Într-un sătuc sărac s-a născut un băiețel. Își petrecea zilele fără sens, mecanic și monoton, la fel ca toți ceilalți locuitori ai acestui sat pe cale de dispariție, fără să aibă vreo idee despre ce să facă cu propria viață. Însă într-o noapte frumoasă, acesta a avut un vis despre țărmul unei mări.
Niciunul dintre săteni nu văzuse vreodată marea, așa că nimeni nu putea confirma dacă undeva în lume există această apă nesfârșită.
Când tânărul a declarat că intenționează să plece în căutarea mării din visul său, toți l-au considerat nebun și l-au numit visător. Dar el, fără să țină cont de nimic, a plecat și a rătăcit mult timp până când a ajuns la o răscruce de drumuri.
Acolo a ales drumul care mergea drept înainte și, după câteva zile, a ajuns într-un sătuc, al cărui locuitori duceau o viață pașnică și prosperă. Când tânărul le-a spus că rătăcește visând să găsească marea, aceștia au început să-l convingă că își pierde timpul și că ar fi mai bine să rămână în satul lor și să trăiască la fel de fericit ca ei.
Tânărul a trăit în abundență timp de câțiva ani. Dar într-o noapte, acesta a visat din țărmul întins al unei mări nesfârșite și și-a amintit de visul său nerealizat. A decis să părăsească sătucul și să plece din nou în călătorie. După ce s-a despărțit de toți, a revenit la răscruce și de data aceasta a luat o altă direcție.
A mers mult timp până când a ajuns într-un oraș mare. A fost impresionat de zgomotul și diversitatea lui și a decis să rămână acolo. A studiat, a lucrat, s-a distrat și, cu timpul, a uitat complet de scopul călătoriei sale.
Totuși, după câțiva ani, a visat din nou marea și s-a gândit că, dacă nu își împlinește visul tinereții, va irosi inutil viața.
Așa că a revenit la răscruce și a ales a treia cale, care l-a dus într-o pădure. Într-o mică poiană, a văzut o căsuță și lângă ea o femeie nu prea tânără, dar frumoasă, care întindea rufe le la uscat. Aceasta i-a propus bărbatului să renunțe la căutarea lui pentru că nu a auzit să existe vreo mare în apropiere, și să rămână cu ea, deoarece soțul ei plecase la război și nu se întorsese. Bărbatul a acceptat.
Au trăit fericiți mulți ani, au făcut și crescut copii, dar într-o zi, eroul nostru, care acum îmbătrânise, a visat din nou marea, cu țărmurile ei aurii și priveliștea nesfârșită. Și din nou a renunțat la tot ce a agonisit timp de mulți ani și s-a întors la răscruce de unde a pornit pe ultimul drum, până acum necunoscut, foarte abrupt și stâncos. Mergea cu greu și a început să se teamă că în curând va rămâne fără forțe.
Ajuns în dreptul unui munte mare, bătrânul a decis să urce pe el în speranța că măcar de la distanță va vedea marea din visurile sale. După câteva zile, la sfârșitul puterilor, a ajuns în vârful muntelui. În fața lui se desfășurau peisaje vaste: a văzut răscrucea de drumuri și sătucul unde locuitorii duceau o viață prosperă, și orașul mare, și căsuța femeii alături de care a petrecut mulți ani fericiți. Și în depărtare, pe orizont, a văzut marea albastră, nesfârșită.
Însă, înainte de a-i înceta să mai bată inima obosită, bătrânul emoționat, printre lacrimi de regret, a observat că toate drumurile pe care mersese duceau la mare, însă nu a urmat niciunul dintre ele până la capăt.
Din această pildă trebuie să înțelegem că, la fel și noi, de multe ori renunțăm la visul nostru chiar când mai aveam puțin să îl realizăm. Și din păcate, nu de dăm seama cât de aproape eram…
