Traieste-ti viata asa cum vrei tu, ca sa nu regreti mai tarziu ca ai ascultat parerile celorlalti, ei nu simt ce simte inima ta!

Trec anii si realizez ca se schimba prioritățile. In timp am inceput sa realizez ce conteaza cu adevarat, dincolo de exces si obiceiuri de prost gust. Dincolo de atatea promisiuni, ambitii, obiective si reusite, se mai strecoara cateva dezamagiri sau esecuri, de ce nu. Cand oamenii vad un status sau un zambet intr-o poza, presupun ca viata ta este perfecta. Ca nu ai gustat din dezamagire, ca nu cunosti singuratatea si ca totul iti merge incredibil de bine. In timp am invatat sa-mi iubesc felul de a fi, sa-mi ascund sensibilitatile si sa nu mai pun la suflet orice vorba. Nu cred ca va spun ceva ce nu stiti: unii rostesc vorbe in vant si nu se gandesc la consecinte. Nu, vorbele urate si jignirile nu ma ajuta, nu ma fac mai puternica: sunt puternică pentru mine, pentru că nimeni nu mă poste judeca pentru ceea ce fac, pentru celulita sau inaltimea mea sau pentru orice altceva. Ce-mi doresc de la viata? Să rămân om. Sa nu ma schimb, sa fiu un om modest oriunde as ajunge, sa ajut cat pot de mult si sa aduc fericirea in viata cuiva. Dincolo de mofturile de zi cu zi, dincolo de ceea ce pot avea si ceea ce nu-mi pot permite, am o singură certitudine: uneori suntem atat de nemultumiti, incat nu realizam cat suntem de norocosi. Sanatatea, oameni buni, este cea mai importanta. Dincolo de toate treburile superficiale, privind in jurul meu realizez ca deseori ma vait pentru nimicuri, pentru mofturi fara rost, in timp ce altii n-au din ce trai. Deseori ne vaitam pentru chestii aberante, desi in lume sunt oameni care lupta pentru viata si o fac cu zambetul pe buze. Ce-mi doresc? Sa fim mai uniti, mai modesti, mai sinceri, mai oameni. Deseori uitam si ne simtim ca intr-o jungla in care nu conteaza pe cine calci in picioare, important e sa ajungi unde ti-ai dorit…. Pentru că ştiu şi eu şi ştii şi tu că într-o zi, 'mâine' nu va mai exista. Nu ştiu ce aş regreta mai mult, că nu o să mai văd răsăritul şi apusul, că nu o să mai văd frunzele cum cad, că nu o să mai aud vocile celor dragi sau că nu o să îmi pot ferici sufletul privind pur şi simplu la cer. De fapt, ce vorbesc, nu o să am regrete, pentru că în momentul acela, nici regrete nu mai apuci să ai. Se duce totul şi se opreşte totul. După cum am spus, am învăţat lecţia preţuirii într-un fel în care nu mi l-aş fi dorit, dar sunt sigură că acesta a fost cel mai bun mod de a învăţa lecţia asta. Poate din cauza mea, pentru că trăiam nu neapărat în rutină, ci având impresia că tot ce am mi se cuvine şi face parte din normalitate. Aşa că a trebuit să învăţ că nu e normal şi nu mi se cuvine să am nimic din ce am, nici simţurile, nici sănătatea, nici oameni dragi în viaţă, nici loc de muncă. Nimic. Toate sunt doar har nespus. Dar sub nicio formă meritul meu. Zâmbesc acum tristă, pentru că am învăţat lecţia, dar cu preţul pierderii celui mai drag dintre toţi oamenii. Vă spun astăzi să nu mai staţi pe gânduri şi să vă arătaţi iubirea. Spuneţi mulţumesc când vi se face bine, zâmbiţi cu drag celor iubiţi, zâmbiţi chiar şi oamenilor străini. Oricui îi prinde bine un zâmbet şi cine ştie viaţa cui o înseninaţi prin asta. De asemenea, petreceţi timp cu cei dragi. Faceţi-vă timp să îi ascultaţi, nu întrebaţi doar de formalitate ce fac şi cum sunt, ci faceţi asta în aşa fel încât chiar să se simtă iubiţi. Purtaţi-vă familiile în rugăciune. Personal, am încetat să mă rog să fie feriţi de rău, pentru că răul e pestre tot. Mă rog în schimb pentru înţelepciune, să nu se lase doborâţi, să aibă ochii (inimii) deschişi, pentru a deosebi clar binele şi răul raportat la viaţa lor. Iertaţi ce e de iertat, iubiţi ce vreţi să iubiţi şi ce aduce bucurie şi pace inimii voastre, pentru că în una din zilele astea, ziua de mâine nu va mai veni. Şi cel mai mare regret nu e a acelui ce se duce, ci a acelui ce rămâne în urmă, ştiind că se putea face mult mai mult. Nu vă irosiţi iubirea şi comoara din voi. Poate mâine nu va mai fi. Iubirea. Comoara. Voi. Ei. Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

