A doua tinerețe reprezintă perioada maturității târzii, când știm cu adevărat ce vrem și când nu ne mai pasă decât de noi înșine.
După momentul pensionării, majoritatea oamenilor trec printr-o perioadă grea. În care se simt inutili, dați la o parte. Nu e și cazul Marianei. Ea privește acum viața cu alți ochi și profită la maximum de fiecare clipă.
„Nici nu îmi vine să cred că au trecut atâția ani și nu-mi dau seama când… Parcă e totuși nedrept să te simți ca la 17 ani și, atunci când te privești în oglindă, să vezi un om în vârstă, peste care timpul s-a scurs fără milă.
Pentru mine, primul șoc, menit să mă trezească la realitate, a fost abia anul trecut, când nepoata mea, fiica fiicei mele, a anunțat că se căsătorește. Avea 23 de ani. Nu era prea devreme. Dar abia atunci am realizat cât de bătrână sunt eu pentru cei din jur.
Vârsta reală e cea pe care o simți
Mi-a plăcut întotdeauna să mă îngrijesc, să fiu cât mai prezentabilă, așa că niciodată nu mi-am arătat vârsta reală. Iar felul meu de a fi nu mi-a trădat niciodată anii. Soțul meu, Dumnezeu să-l odihnească, era foarte mândru de mine.
De aceea, nu am vrut să fiu ca restul lumii nici la bătrânețe. E drept că, după ce el s-a stins și odată cu ieșirea mea la pensie, am trecut printr-o perioadă destul de dificilă. Dar tot atunci mi-am propus să nu fiu o povară pentru copii. Prin urmare, am început să călătoresc. Orice excursie era un prilej de bucurie.
Așa am cunoscut multă lume, printre care și doamne care lucrau ca menajere în Italia. Prin intermediul lor, am plecat și eu în străinătate, să am grijă de doi bătrâni. Nu zic că ar fi ușor. Nu e deloc. Dar sentimentul că poți ajuta pe cineva neputincios, că ești util la o vârstă la care alții abia se mișcă, te înalță și îți dă puteri nebănuite.
La a doua tinerețe, numai dacă vrei ajungi bătrân
Acum, la a doua tinerețe, sunt străbunică. Și sunt foarte mândră de asta. Uneori glumesc și spun că abia aștept să-mi crească strănepotul mare, să mergem împreună la discotecă, la sfârșit de săptămână.
Eu asta aș face mereu. Ador să dansez, să mă plimb, să fiu înconjurată de multă lume, de tinerețe. Probabil că așa mi-am și căpătat energia asta și pofta de viață. Numai că, din păcate, cei din jur nu privesc cu ochi buni o asemenea atitudine.
Sunt destui care șoptesc «o caută moartea pe-acasă și ea…», dar mie nu-mi pasă. Ba chiar mă bucur că Dumnezeu mi-a dăruit luciditate, minte întreagă și sănătate, ca să-mi pot trăi fericită ultima parte a vieții. Căci mulți se roagă să aibă anii tinereții cu înțelepciunea vârstei a treia și nu au parte de așa ceva. Eu una măcar încerc.
Am reușit să văd locuri multe, să cunosc oameni deosebiți, să trăiesc experiențe de neuitat. Iar acestea sunt cele mai importante averi ale unui om. Căci nu luăm cu noi nimic pe lumea cealaltă, ci numai amintirile, pe care nimeni nu ni le poate fura.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
