„Nu iti fie rusine sa lacrimezi; avem dreptul de a fi tristi. Lacrimile sunt apa, iar florile, copacii si fructele nu pot creste fara apa. Dar trebuie sa fie si raze de soare. O inima ranita se va vindeca in timp, si atunci cand o face, memoria si dragostea pentru cei pierduti se instaleaza pentru a ne proteja.” ― Brian Jacques
Plangem adesea. Uneori lacrimile nu mai pot fi stavilite indiferent de forta psihica prin care iti comanzi sa te opresti. Se pravalesc mai tare pe obraji, eliberand cu ele tensiuni si multa energie.
‘Lacrimile sunt istorisirea durerii’, citeam candva. Si asa este. Atunci cand cuvintele sunt prea lipsite de putere sa vorbeasca despre cele ce sunt in sufletul tau, lasi lacrimile sa spuna. Din pacate, de cele mai multe ori, suntem chiar stigmatizati si invinuiti pentru ele… Suntem acuzati de slabiciune, cand de fapt lacrimile ne fac mai puternici.
„Lacrimile sunt cuvinte pe care inima nu poate sa le rosteasca” – Anonim
Ce se intampla cu noi, cu trupul nostru, atunci cand plangem? Plansul este un proces mult mai complicat decat ne-am putea imagina. Si da, stim foarte bine ca lacrimile tasnesc nu doar atunci cand traim emotii foarte puternice.
De fapt, exista trei tipuri diferite de lacrimi. Lacrimile care tin ochii umezi constant si ii protejeaza impotriva factorilor externi daunatori. Ele isi fac aparitia si atunci cand ne intra „ceva in ochi”. Lacrimile reflex sunt produse atunci cand ochii sunt iritati, asa cum se intampla cand taiem ceapa. Iar al treilea tip de lacrimi sunt cele care apar ca o reactie la un stimul emotional foarte puternic.
Oamenii de stiinta au descoperit si faptul ca, in functie de tipologia lor, lacrimile au si o componenta diferita de chimicale si hormoni. Lacrimile starnite de emotii contin un nivel mai ridicat al manganului si al hormonului prolactina ceea ce contribuie la reducerea cantitatii acestora in corp, alungand in felul acesta, sentimentul de tristete adanca. Multi oameni au descoperit ca plansul ii ajuta sa se linisteasca atunci cand sunt suparati si aceasta se datoreaza eliminarii anumitor hormoni si chimicale, prin intermediul lacrimilor.
Lacrimile emotionale au nevoie de un stimul extern. Acest stimul poate fi o sursa externa, fie durere fizica, fie durerea sufleteasca atunci cand pierzi pe cineva drag, etc… sau poate fi o sursa interna – constientizarea sensului vietii personale sau a celorlalti, de exemplu. Cand emotiile ne afecteaza, sistemul nervos stimuleaza nervul cranian, iar creierul trimite mai apoi semnale prin intermediul neurotransmitatorilor, la glandele lacrimare. Asa… ajungem sa plangem.
Glanda lacrimara produce lacrimi emotionale si lacrimi de reflex. Multi cercetatori sunt de parere ca in momente de stres maxim, corpul nostru depinde de aceasta glanda, ca ea sa elimine excesul de hormoni si chimicale, astfel incat echilibrul din corp sa fie restabilit. Exista teorii care spun ca lacrimile si plansul ar avea si o functie in comunicarea nonverbala. Ele sunt eliberate pentru a atrage atentia celorlalti ca avem nevoie de ajutor.
Cel mai citat studiu cu privire la lacrimi este cel al biochimistului William Frey. El a petrecut 15 ani ca sa studieze acest fenomen. In presa de specialitate, cercetatorul si-a castigat si porecla „expertul lacrimilor”. El a fost cel care a descoperit toate aceste lucruri interesante cu privire la tipologia lacrimilor si componenta lor.
Chiar daca plansul are aceasta uimitoare putere tamaduitoare, in mod cultural, unei jumatati din populatia Planetei, i s-a refuzat aceasta forma de comunicare. Este vorba despre barbati. Inca de mici copii, baieteii sunt invatati ca un „barbat nu trebuie sa planga”… ca un barbat trebuie sa dea mereu dovada de curaj, fara sa lasa sa se vada orice urma de emotie, fara sa lase ca durerea din suflet sa fie eliberata prin intermediul lacrimilor.
De altfel, fiecare cultura a lumii defineste momentul cand si unde avem voie sa plangem sau sa jelim. De exemplu, populatia Zuni are un obicei legat de jelirea unei persoane disparute din viata. Seful tribului permite celor care sufera dupa persoana disparuta sa planga pentru patru zile, dupa care spune ca moartea s-a petrecut acum patru ani si deci, plansul trebuie sa inceteze.
„Cerul stie ca nu trebuie sa ne rusinam de lacrimile noastre, fiindca ele sunt ploaie peste praful orbitor al pamantului, acoperind inimile noastre de piatra. Am fost mai bine dupa ce am plans – mai cu parere de rau am fost, mai bun, mai gentil.” – Charles Dickens