30 de ganduri ale inteleptului Solomon care te vor ajuta in viata

30 de ganduri ale inteleptului Solomon care te vor ajuta in viata

Publicat de Larisa Moldovan pe 15 February 2018 in CitateDe Suflet

Înţeleptul Solomon a fost rege al poporului evreu timp de aproximativ 40 de ani, din anul 971 până în 931 î.H.

A fost un rege apropiat poporului, iar atunci când oamenii săi se loveau de diverse probleme, la care nu găseau rezolvare, veneau în fața regelui pentru a-i cere sfatul.

Personajul biblic Solomon, fiul lui David, a rămas în istorie datorită înţelepciunii sale proverbiale. În ciuda unei vieţi tumultoase, povestea sa ne oferă cel puţin zece lecţii valoroase pe care le putem aplica şi în viaţa noastră.

1. Prima dintre acestea este că Dumnezeu este onorat prin perfecţiune. Respectând întocmai indicaţiile primite direct din partea lui Dumnezeu cu privire la construirea tempului, Solomon şi poporul său au putut să Îi aducă slava cuvenită lui Dumnezeu. Ori de câte ori facem ceva după maximul posibilităţilor şi talentelor noastre, Îi aducem slavă lui Dumnezeu.

2. A doua lecţie valoroasă este că înţelepciunea adevărată vorbeşte despre Dumnezeu. Primind darul acesta din partea Creatorului său, Solomon a reuşit să devină într-atât de înţelept, încât oameni din toate naţiunile îi cereau sfatul. Prin aceasta, Solomon a demonstrat că adevărata Sursă a înţelepciunii sale şi a alegerilor sale corecte era Dumnezeu.

3. A treia lecţie importantă spune că oamenii de succes trebuie să fie integri. La fel ca în cazul nefericit al exprienţei lui Solomon, oamenii sunt tentaţi să uite de Dumnezeu atunci când se bucură de succes şi prosperitate. Însă e bine ca succesul să fie însoţit cu umilinţă şi modestie.

4. Rugăciunea poate schimba vieţi. A fost nevoie de o singură rugăciune ca Dumnezeu să schimbe radical viaţa lui Solomon. De aceea, oricine se confruntă cu o situaţie incertă, dificilă, tensionată, poate să îşi ia un timp pentru rugăciune şi meditaţie.

5. Anturajul greşit corupe chiar şi cel mai bun caracter. Nici Solomon, nici noi nu suntem imuni la influenţa prietenilor noştri. Mai mult, devenim asemenea celor alături de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului.

6. Oricine ar trebui să-şi dorească să administreze bine şi corect ceea ce are. Dorinţa împăratului Solomon a fost de a judeca drept situaţiile ivite şi înţelepciunea sa a fost evidentă în numeroase ocazii.

7. Gelozia şi invidia nu sunt benefice niciodată. Dorinţa de a fi sau de a avea mai mult decât alţii nu duce decât la frământări şi tensiuni inutile, deoarece ne împiedică să ne gândim la ceea ce contează cu adevărat.

8. Loialitatea faţă de Dumnezeu nu poate fi doar pe jumătate. Atunci când Îi promitem ceva lui Dumnezeu, dar nu împlinim decât jumătate din ceea ce am promis, aceasta nu înseamnă decât că am încălcat promisiunea faţă de El.

9. A noua lecţie spune că infatuarea, despre care Solomon a scris mult în cartea Proverbelor, nu este decât ceva gol de sens, e în van. Mândria de a acumula posesiuni materiale durează doar atât cât acestea există. Însă, într-o clipă, totul poate dispărea şi vanitatea dispare ca un fum.

10. Trăieşte o viaţă completă! La sfârşitul vieţii, Solomon afirmă că totul e deşertăciune, e trecător. De aceea, este bine să apreciem fiecare zi, să nu irosim timpul pe care îl primim şi să nu considerăm că merităm tot ce avem.

Niciodată sfaturile sale nu au dat greș, iar corectitudinea a fost prima în toate alegerile sale:

1. Mândria nu dă prilej decât la ceartă, înţelepciunea se află numai la cei ce primesc sfaturi.

2. Grăitorul de rele dă pe faţă lucruri de taină, iar omul cu duhul cumpănit le ţine ascunse.

3. Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare; iar calea celor fără de lege e ca întunericul şi ei nici nu bănuiesc de ce se pot împiedica.

4. Cei înţelepţi ascund ştiinţa, iar gura celui fără de socotinţă este o nenorocire apropiată.

5. Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poți s-o faci.

6. Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuiește liniștit lângă tine.

7. Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ți-a făcut nimic rău.

8. Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept, dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi.

9. Comorile câștigate pe nedrept nu folosesc la nimic.

10 .Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile.

11. Cine vorbește mult, nu se poate să nu păcătuiască.

12. Celui rău de ce se teme, aceea i se întâmplă, dar celor neprihăniți li se împlinește dorința.

13. Fiul înţelept ascultă de învăţătura tatălui său, iar cel batjocoritor nici de mustrare.

14. Unul care dă cu mâna largă ajunge mai bogat.

15. Nici o nenorocire nu se întâmplă celui drept, pe când cei nelegiuiţi sunt covârşiţi de rele.

16. Cine-și păzește gura își păzește sufletul.

17. Înțeleptul se teme și se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat și fără frică.

18. Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde doar se vorbește este lipsă.

19. O inimă liniștită este viața trupului.

20. Un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.

21. Mai bine puțin cu dreptate, decât mult cu strâmbătate.

22. Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă.

23. Cine se bucură de o nenorocire, nu va rămâne nepedepsit.

24. Cel cu inima prefăcută nu găsește fericirea.

25. Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat.

26. Mai vrednice de credinţă sunt rănile prietenului decât sărutarile de bună voie ale duşmanului.

27. Ceea ce dă farmec unui om este bunătatea lui.

28. Băuturile tari sunt gălăgioase, oricine se îmbată cu ele, nu este înțelept.

29. O ureche geloasă aude totul şi sunetul şoaptelor nu-i scapă.

30. Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!