua Zeelandă, doar cunoașterea adecvată a limbii poate face un copil să realizeze ceea ce se întâmplă în viața sa și să păstreze acele evenimente în amintirile sale.
Cultura și influența părinților
Faptul că primele amintiri din copilărie sunt legate de limbă a fost confirmat și de doctorul în psihologie de la Universitatea Cornell, Zi Wang. Cu toate acestea, după ce a intervievat mai mult de 200 de studenți din institutul său de învățământ, ea a observat alte lucruri interesante.
Se pare că la oamenii cu diferite culturi și cu limba maternă diferită, datarea celor mai vechi amintiri variază. Cercetătoarea de la Universitatea Cornell a descoperit că, în medie, primele amintiri pe care le puteau evoca americani se referau la un moment cu 6 luni mai devreme decât amintirile colegilor lor de origine chineză.
Cu toate acestea, tinerii care vorbeau limba engleză descriau în mod elaborat momentele emoționale și imaginile din copilărie, în timp ce cei de origine chineză relatau fapte clare și semnificative notate cu unul sau două caractere chinezești.
Cu toate acestea, doctorul Zi Wang consideră că diferența constă și în modul în care părinții le-au prezentat acele evenimente copiilor lor. Ea susține că în culturile orientale tradiționale, amintirile copilăriei nu au o importanță deosebită, iar părinții puneau accentul pe memoria copiilor doar pentru ceea ce considerau necesar.
În schimb, poporul maori din Noua Zeelandă, de exemplu, valorizează foarte mult trecutul lor în aspectul lor cultural. Din acest motiv, copiii lor își amintesc bine ceea ce li se întâmpla începând cu vârsta de 2,5 ani, și asta aproape în fiecare lună sau chiar săptămână.
Totul se datorează faptului că societatea lor cere membrilor săi să păstreze orice amintiri despre trecut. Reprezentanții generațiilor mai în vârstă din această etnie cunosc orice eveniment din viața lor de-a lungul secolelor și încearcă să transmită informații importante copiilor lor, dar pentru aceasta trebuie să fie capabili să memoreze bine.
