Chiar dacă noi credem că părem destul de convingători, corpul nostru ne va da de gol atunci când spunem o minciună. Acest lucru se întâmplă, de obicei, pentru că ignorăm limbajul corpului, acordând o atenție deplină cuvintelor și expresiilor faciale, la fel ca orice altă persoană. Psihologii cred că este mai bine să fim atenți la semnele corporale ale interlocutorului în timpul unei conversații.
Șapte moduri de a recunoaște instant o minciună:
1. Durata pauzelor de vorbire
Unele dintre cele mai frecvente semne ale unui mincinos sunt pauzele lungi în vorbe. Dacă interlocutorul se oprește mult timp sau se bâlbâie în timpul conversației, probabil că minte și se gândește cu atenție la ceea ce urmează să spună. De asemenea, sunt luate în considerare și modurile prin care trage de timp: ,,ăăăă”, „eeee”.
2. Durata expresiilor faciale
De obicei, expresiile faciale reale nu durează mai mult de 5 secunde. Dacă cineva își menține aceeași expresie mai mult de 5 secunde, cel mai probabil este falsă. Nimeni nu poate ține aceeași expresie a feței timp de 10 secunde la rând, așa că ai grijă la acest aspect.
3. Ordinea dintre emoții și cuvinte
Oamenii de știință au descoperit că întotdeauna se manifestă mai întâi emoțiile, care sunt însoțite abia apoi de cuvinte. Dacă o persoană spune mai întâi „Sunt nervos” și abia după aceea vezi o manifestare de furie, ești dus de nas.
4. Sinceritatea emoțiilor
Emoțiile reale nu sunt ușor de exprimat, așa că încercați să vă dați seama cât de sinceră este reacția interlocutorului vostru. Când emoțiile vin din inimă, mai multe părți ale feței vor arăta acest lucru. De exemplu, dacă o persoană zâmbește sincer, nu numai buzele sale se mișcă, apar și riduri în jurul ochilor, iar sprâncenele se duc automat în jos. Același lucru este valabil și pentru orice altă emoție. Dacă expresia facială este vagă, înseamnă că emoția nu a fost reală.
5. Repetițiile în vorbire
Desigur, unora le este greu să se exprime liber. Cu toate acestea, repetările prea frecvente într-o discuție pot indica o minciună. Dacă vi se repetă în mod constant ceva, poate însemna că interlocutorul încearcă să vă convingă că ceea ce spune este real.
6. Repetarea întrebărilor pe care i le pui
Alegerea cuvintelor va spune, de asemenea, multe. Dacă o persoană folosește aceleași cuvinte care au fost și în întrebare, înseamnă că nu se simte suficient de sigură și încearcă să tragă de timp pentru a găsi un răspuns bun. Repetarea întrebării înainte de a răspunde este un semn rău: mulți mincinoși folosesc această metodă pentru a a avea timp să se gândească la un răspuns.
7. Uitatul în altă direcție
Unul dintre cele mai simple gesturi ale limbajului corpului este atunci când interlocutorul evită să te privească. Pentru cei care mint aceasta este o mișcare inconștientă și destul de comună.