Tu iti cunosti valoarea ta? O poveste care te va ajuta sa iti cresti increderea in tine

Daca esti deprimat, traiesti in trecut. Daca esti ingrijorat, traiesti in viitor. Daca esti linistit, traiesti in prezent. Era o perioada in care Buddha mergea pe jos dintr-un oras in altul cu cativa dintre discipolii sai. In timp ce ei calatoreau, s-au oprit langa un lac. Buddha s-a uitat la unul dintre ucenicii lui si a spus: "Mi-e sete. Te duci tu sa imi iei putina apa din lac?" Tanarul a mers pana la lac. El a observat cum unii oameni spalau hainele in apa si, chiar in acel moment, un barbat cu o trasura a inceput sa traverseze lacul. Apa a devenit foarte tulbure. Discipolul nu a stiut ce sa faca: "Cum pot sa ma duc la Buddha cu aceasta apa tulbure si sa ii dau sa bea?" - isi spunea in gand. S-a intors la Buddha si i-a spus: "Apa este plina de noroi. Nu aveti cum sa beti de acolo." Dupa circa o jumatate de ora, Buddha a cerut aceluiasi ucenic sa se intoarca la lac si sa ii aduca putina apa de baut. Discipolul ascultator a mers inapoi la lac; de data aceasta apa era limpede. Noroiul se depusese jos, iar apa era cristalina. El a colectat putina apa intr-un vas si a mers catre Buddha. Buddha s-a uitat la apa, apoi la ucenic si a spus: "Vezi? Ai reusit sa imi aduci apa curata. Ai asteptat si namolul s-a depus pe fundul lacului. Asa este si cu mintea noastra. Cand este deranjata, trebuie doar sa avem rabdare... sa ii oferim putin timp. Lucrurile se vor aranja la locul lor. Morala: Trebuie intotdeauna sa fim rabdatori, sa fim linistit. Acesta este un proces fara efort. Atunci cand exista pace in interiorul nostru, lucrurile par altfel, mai simple, mai usor de rezolvat. Aceasta pace se extinde si in jurul nostru, in mediul inconjurator astfel incat oamenii incep sa simta si ei liniste si armonie. Citeste si da mai departe. O poveste care ne poate schimba viata. Exista o poveste veche despre o batranica al carei singur fiu a murit. In durerea ei, ea a mers la inteleptul satului si l-a intrebat: "Ce rugaciuni, ce incantatii magice trebuie sa fac pentru a imi aduce fiul inapoi la viata?" In loc sa o trimita mai departe sau de a se certa cu ea, omul sfant a spus doar atat: "Adu-mi o samanta de mustar dintr-o casa care nu a cunoscut niciodata tristetea. Noi o vom folosi pentru a te scapa de durere." Batrana imediat a plecat in cautarea acelei seminte de mustar magice. Ea a ajuns la un conac minunat, a batut la usa si a spus: "Sunt in cautarea unei familii care nu a cunoscut niciodata tristetea. Am gasit locul potrivit? Este foarte important pentru mine sa imi spuneti adevarul." Femeia de acolo a spus: "Ai ajuns in locul nepotrivit.". Apoi a inceput sa descrie toate lucrurile tragice care s-au intamplat in ultima perioada. In acel moment batrana si-a spus: "Cine este mai in masura sa ajute acesti oameni necajiti si tristi daca nu eu, cea care stie ce inseamna neferirea?" Ea a ramas si a ascultat problemele femeii, incercand sa o linisteasca si sa o incurajeze cat de bine a putut, apoi a pornit in cautarea unei alte case care nu cunoscuse niciodata tristetea. Dar pe unde mergea... pe acolo gasea oameni tristi si necajiti. Femeia a devenit atat de implicata in a ii ajuta pe altii sa faca fata necazurilor incat in cele din urma aceasta a devenit propria ei cale. Mult mai tarziu ea a reusit sa inteleaga ca acea samanta de mustar magic era drumul ei in alinarea oamenilor care sufereau.
Publicitate

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.

– Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

– Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:

– Daca m-ai putea ajuta tu pe mine, poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

– As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

– Bine, incuviinta batranul intelept.

Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

– Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur.

Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel.

Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

Publicitate

Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

– Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

– Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

– Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.

– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.

– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

– Ia loc, te rog. Ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.

– Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au.

Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet