“Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:18). Nu Iisus ca om a luat crucea asupra Sa. Așa a fost voia Tatălui Său Dumnezeu. Iisus Hristos a acceptat liber și de bună voie calea pregătită pentru El, dar cu ce groază a dăruit El viața aceasta.
Cum moare Iisus pe Cruce? Adesea nici nu ne gândim că Mântuitorul moare ca om. Nu cu divinitatea Sa nemuritoare, ci cu trupul Său viu și uman. Moare groaznic, încet și dureros. Și se dăruiește pentru această suferință fără nici o reproșare.
Evangheliștii au păstrat cuvintele lui Iisus pe cruce, care sunt o învățătură importantă pentru noi:
Prima.
“Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.” (Luca 23:34).
El s-a rugat pentru războinicii care Îl răstigniseră și pentru toți oamenii. Această rugăciune reflectă dragostea. Domnul iubește pe fiecare dintre noi și se roagă Tatălui Său Ceresc pentru noi – și pentru cei care cred în El, împlinind poruncile. Și pentru toți cei care din neștiință sau intenționat prin păcatele lor Îi cauzează răni. El este milostiv și bun cu toți oamenii, chiar și cu ucigașii răi.
A doua.
“Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:43).
Aceasta a fost răspunsul Mântuitorului la cuvintele tâlharului răstignit lângă El: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.“. În mod neașteptat, tâlharul s-a răzgândit și a crezut în Domnul.
Acest răspuns al Domnului ne face să înțelegem că oricât de departe s-ar îndepărta omul de Domnul, chiar dacă întreaga lui viață nu a fost credincioasă Lui Dumnezeu, oricât de mare ar fi fost păcatul lui, Domnul nu îl va respinge niciodată și întotdeauna îl va ierta, dacă omul se întoarce la El cu pocăință și iubire.
A treia.
“26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! 27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.” (Ioan 19:26-27).
Astfel, Iisus Se adresează Mamei Sale și ucenicului Său iubit, Ioan Botezătorul, și Îi încredințează Maica Sa Preacurată spre grijă ucenicului iubit, iar ucenicului Său – Maica Lui Dumnezeu. Și, de asemenea, tuturor oamenilor – credincioși și necredincioși Lui – iubirii și mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria.
A patra.
Aici Hristos strigă: “Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46).
În afara insultelor, scuipărilor, renunțării și trădării de pe Cruce, Iisus trece prin cea mai cumplită încercare, pe care o poate întâmpina omul – sentimentul abandonării de către Dumnezeu, sentimentul că Dumnezeu Tatăl nu-L aude. Și Domnul, trecând prin această suferință, devine unul dintre noi. Și trebuie să ne amintim că numai pentru mântuirea noastră Hristos a acceptat această încercare.
A cincea.
“După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.” (Ioan 19:28), spune Iisus.
El nu cere doar apă. Domnul a urcat pe Cruce pentru că setea mântuirii oamenilor îl copleșea. Setea ca suferințele Sale să se reflecte în inimile noastre. Ca oamenii să împărtășească și să răspundă la suferința, tristețea și rugăciunea Sa.
A șasea.
“Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.” (Ioan 19:30).
Se încheia misiunea Sa pământească. Se încheia tot ceea ce i-a fost pregătit să treacă – calea suferințelor pământești. Începea gloria Sa cerească. Domnul a trecut prin aceste chinuri și încercări pentru mântuirea oamenilor și acum această mântuire s-a “săvârșit”.
A șaptea.
“Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.” (Luca 23:46).
Cu aceste cuvinte, Iisus Se adresează Tatălui Său Ceresc. După suferința abandonării divine, El se împacă cu Dumnezeu. El moare cu un sentiment de încredere și dragoste față de Tatăl Său.
Amintindu-ne de moartea chinuitoare a Lui Iisus Hristos pe Cruce, trebuie să înțelegem că Domnul este aproape de noi, indiferent cât de departe suntem de Dumnezeu. Indiferent cât de mult ne abatem de la poruncile Sale, El ne va iubi întotdeauna. Așa cum a iubit pe Maica Domnului, pe ucenicii Săi și pe toți oamenii, indiferent de relația lor cu El.
În fața persecuției, umilinței, insultelor și a mii de alte lucruri care sunt mult depărtate de gândul morții, trebuie să privim pe cei care ne rănesc, să ne întoarcem cu sufletul la Dumnezeu și să-I cerem să-i ierte. Pentru că ei nu știu ce fac. Trebuie să ne amintim întotdeauna că Domnul nu ne va părăsi niciodată.
Gândul la Dumnezeu care moare ne străpunge sufletul, poate de aceea priveliștea crucii este atât de înfricoșătoare?
