5 motive care demonstrează că o persoană emotivă are un suflet puternic

5 motive care demonstrează că o persoană emotivă are un suflet puternic

Publicat de Larisa Moldovan pe 26 September 2021 in Dezvoltare PersonalaLecții de viațăPersonalitatePsihologieSpiritualitate

Cea mai comună emoție, fericirea, printre altele, dă dovadă de încredere, siguranță și succes. Chiar dacă trebuie să „ne prefacem până când devine reală”, ni s-a spus că expresia fericirii este o modalitate foarte bună de a-ți face prieteni noi sau de a face impresie bună la locul de muncă.

Frica este probabil cea mai comună emoție, deoarece toată lumea a simțit-o într-un anumit grad sau altul. Tuturor ne-a fost frică de ceva la un moment dat: că ne pierdem slujba, că dragostea pe care o purtăm pentru cineva nu este reciprocă etc. Furia, care este rareori binevenită, este o altă emoție pe care unii dintre noi o trăim aproape în fiecare zi, chiar dacă nu este indicat.

Cu toate acestea, tristețea este o emoție specială. Manifestările sale externe (sprâncenele căzute, ochii triști) sunt considerate semne de slăbiciune și nesiguranță. Dar acest lucru este total nedrept. Oamenii cărora nu le este frică să-și exprime tristețea sunt de fapt mult mai sănătoși din punct de vedere mental decât cei care o suprimă.

Iată 5 motive pentru care o persoană emotivă este, de fapt, foarte puternică

1. Nu se teme de emoțiile ei

Dacă ai fi copleșit de bucurie, ți-ai ascunde zâmbetul? Desigur că nu. Dacă ai avea o zi oribilă la serviciu ai arăta acest lucru? Dacă este trist, de ce să nu plângi? Oamenii care ignoră tristețea se lipsesc de un aspect important al vieții. Tristețea sau plânsul nu sunt semne de slăbiciune, sunt semne ca ești o persoană normală și că ai sentimente. Deci, dacă ceva te supără, nu ar trebui să ascunzi acest lucru.

2. Ea înțelege proprietățile vindecătoare ale lacrimilor

Canalele lacrimale eliberează creierul și corpul de stres, anxietate, durere și frustrare. Ele curăță sufletul, îmbogățesc mintea și te ajută scapi de acumularea emoțiilor negative. Proprietățile vindecătoare ale lacrimilor sunt valabile atât pentru lacrimi de tristețe, cât și pentru lacrimi de fericire.

Oricare ar fi cazul, aveți de-a face cu emoții puternice. Menținerea acestor emoții extreme în corp poate fi foarte periculoasă atât din punct de vedere fizic, cât și moral. Lacrimile sunt benefice deoarece eliberează toxine, ajută la îmbunătățirea vederii și pot elimina 90-95% din toate bacteriile din canalul lacrimal în doar 5-10 minute.

3. Știe cât de vindecător poate fi plânsul

Câteva studii psihologice făcute recent au arătat că plânsul stimulează producerea de endorfine în creierul nostru, hormoni ai „bunăstării”, care acționează și ca analgezice naturale. Plânsul scade și manganul, o substanță chimică care poate irita creierul și corpul atunci când este expus la prea mult.

Chiar dacă probleme nu vor dispărea dacă plângi, nu există nicio îndoială că plânsul te poate scăpa complet de emoțiile negative, chiar și pentru o clipă. Acest lucru ne permite să ne calmăm, să gândim mai clar și să putem găsi o rezolvare.

4. Nu-i pasă de părerea altora

Plânsul este etichetat atât de bărbați, cât și de femei. Mulți au impresia că, dacă cineva plânge, o face pentru că este „instabilă” sau este prea slabă psihic sau , cel mai absurd, vrea să atragă atenția celorlalți.

Toate aceste etichete îndemnă oamenii să-și ascundă tristețea și dorința de a plânge. Cei care sunt triști sau plâng în public nu sunt doar curajoși, ci și activiști ai unei societăți mai sănătoase din punct de vedere emoțional.

5. Ea îi îndeamnă pe ceilalți să nu se teamă de sentimentele lor

Când ne permitem să simțim durere, încurajăm și alte persoane să empatizeze cu noi. Atunci când realizezi că nu ești singur în ceea ce crezi și simți sau chiar ceea ce faci, îți poți elibera emoțiile mult mai ușor. Cei care acceptă tristețea îi ajută pe ceilalți să facă același lucru, le arată că este un lucru normal. Este dăunător pentru sănătatea psihică să ții emoțiile în interior.

Prin urmare, plânsul nu trebuie perceput ca un semn de slăbiciune, ci ca un semn al forței interioare.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!