A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi…

Publicitate

Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. E şi aceasta o formă de orgoliu. Şi, încă, una deghizată, ipocrită, care arborează umilinţa. […] Dar n-am fost prea departe uneori de uşurinţa de a pretinde că defectele au fost şansa mea, că tot ce am făcut mai bun, dacă am făcut, se datorează nu neapărat calităţilor, ci defectelor mele.

Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.

Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândru de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.

Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corect sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante.

Publicitate

Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.

De un lucru sunt totuşi sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovat, şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabil de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi.

Viata ca o coridă – Octavian Paler

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Se spune că timpul vindecă orice rană,însă te poate face să uiți dragostea vieții tale?

Publicitate

Nu toate poveștile de iubire se termină cu o nuntă de basm și cu cei doi trăind fericiți până la adânci bătrâneți. Pentru mine, dragostea înseamnă doar suferință, nopți scăldate în lacrimi și scurte momente de fericire atunci când îi auzeam glasul.

Cât de mult tânjesc să-l țin de mână,să-l sărut,să-l îmbrățișez și să văd în ochii lui că mă iubește! Însă știu că nu voi avea parte niciodată de aceste clipe magice,deoarece el nu simte nimic pentru mine.

Primul fior al dragostei

Ne știam de mici copii,bunicii noștri fiind vecini,iar dacă la început eram colegi de năzbâtii,încet,încet am devenit buni prieteni. Cu câtă nerăbdare așteptam vacanțele sau sfârșiturile de săptămână pentru a-l revedea…. Dacă fetele de vârsta mea aveau cea mai bună prietenă,eu îl aveam pe Andrei,cu care puteam să discut orice. Poate că-l iubeam încă de pe atunci,dar nu știam la acea vârstă ce înseamnă asta. Anii au trecut,noi ne-am maturizat,iar vizitele la bunici au devenit din ce în ce mai rare. Chiar dacă mi-am făcut un grup nou de prieteni la liceu,nu rare erau ocaziile în care gândul îmi zbura la el,întrebându-mă ce face în acele momente. Anii au trecut,timp în care nu ne-am mai întâlnit,dar de la bunici am aflat că a urmat un liceu cu profil economic și că a plecat spre Capitală la facultate.

Întâlnire peste ani

Într-un sfârșit de săptămână,am mers să-i vizitezi pe bunici,iar în timp ce vorbeam cu bunica,ea m-a întrebat:„Nu vrei să-l vezi pe Andrei? Este și el la bunica lui și chiar vroia să știe ce mai faci.“Doar când i-am auzit numele,am simțit că inima începe să-mi bată mai repede,iar atunci când l-am revăzut parcă mi s-au tăiat picioarele. Se schimbase foarte mult,adolescentul firav devenind un tânăr chipeș,cu ochi pătrunzători. Am stat de vorbă câteva ore,depănând amintiri și povestind tot ce ni se întâmplase în anii în care nu ne-am mai văzut. La final am făcut schimb de numere de telefon,promițând că vom păstra legătura. Din acea zi,gândul mi-a fost numai la el și număram orele până când aveam să vorbim din nou. Ne-am revăzut cu diverse ocazii și mi-am dat seama că ceea ce simt era mai mult decât o simplă prietenie,eram îndrăgostită de el. Știam că între noi este o legătură specială și așteptam mereu ca el să facă primul pas și să-mi mărturisească ce simte pentru mine.

Publicitate

Iluzii zdrobite

Într-o zi,m-a sunat ca de obicei și am simțit în glasul său o bucurie aparte. Mi-a zis că o să vină la bunici cât de curând și m-a întrebat dacă o să fiu și eu acolo. Cu câtă speranță am așteptat acel moment,convinsă fiind că este ziua în care-mi va spune că mă iubește! Cât de tare m-am înșelat! El nu era singur,iar pe tânăra de lângă el mi-a prezentat-o ca fiind prietena lui. Toate speranțele și visele mele s-au transformat în scrum! Nu eu eram aleasa inimii lui,nu pe mine mă ținea de mână și-i zâmbea complice. Cu greu m-am abținut să nu plâng,să nu-i strig că mi-a frânt inima și că eu îl iubesc mai mult decât ea. Am plecat de la întâlnire răvășită și am refuzat să răspund întrebărilor celor dragi,nedumeriți de ce se întâmplă cu mine.

Încă îl mai iubesc

Au fost nopți în care am plâns fără încetare și cel mai rău lucru este că nu am putut să-i reproșez nimic. El nu era vinovat că nu-mi putea răspunde la sentimente,însă nu pot să nu-mi acuz lașitatea. Poate dacă nu aș fi fost atât de convinsă că și el mă iubește și aș fi îndrăznit să-i spun mai demult ce simt pentru el,situația ar fi fost alta. Poate că relația noastră ar fi avut o șansă,iar eu nu aș fi privit cu ochii în lacrimi cuplurile care se țin de mână pe stradă. Nu l-am mai sunat și după câteva încercări în care nu i-am răspuns la telefon a încetat să mă caute și el. Poate și-a dat seama de cât de mult țineam la el sau poate este fericit în noua relație,însă chiar dacă suntem departe unul de celălat,eu nu-l pot uita. Îl caut din priviri în persoanele de pe stradă și-mi este dor să-i aud iar glasul,să râd la glumele lui și să-i spun tot ce am pe suflet. Eu încă mai sper,deși nu știu exact ce anume. Încerc să nu mă mai gândesc la el,dar uneori doar numele lui mă face să mă înfior. Se spune că timpul vindecă orice rană,însă te poate face să uiți dragostea vieții tale?

Daniela B,Galați

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet