Ma întreb câteodata ce îi face pe oameni sa îsi doreasca sa revada fiinte pasagere, care le-au bulversat viata, în împrejurari bizare, peste care timpul si-a pus pecetea. De ce, atunci când se iveste, din senin, ocazia de a fi nostalgici, încercam sa retraim involuntar clipe pe care le-am îngropat adânc în suflet, clipe care revin instantaneu la suprafata si, pentru o clipa, ne fac sa reînviem un trecut de care se leaga suferinte pe care ne-am straduit sa le uitam.
M-a vizitat zilele trecute o veche prietena pe care întotdeauna am admirat-o pentru felul elegant în care a reusit sa treaca peste o deceptie sentimentala care pe mine m-ar fi darâmat complet. Cu ani în urma, omul pe care credea ca îl va iubi tot restul vietii a parasit-o în niste împrejurari stupide, tipice, în fond, pentru apucaturile carora multi dintre noi ne lasam prada uneori. A parasit-o pentru ca s-a îndragostit de cea mai buna prietena a ei de atunci care, la rândul ei, nu a ramas insensibila la sentimentele lui.
Prietena mea a suferit cumplit pentru ca a trebuit sa faca fata unei duble tradari – a omului pe care îl iubea sincer si în palmele caruia îsi pusese sufletul si a fiintei careia îi împartasise o prietenie totala, neconditionata. Suferinta a fost cu atât mai mare cu cât lucrurile s-au petrecut sub ochii ei. O buna perioada de timp, cei doi i-au ascuns totul, iar modul stupid în care au lasat-o pe prietena mea sa afle de relatia lor a îndurerat-o si mai tare. Îmi amintesc cât de dezorientata se simtea atunci si cât de mult timp i-a trebuit ca sa îsi regaseasca încrederea în oameni si în sine.
Timpul a trecut însa peste toate suferintele, fiecare si-a vazut de propria viata si a acceptat ideea ca destinul ne poarta adesea pe cai nebanuite. A ramas însa, în sufletul fiecaruia, o pata întunecata a zilelor în care suferinta a trebuit sa pecetluiasca o noua iubire. Cei doi s-au casatorit, prietena mea, la rândul ei, si-a gasit marea iubire într-un alt om, care i-a aparut în cale exact în clipa în care credea ca totul e pierdut.
Dupa mult timp, cu totul întâmplator, s-a întâlnit de câteva ori cu fostul ei iubit. Si pentru ca destinul e uneori capricios, el nu era niciodata însotit de fosta ei prietena. La început nu au schimbat decât priviri – ea, indiferenta; el, ciudat, având parca o urma de regret sau de vinovatie. A trecut si peste asta. Ultima întâlnire s-a întâmplat însa într-un spatiu ciudat, atât de neutru, încât nimic din trecut parea sa nu le mai umbreasca prezenta. Privirile li s-au întretaiat într-o sala de asteptare a unui cabinet medical. Fiecare venise acolo pentru motive banale. S-au vazut fortati de împrejurari sa petreaca mai bine de jumatate de ora împreuna.
A invitat-o la o cafea… asa, pur si simplu, ca si cum nimic din trecutul dureros nu existase vreodata. Pe moment, prietena mea, a simtit o revolta cumplita. Ar fi vrut sa îi spuna chiar si acum, dupa atâta timp, cât de mult a suferit atunci. I se parea însa inutil, pentru ca îi citea în privire un fel de vinovatie ciudata pe care el o purtase în suflet în toti acesti ani si de care ar fi vrut sa se elibereze acum printr-un gest reparatoriu. Sau poate ca era un simplu orgoliu masculin nascut din nevoia de a verifica daca fiinta pe care o parasise cu mult timp în urma mai pastra macar o farâma din iubirea nebuna pe care o nutrise pentru el.
Nu stia daca sa accepte sau nu invitatia. L-a lasat singur în sala de asteptare, urmând sa îi raspunda dupa ce avea sa iasa din cabinet. Tot timpul cât a durat consultatia a avut în minte privirea lui încarcata de trecut. Când a iesit, l-a privit în ochi si a vazut ceea ce numai ea putea sa vada – un om trist, care facuse cândva o alegere proasta sub impulsul momentului si al dorintei de a trai viata la cote maxime.
I-a zâmbit indiferent si i-a soptit peste umar: „Uneori e prea târziu…” A plecat apoi cu inima strânsa pentru ca stia ca în adâncul inimii îsi dorea sa retraiasca într-un fel trecutul – acea parte din el care o facuse cândva fericita. Era însa prea ancorata în prezent, iar suferinta pe care si-o sedimentase în suflet în toti acesti ani o maturizase într-un fel în care nu se asteptase vreodata.
