Ceea ce simtim este intotdeauna adevarat? Ceea ce gandim in relatia cu lumea ce ne inconjoara poarta intotdeauna pecetea adevarului? De ce ne lasam atat de puternic antrenati de simturi, de ce nu ne putem sustrage respingerii pe care o simtim intr-un moment sau altul, de ce ne domina atractia pentru ceva sau cineva, cum se face ca frica ne devasteaza si ne controleaza in anumite momente?
Cum se face ca uneori ne dau tarcoale invidia, gelozia, nemultumirea, neancrederea, tristetea si multe alte trairi, iar noi avem incredere absoluta in ele si ne lasam coordonati de ele, ne lasam reactiile ghidate de ele si, mai ales, gandim ca sunt reale? Ele sunt reale cu adevarat? De unde vin astfel de trairi, care este sursa lor si cum se face ca noi devenim un fel de sclavi ai acestor trairi, crezand in ele ca intr-o instanta a adevarului absolut?
Religia ne sfatuieste sa nu avem incredere deplina in simturi si nici in visele de noapte, nici in vedenii, fie si daca ele par stralucitoare, caci in simturi, in vise si in vedenii se pot ascunde capcane; in fiecare dintre ele ar putea fi ascunsa siretenia ”celui rau”. Daca oamenii pot urma acest sfat intelept inseamna ca isi pot pune la indoiala propria gandire si simtire, iar asta-i ajuta sa se poata opri de la actiune distructiva sau autodistructiva atunci cand o ”traire” negativa le apare, fie in relatia cu un stimul direct, venit din lume, fie in relatia cu propriile perceptii.
Neancrederea in simtirea proprie ar fi echivalentul unei autoterapii puternice, care il ajuta pe om sa-si schimbe reactiile distructive sau autodistructive, sa fie ceva mai stapan pe sine si sa inteleaga ca trairile sale sunt demne de incredere in anumite conditii. Emotiile care ne fac sa ne simtim plini de bunavointa, de rabdare, de acceptare, de iubire, de compasiune, cele care ne imbie sa intelegem, sa daruim, sa percepem frumusetea si sa fim mai buni nu vin din noi pe nepusa masa; ele sunt consecinta automata a unui fel de a fi gandit, simtit, a fi reactionat si actionat in trecut, avand ca motivatie valorile capabile sa sprijine viata.
Invers, obiceiul de a ne fi focalizat mintea negativ in trecut, de a fi selectat doar partea rea a lucrurilor, de a fi respins, de a fi urat, de a fi negat sau a fi dispretuit face ca noi sa inregistram in subconstient programe negative sau ”simtiri”, ce vor aparea automat in relatia cu stimuli din lume sau numai din propria minte. De aceea, ceea ce simtim nu ne arata neaparat ca simtirea este adevarata, nu inseamna ca ea ne dezvaluie realitatea, nu inseamna nici macar faptul ca noi vedem in mod corect si real situatia din fata noastra, cat percepem asa cum ne-am programat si reactionam asa cum am fost obisnuiti sa reactionam in trecut de cate ori o situatie a iesit din scenariul asteptat de mintea noastra
. Asta inseamna ca nu putem avea incredere in ”simturi”, in mod special atunci cand sunt chinuitoare si negative, caci ele ne tradeaza obisnuinta de a focaliza negativ mintea proprie, de a reactiona negativ si a actiona la fel. Ne-am programat negativ in trecut si ceea ce simtim poate fi semnul ca suntem victimele unui program pe care tot noi l-am creat. Vestea buna este aceea ca ceea ce cream noi poate fi schimbat, dar niciodata fara a fi constienti si fara a pune atentia constienta la treaba.
Atentia constienta trebuie sa stie, in primul rand, tocmai ceea ce spunem aici si anume faptul ca ceea ce simtim negativ nu este o expresie a adevarului, nici un semn ca vedem corect ceea ce se intampla in realitatea imediata. Dimpotriva, obisnuinta de a focaliza negativ mintea ne intuneca viziunea si capacitatea de a percepe adevarul si, in stadiile avansate de manifestare a programului negativ, reactia noastra se produce automat, de parca ar fi ghidata de o alta forta.
Forta acelei trairi nu-i picata din cer, ci-i doar modul nostru de a gandi, a reactiona si a actiona in trecut, adica un obicei sau un program. Daca suntem furiosi de felul nostru, atunci sa reactionam in fata oricarei provocari altfel decat eram obisnuiti, sa gandim altfel, sa actionam diferit e sansa pe care ne-o dam noua insine incetul cu incetul pentru a simti altceva, poate iubire, poate bucurie, poate frumusete, speranta sau incredere in noi insine.
