Testul personalitatii care iti spune cum se simte sufletul tau, alege o floare care iti place

Testul personalitatii care iti spune cum se simte sufletul tau, alege o floare care iti place

Publicat de Larisa Moldovan pe 16 January 2020 in Teste de Personalitate

Toată lumea visează la o poveste de dragoste ca în filme, dar cele mai multe persoane cred că o astfel de dorință poate deveni realitate doar dacă își întâlnesc sufletul pereche. Adevărul este, însă, că tu ești singura care stă în calea fericirii tale sau, dimpotrivă, poate transforma visul în realitate. Alege floarea preferată și vezi ce spune asta despre povestea de dragoste pe care o vei trăi.

În imaginea de mai jos ai șase tipuri de flori. Alege una, iar mai jos vezi ce spune asta despre ce fel de poveste de dragoste vei trăi.

1. Dacă trandafirul este floarea ta preferată, ești o persoană extrem de pasională și intensă. În dragoste, vrei totul sau nimic, iar asta îl face pe cel de lângă tine să se simtă intimidat. Ai o idee despre cum trebuie să arate povestea de dragoste perfectă, iar iubitul tău trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor fără să fii nevoită să îi spui ce dorești. Îți plac filmele romantice și te lași foarte influențată de ele, iar dacă nu revii cu picioarele pe pământ, sunt mari șanse să rămâi singură. Nu există o rețetă pentru a fi fericită în dragoste, pentru că orice relație are părți bune și părți mai puțin bune. Nimeni nu este perfect, important este să găsești acea persoană ale cărei calități merită să îi accepți și defectele!

2. Dacă îți place margareta, ești o persoană pentru care familia înseamnă totul! Îți dorești să îți găsești sufletul pereche și să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți. Ești optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze și dornică să îi ajuți pe alții. Ai un farmec aparte, iar bărbații se simt foarte atrași de tine, fără să faci mari eforturi. Îți va cuceri inima un bărbat cald, autentic, chiar dacă nu este perfect. Lași foarte mult de la tine, dar sunt anumite lucruri peste care nu vei trece niciodată, oricât ai fi de îndrăgostită, iar faptul că îți păstrezi întotdeauna rațiunea te va ajuta să faci o alegere bună în dragoste.

3. Dacă îți plac lalelele, ești sensibilă și te gândești întotdeauna la ceilalți. Familia și prietenii înseamnă totul pentru tine și ești dispusă să te sacrifici pentru fericirea lor. Dai tot ce ai mai bun în fiecare activitate în care te implici și cauți întotdeauna să evoluezi. În dragoste, suferi de sindromul salvatorului, așa că vei face unele alegeri neinspirate. Te atrag bărbații care îți lasă impresia că au nevoie de ajutorul tău și nu te gândești prea mult la nevoile tale. Vei suferi mult până să înțelegi că oamenii sunt responsabili de destinul lor, iar tu nu ai o putere prea mare în viața lor.

4. Dacă bujorul este floarea ta preferată, ești o persoană energică, amuzantă, dar capricioasă. Ești sufletul oricărei petreceri, însă chiar dacă pari foarte sociabilă și deschisă, ești o prețioasă! Nu îți place să ți se spună ce să faci și nici nu te împrietenești ușor cu ceilalți. În dragoste, ai putea fi considerată superficială, pentru că lași în viața ta doar bărbați care au reușit în viață sau care te fac să crezi că vor ajunge departe. Pui mult accent pe aspectul fizic, iar asta s-ar putea să te coste fericirea ta. Te vei simți bine în preajma jumătății tale, dar nu vei fi cu adevărat împlinită.

5. Dacă îți plac crinii, ești o persoană blândă și demnă, cu principii solide. A fi moral este mai important pentru tine decât a fi de succes și ai aceleași așteptări și de la jumătatea ta. Ca să te îndrăgostești, trebuie să întâlnești o persoană care să aibă aceleași pasiuni ca ale tale. Îi dai multe teste până să te convingi că este omul bun pe care îl crezi, dar odată ce înțelegi asta, nimic nu vă mai desparte. Îți plac relațiile lungi și nu renunți la un om decât atunci când simți că ai făcut absolut totul pentru a-l ține lângă tine.

6. Dacă preferi lăcrămioarele, ești o persoană delicată, dar puternică în același timp. Nu lași garda jos decât atunci când oamenii de lângă tine te-au convins că merită încrederea ta. Te îndrăgostești greu, dar când o faci, te implici trup și suflet. Faci foarte multe sacrificii pentru persoana iubită, dar aștepți același lucru, iar dacă nu primești ce vrei, nu ai nicio problemă să renunți la tot și să o iei de la capăt. Ești foarte intensă în dragoste și poți avea cea mai frumoasă poveste de dragoste sau cea mai distructivă relație, în funcție de alegerile pe care le faci când ești îndrăgostită.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!