Uneori, cauza oboselii este evidentă: poate ai petrecut prea multe ore la birou sau poate ai un bebe, iar din această cauză trebuie să te trezești mereu în timpul nopții. Cu toate acestea, unele persoane se simt obosite și nu știu care e cauza acestui lucru. Dacă te întrebi des: “De ce sunt mereu obosit?”, atunci acest articol este pentru tine.
De ce ești mereu obosit?
1. Somn insuficient
Toți știm că lipsa somnului duce la oboseală, dar știi că mulți oameni nici măcar nu realizează că nu se odihnesc suficient pe timp de noapte?
Un adult între 18 și 60 de ani are nevoie de cel puțin 7-8 ore de somn în fiecare noapte. Din păcate, 1 din 3 oameni doarme mai puțin decât este necesar pentru ca organismul să își ,,reîncarce bateriile”. Lipsa somnului nu numai că duce la oboseală, dar îți afectează și sănătatea.
2. Alimentație neadecvată
Alimentația ta are un impact semnificativ asupra stării tale de bine. O alimentație slabă în nutrienți te va face să te simți epuizat, la fel ca și consumul excesiv de alimente procesate și zahăr.
Corpul tău are nevoie de vitamine și minerale variate pentru a produce neurotransmițători care reglează somnul, deci nu uita să mănânci multe legume și fructe.
Consumul de dulciuri și alte alimente nesănătoase poate oferi un impuls energetic scurt, dar când acesta va trece (și va trece destul de repede), te vei simți din nou obosit pentru că nivelul de glucoză din sânge va scădea.
3. Stil de viață sedentar
Ai putea crede că lipsa mișcării economisește energie, dar te înșeli. Mișcarea este o modalitate excelentă de a combate oboseala.
Nu trebuie să faci sport ore în șir. Studiile au arătat că 20 de minute de exerciții fizice moderate au un efect energizant asupra corpului. Oamenii care petrec mai mult timp în fața calculatorului pe parcursul zilei, de obicei, dorm mai rău.
4. Stres cronic
Din când în când, toți ne confruntăm cu situații stresante. Poți simți presiunea la locul de muncă, să ai probleme în relații sau să te îngrijorezi cu privire la situația financiară.
Stresul afectează negativ somnul și nu numai pentru că grijile tale te pot împiedica să adormi. Peste 40% dintre adulți spun că adorm greu sau dorm rău în perioadele de stres.
5. Probleme de sănătate
Ce poți face dacă ai încercat să duci un stil de viață sănătos, dar tot te simți epuizat? Ai putea avea o problemă de sănătate nedepistată.
Următoarele afecțiuni pot cauza oboseală persistentă. Programați o consultație medicală dacă bănuiți că aveți o problemă de sănătate:
Anemie: Pacienții cu anemie au un nivel scăzut de eritrocite, ceea ce afectează circulația normală a oxigenului în întregul corp, lucru care duce la oboseală, slăbiciune și alte simptome, inclusiv dureri în piept.
Sindromul oboselii cronice: cunoscut și sub numele de encefalomielită mialgică, este caracterizat de o oboseală extremă care durează cel puțin 4 luni. Persoanele afectate adesea raportează și alte simptome, cum ar fi dureri articulare, dureri musculare și probleme gastro-intestinale.
Depresie: Lipsa de energie și scăderea motivației generale sunt unele dintre cei mai comune simptome ai depresiei, la fel ca și dificultățile de concentrare și sentimentul general de gol sau tristețe.
Diabet: Persoanele care suferă de diabet se simt obosite pentru că organismul lor nu poate utiliza glucoza, una dintre principalele surse de energie a corpului. În afară de oboseală, simptomele includ sete excesivă, tulburări de vedere și pierdere în greutate, sau, uneori, creștere în greutate.
Apneea de somn: această condiție duce la îngustarea căilor respiratorii în timpul somnului, perturbând respirația și furnizarea de oxigen. Semnul clasic al apneei de somn este un somn întrerupt, care duce la oboseală în ziua următoare. Sforăitul este un indicator comun al acestei condiții.
Boala tiroidiană: Nivelurile scăzute de hormoni tiroidieni (“hipotiroidism”) duc la oboseală, slăbiciune, creșterea în greutate, temperatură scăzută a corpului și constipație. Acest lucru se datorează faptului că hormonul tiroidian reglează metabolismul corpului. Dezechilibrul provoacă o serie de simptome fizice și psihologice.
Cum să scapi de oboseală și să te simți mai energic
Iată 7 sfaturi care te vor ajuta să dormi mai bine și să te trezești mai energic în fiecare zi:
1. Pauze de relaxare pe timpul zilei
2. Alimentație sănătoasă
3. Beți mai puțină cafeină
4. Stați mai mult la soare
5. Exerciții fizice
6. Stați mai puțin pe telefon
Articolele de pe revistasufletului.net sunt destinate doar scopurilor informative și educative și nu înlocuiesc consultările medicale profesionale, diagnosticul sau tratamentul. Consultați întotdeauna medicul cu privire la orice întrebări care pot apărea legate de starea dumneavoastră de sănătate.