O scurta poveste cu o morala pe care toti ar trebui sa ne-o reamintim in fiecare dimineata.

Un barbat vindea portocale pe marginea drumului. Omul nu mersese la scoala, asa ca niciodata nu invatase sa citeasca. El nu citea ziarele si nu era la curent cu ce se intampla in lumea intreaga.

Langa taraba lui de fructe, barbatul a pus niste semne mari si intreaga zi lauda aroma marfurilor sale. Toata lumea cumpara de la el si omul castiga multi bani. Cu banii pe care i-a strans, el a cumparat mai multe semne pe care le-a pus prin tot satul pentru a isi promova produsele.

Afacerea lui era in continuare in crestere pana intr-o zi, cand fiul sau, un tanar educat care studiase la o facultate importanta, s-a intors acasa pentru a isi vizita parintii.

“Tata, nu stii ca lumea trece prin vremuri foarte grele? Economia tarii este intr-o stare ingrozitoare!” – i-a spus fiul.

Ingrijorat de acest lucru, barbatul a redus numarul de semne si a inceput sa vanda fructe de calitate inferioara deoarece erau mai ieftine. Vanzarile au scazut imediat.

Atunci el s-a gandit: “Fiul meu are dreptate. Vremurile chiar sunt foarte grele.”

Nu lasa pe nimeni sa iti dicteze viata sau sa iti dea sfaturi; lasa-te condus de intuitie si ai incredere in tine. Alegerile iti apartin in totalitate si, in plus, tu esti singurul care stie cum sa isi traiasca viata.

O scurta poveste despre viata. Tie de ce iti este teama?

“De ce trebuie sa ne ascultam inimile? Ele stiu ce vrem noi?” – a intrebat baiatul.

“Pentru ca oriunde este inima ta, acolo iti vei gasi comoara.” – a fost raspunsul.

Publicitate

“Dar inima mea este una agitata. Are visurile sale, este sensibila, devine emotionala si pasionala. Imi pune intrebari tot timpul si nu ma lasa sa dorm multe nopti, facandu-ma sa ma gandesc la acea fata pe care am intalnit-o.”

“Ei, atunci este de bine. Inima ta este o inima plina de viata. Continua sa asculti ce are de zis.”

“Nu! Inima mea este o tradatoare” – a spus trist tanarul alchimistului in momentul in care au facut o pauza. “Nu vrea ca eu sa mai continui acest drum.”

Alchimistul a zambit si a raspuns linistit: “Stiu. Ce spui tu are sens. In mod normal inimii tale ii este teama ca, indeplinindu-si visul, tu ai putea sa pierzi tot ce ai castigat pana acum.”

Baiatul, usor nedumerit: “Atunci… de ce ar trebui sa o mai ascult?”

Alchimistul: “Fiindca nu vei mai putea sa o linistesti niciodata.”

Baiatul: “Spui ca ar trebui sa o ascult chiar daca este vorba despre o tradare? Cum as putea sa fac asta?”

Alchimistul: “Tradarea este o adiere de vant care vine pe neasteptate. Daca iti cunosti bine inima, ea nu iti va face niciodata asa ceva. Si iti spun si de ce: pentru ca iti cunoaste visurile si dorintele si ea va sti cum sa procedeze cu ele.”

Cateva zile mai tarziu, baiatul a continuat: “Inimii mele ii este frica de suferinta.”

Alchimistul: “Spune-i inimii tale ca frica de suferinta este mai rea decat suferinta insasi. Si ca nicio inima nu a suferit atunci cand a plecat sa isi caute visurile fiindca fiecare secunda ca cautarilor este o secunda de intalnire cu Dumnezeu si cu eternitatea.”

Paulo Coelho


Publicitate


Alte Articole